Povestea unei familii de ţigani pe care au pus ochii consătenii mei

Această poveste este despre Drăgălina şi familia ei. Ţiganii aceştia s-au oploşit pe locurile noastre după 1947. Tabăra lor intrase în sat într-o primăvară târzie. Şi-au cerut voie de la preşedintele sovietului sătesc să tragă căruţele pe imaşul de la marginea comunei.

O lună de zile au tot mers ei de la casă la casă, cereau de lucru, cerşeau, umblau cu ghicitul. Bărbaţii reparau căldări, ceaune, castroane, făceau furci, hârleţe şi multe alte lucruri trebuincioase unei gospodării ţărăneşti. Dacă la început cei de pe loc se fereau de ei, încuiau porţile, ascundeau copiii, închideau păsările, cu timpul, s-au mai liniştit.

Farmecul ţiganului

În tabără erau mulţi copii de diferite vârste, foarte vioi şi zburdalnici. Ziulica întreagă adunau vreascuri, iarbă uscată, păşteau caii, se scăldau în iazul de la marginea satului, iar serile, împreună cu părinţii lor, şedeau în jurul focului ciucure lângă oalele cu mâncare.

Drăgălina era unul dintre copiii ceia. Tatăl fetei era fierar ca mai toţi bărbaţii din tabără. Nu pusese încă mâna pe 30 de ani, era înalt şi arătos, ochii multor fetişcane se opreau pe chipul lui. Glumeţ din fire, nu trecea nici el pe alături fără a le spune ceva. Se vede că-i plăceau femeile şi-l plăceau şi ele pe el. Probabil că se însurase devreme, căci nevasta lui părea şi ea o copiliţă, mai că de-o seamă cu fiică-sa, care tocmai împlinise zece ani.

Frumuşică tare era ţigăncuşa – ochi negri şi măşcaţi, păr cârlionţat şi un trup mlădios de îţi venea să te apropii şi s-o aduni toată la pieptul tău. Pe ţigan îl doreau femeile noastre, iar pe ţigăncuşa lui o sorbeau din ochi toţi flăcăii. Trăseseră în satul nostru pe o lună, dar se apropiau frigurile şi nu mai plecau. S-au obişnuit şi cei din sat cu ei, şi ţiganii se împrieteniseră cu cei de pe loc.

Dacă a văzut preşedintele sovietului sătesc că nu şi-au prea făcut de cap în sat, le-a propus să se aciueze definitiv pe meleagurile noastre şi să intre în colhoz. „O să vă ajutăm să vă faceţi case, copiii o să meargă la şcoală”, îi îndemna el. „De ce să umblaţi de ici-colo, căci nu întineriţi nici voi?” Vreo câteva familii au rămas, cei mai mulţi însă au dispărut. Când s-au trezit ai noştri într-o dimineaţă, nici urmă de tabără. Printre cei rămaşi era şi familia Drăgălinei, vă spuneam, fata tocmai împlinise în vara aceea zece ani.

A călcat strâmb

Eu abia mă născusem în 1947, când m-am dus la şcoală, Drăgălina se făcuse fată mare. Din doi părinţi frumoşi ce mai fată a crescut! Când ieşea în sat, toţi erau cu ochii pe ea. Se ştia frumoasă, dar oricum puţini dintre flăcăi ar fi îndrăznit s-o ia de nevastă. Pe atunci era o mare ruşine pentru localnici să te însori cu o ţigancă.

Dar iată că s-a găsit unul care a îndrăznit s-o iubească şi a ţinut-o în braţe la sigur, pentru că în primăvară au observat oamenii că s-a rotunjit în talie, iar tatăl ei umbla prin sat suduind de mama focului. „Dacă îl prind”, zicea el, „îl gâtui cu mâna mea. I-a plăcut s-o iubească, dar s-o ia de nevastă nu se gândeşte? Mi-a spurcat copilul şi doarme liniştit?! Nu-i pe mult timp, să ştie!”
Lumea bănuia cam cine e flăcăul, dar puneau mâna în foc?
Mama Drăgălinei lucra croitoreasă la atelierul din sat şi, de cum prinsese gravidă fiică-sa, din resturi de material, îi tot cosea pruncului încă în mamă hăinuţe. Drăgălina tăcea molcom, înghiţea ocara tată-său, dar n-a spus un cuvânt despre cel cu care s-a iubit. A născut un băiat căruia i-au pus numele Gheorghe, în familia lor însă îi ziceau Ghiocel. Şi aşa i-au zis toţi.

O caută lumânarea

I se potrivea numele, avea ochi viorii, o nuanţă de albastru rar de tot întâlnită, şi bălai la păr era. Oamenii din sat şi-au dat seama imediat că nu-i de pe la noi bărbatul cu care l-a zămislit Drăgălina. Tânăra mamă îşi iubea odorul de nu-l lăsa din braţe mai deloc. Se mirau femeile din sat: „Oare când mai trebăluieşte prin gospodărie dacă îl poartă ziulica mare în braţe?”. Părinţilor ei le-a mai trecut supărarea. Îşi iubeau nepotul şi se bucurau că e sănătos şi frumos.
Când să împlinească copilul trei ani, în sat a venit la şcoală, conform repartizării universitate, un învăţător tânăr. Neobişnuit personaj: înalt, roşcat, cu ochi verzi şi nemaipomenit de arţăgos. Chiar din prima săptămână s-a încăierat la club cu un flăcău numai pentru că nu i-a permis să o ia pe soră-sa la joc. Altă dată l-a scos de piept pe un necioplit care mânca seminţe de răsărită în timpului filmului. Şi tot aşa. Oamenii aveau impresia că o caută cu lumânarea.