Nătăliţa era în ultima clasă de liceu, când a început să primească bileţele de dragoste. I le punea cineva în cutia poştală. Cei de-ai casei o luau peste picior şi se întrebau care din vecini o fi fiind. Sau vreun coleg de şcoală…

Şi se mirau cui i-o fi căzut dragă fata asta, care e atât de nenorocită din născare – o mână mai scurtă şi un umăr lăsat.
Trei copii le dăduse Domnul soţilor Pânzaru – doi băieţi sănătoşi, iar fata, pe care atât de mult şi-au dorit-o, s-a născut bolnavă. Şi acum le era frică nu cumva cineva să-şi bată joc de copila lor. O întrebau dacă n-a observat ceva deosebit în clasă, vreun coleg care s-o ia peste picior sau vreo colegă. Ştiţi şi dvs. cât de duri pot fi copiii uneori… Apoi, tatăl fetei şi-a zis că o să stea la pândă să vadă cine-i lasă bileţele. O săptămână s-a tot pitit pe casa scărilor, încât vecinii se întrebau ce se întâmplă cu capul familiei Pânzaru.
Degeaba a stat, că n-a mai dat de cel care-i scria fetei lui.

Întâlnire pe scări

Secretul s-a aflat peste ani. Nătăliţa era deja în anul III de facultate. Se schimbase: tunsă scurt şi cochet, puţin machiată, frumos şi cu gust îmbrăcată. Îşi alegea hainele astfel încât să nu i se observe defectele fizice. S-a obişnuit şi cu infirmitatea.
Se zice că întâmplarea poate schimba viaţa omului pentru că vine pe neaşteptate. Aşa a fost şi cu Nătăliţa. S-a dus la o zi de naştere a unei colege de facultate, în luna noiembrie, şi, intrând în scara blocului unde locuia fata, un tânăr mai s-o trântească la pământ. A apucat-o de cot să nu cadă şi, când a ridicat ochii spre ea, în loc de scuze, i-a spus surprins: “te-ai schimbat, chiar eşti drăguţă, să ştii!”.
“Mă confundaţi cu cineva”, i-a răspuns Nătăliţa, noi nu ne cunoaştem”. “Eu te ştiu din ’98. Am locuit în cartierul vostru şi te vedeam în fiecare zi în staţia de autobuz. Dă-mi telefonul tău, am să te caut, să-ţi dau ceva. Acum mă grăbesc la serviciu.”
I-a întins Nătăliţa, într-o doară, o carte de vizită, fără să spere prea mult c-o s-o caute. Dar iată că, după o săptămână, într-o sâmbătă, Valentin – aşa îl chema pa tânăr – o invită la o plimbare.

Sub roţile autobuzului

Fata a aflat că este avocat de profesie. Şi uite că la acea primă întâlnire din viaţa lor el îi întinde un caiet. Era un jurnal intim în care fata, în deznădejdea sa de om infim, scria sincer despre tot ce simte şi cum îşi vede viitorul. “Cine o să mă iubească pe mine vreodată? se întreba ea. Cui trebuiesc eu, o handicapată?”.
De toate a scris în caiet. Niciodată n-a ştiut unde l-a pierdut, îl căutase toată casa, îşi zicea că poate l-o fi găsit părinţii şi l-au aruncat, l-au ascuns, să nu mai fie măcinată de gânduri negre. Dar a aflat de la acest tânăr pe nume Valentin că-l pierduse în staţie, când i se deschisese geanta, pe când încerca să urce în autobuz. Cărţile şi le-a adunat de jos, dar jurnalul căzuse sub roţile vehiculului, iar Valentin, care rămăsese în staţie, îl găsise după aceea. L-a luat acasă, l-a citit şi ceva s-a întâmplat cu sufletul lui – i se făcuse milă de biata fată. Şi-a zis că n-o să fie mare păcat dacă o să-i scrie nişte bileţele.
Locuiau în acelaşi cartier. Valentin o cunoştea din vedere, ba chiar îi cunoştea şi fraţii mai mari. “Când veneam de la facultate, îi spuse el, treceam pe lângă blocul vostru şi-ţi lăsam un bileţel”.

