Saakaşvili acuză Rusia la Chişinău că doreşte escaladarea conflictelor secesioniste din R.Moldova şi Georgia

Saakaşvili acuză Rusia la Chişinău că doreşte escaladarea conflictelor secesioniste din R.Moldova şi Georgia

Preşedintele georgian, Mihail Saakaşvili, aflat într-o vizită la Chişinău, a acuzat vineri Rusia că doreşte escaladarea conflictelor secesioniste din Republica Moldova şi Georgia şi a îndemnat cele două state să continue parcursul european.

În cadrul unei conferinţe comune de presă cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Saakaşvili a declarat că, în ultimul timp, conflictul transnistrean s-a adâncit din cauza Federaţiei Ruse, care, a spus el, ‘este un stat care ameninţă alte ţări’. ‘Federaţia Rusă nu este interesată în rezolvarea conflictului, ci în adâncirea acestuia şi unica soluţie este să mergem spre Europa. Moldova are un viitor mare european, ca şi în cazul Georgiei’, a declarat Saakaşvili.

Potrivit acestuia, Rusia se confruntă cu propriile sale probleme interne, astfel că în doi-trei ani nu se va mai implica în afacerile interne ale Georgiei şi Republicii Moldova. De amintit că Rusia a recunoscut independenţa celor două regiuni separatiste georgiene, Abhazia şi Osetia de Sud, în urma unui război de cinci zile purtat cu Georgia în august 2008.

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă de la Chişinău, Saakaşvili a mai declarat că Republica Moldova şi Georgia ‘au fost elevii cei mai buni’ în cadrul Parteneriatului Estic şi ele trebuie să continue eforturile pentru a se integra în UE. De asemenea, el a îndemnat Republica Moldova să aprofundeze şi relaţiile comerciale cu statele membre al comunităţii europene.

Mihail Saakaşvili a participat joi la Chişinău la summitul Partidului Popular European al liderilor din ţările Parteneriatului Estic.AGERPRES
Foto: AGERPRES

Vizualizări: 227

Comentează