Rodul dragostei

“Adică ţi se făcuse milă de mine, de o prăpădită?”, a şoptit tânăra. “Ba nu, voiam să te încurajez, voiam să ştii că ai ochi frumoşi, că părul tău cârlionţat îmi plăcea. De la o vreme, chiar te aşteptam să apari de la colţul casei voastre. Apoi părinţii mei au cumpărat alt apartament şi ne-am mutat la Buiucani”.
Abia atunci înţelese Nătăliţa de ce nu mai primea scrisorile de dragoste. Se mutase din cartier…
Au început să se întâlnească. Se plimbau prin oraş, discutau ore întregi pe-o bancă de pe Aleea Clasicilor, mergeau la film. Erau prieteni. Nici vorbă de o relaţie specială. Tânăra chiar avea impresia că el se jenează, dacă întâlnea cunoştinţe de-ale lui, colegi de breaslă sau vreo rudă.
De când lucra ca avocat, a strâns ban cu ban, l-au mai ajutat şi părinţii şi şi-a cumpărat o garsonieră nu departe de blocul lor. Când nu avea nimic în frigider, dădea o fugă acasă la părinţi. Într-o zi, a întâlnit-o pe Nătăliţa în preajma blocului. Ploua. S-au tras într-un colţ şi Valentin i-a zis: “hai la mine, uite, locuiesc în blocul acela”.
De atunci nu-şi mai dădeau întâlniri pe aiurea. Nătăliţa venea la el acasă, avea cheie şi, dacă Valentin nu era, trebăluia pe la bucătărie. De multe ori nici nu-l mai aştepta, îi lăsa un bileţel. Pe nesimţite, relaţiile lor au devenit mai intime. S-a întâmplat ca Nătăliţa să rămână la el peste noapte, de fiecare dată spunându-le părinţilor că stă la cămin, pe la colegele ei de grupă.
În ziua când Valentin i-a cerut cheia, a ştiut însă că el are pe alta. Şi a vrut să se convingă. După a treia zi, l-a văzut cum coboară din microbuz cu o tânără blondă, subţirică şi înaltă, chiar mai înaltă decât el. Nu l-a mai căutat. Nici nu i-a spus că e însărcinată cu el. A ştiut doar frate-său mai mare. El era cel care o proteja de mică. Până în clasa a cincea, îi ducea ghiozdanul la şcoală. Dacă cineva îşi bătea joc de ea, era vai şi amar de capul lui.
La Victor s-a dus Nătăliţa. “Ce să fac? îl întreabă fata. Mai am un an până absolvesc. Apoi nu pot sta pe capul părinţilor cu copilul şi nici nu are cine mă ajuta, ştii bine, lucrează ambii”.
Victor atâta a vrut să ştie – vrea sau nu să nască acel copil: “dacă nu, nici o problemă, găsesc medicul şi părinţilor nu le spunem nimic. Dar dacă vrei să-l naşti, e altă poveste, e o chestie pe care n-o poţi ascunde nici de rude, nici de prieteni. Trebuie să le spunem. Am să te ajut şi eu.”
N-a vrut Nătăliţa să le spună cine este tatăl copilului. Zice, “s-a culcat cu mine din milă. Mie mi-a fost drag, eu lui mai puţin.”

Nici un gând de rău

Spre lauda soţilor Pânzaru, n-au făcut o tragedie din aceasta. Ba între ei vorbeau că “poate e mai bine aşa, o să aibă un copil şi, după ce murim noi, o să-i fie şi sprijin”.
Îşi dădeau seama că şanse să se mărite nu prea avea fata lor. Şi, într-o zi de noiembrie, la un an după ce îl cunoscuse pe Valentin, Nătăliţa naşte o fetiţă sănătoasă, spre bucuria tuturor. Fratele Victor trecea cel puţin o dată pe săptămână pe la ei cu tolbele pline: aducea de toate şi pentru copil, şi pentru mamă.
Nătăliţa nu l-a mai căutat pe tatăl copilului şi nici nu l-a pomenit de rău, nici măcar în gând. Când mi-a scris la redacţie, aşa şi-a început răvaşul: “Întâmplarea a făcut să nasc o fată…”.

Vizualizări: 3899