A absolvit universitatea aici, şi-a găsit chiar un lucru… dar nu, nu era deloc „al ei”.
Şi a plecat într-o ţară frumoasă, pe care băştinaşii o vor doar a lor, înfruntând inconvenienţele deţinătorului paşaportului albastru. Cu riscul de a fi înscrisă în lista „fugarilor” din Moldova, Tatiana Lazăr trăieşte viaţa europeană cu studii 100% valorificate.

Interviu cu Tatiana Lazăr, studenta din “ţara lui Tintin” – în Franţa

- Cum ai ajuns în Franţa, la ce studii acolo, unde şi cum te-ai adaptat?
- Luasem licenţa în Moldova, eram admisă şi la master, dar simţeam nevoia de a-mi continua studiile peste hotare, vroiam să cunosc diferenţe şi să învăţ din ele, cred că îmi doream să mai cresc. La început îmi doream să urmez un master în Economie într-o ţară anglofonă, fiind convinsă că adevărata economie de piaţă se învaţă de la americani sau englezi, însă şansa şi poate norocul m-a adus în sudul Franţei şi nu am regretat nicio clipă. Deci, am aplicat la mai multe universităţi: din UK, USA, Olanda, Ungaria, Franţa, la mai multe am fost admisă, dar am ales să merg în Nice, pentru un Master la specialitatea «Strategiile întreprinderii şi dezvoltare Internaţională ».

Lucru în grup, profesori tutuiţi şi puterea sistemului

- Cum este sistemul de învăţământ în Franţa, ce e prea diferit?
- Am participat la un concurs aici, organizat de universitate şi susţinut de Camera de Comerţ din Nice, numit «Le Prix Galilée», unde chiar trebuia să redau diferenţele dintre cele două sisteme de învăţământ. Aici lucrul în grup şi proiectele comune sunt o normă la fiecare curs. Aşa înveţi să asculţi pe alţii, să ai încredere în munca colegului şi să-l convingi să accepte munca ta. Iar lucrul la un proiect nu înseamnă să copii cărţile şi să faci un power-point semnat de tine. Şi în relaţia profesor-student sunt multe diferenţe. Cu mare drag păstrez legătura cu câţiva profesori, care m-au rugat sa-i tutuiesc. Mi-e greu să prescriu situaţia Moldovei. Comun ar fi motivaţia studentului de a învăţa, şi dacă ea lipseşte, niciunui sistem nu-i stă în puteri să educe.

Paşaportul albastru … greu de suportat

- Ce a fost mai greu sa accepţi acolo?
- Lipsa de valoare a paşaportului albastru. Multe proceduri umilitoare a trebuit să trec în lipsa paşaportului european. Mi-a fost greu să înţeleg că directorul companiei în care lucrez trebui să demonstreze prefecturii că a depus efort să găsească un european pentru postul meu. Iar după – să plătească o taxă. Şi asta timp de 7 luni. Am acceptat cu greu ideea că cu permis de conducere moldovenesc pot şofa numai ca student. Ca angajată trebuia să iau codul de la zero.

Unii colegi auzise prima oară de Moldova, iar alţii ştiau că vin din ţara lui Tintin.

- Colegii cum au fost?
- Colegii au fost distanţi la început dar drăguţi şi galanţi cum ştiu francezii să fie. Unii auzise prima dată de Moldova iar alţii ştiau că vin din ţara lui Tintin (desen animat cunoscut în Franţa) şi se amuzau. Cred că după primele teste, m-au privit mai serios. Şi după un timp, am dezvoltat şi prietenii frumoase.

- Mulţi din cei care merg în străinătate la studii, conştient sau nu, dar au acelaşi scop: să se stabilească apoi la muncă într-o ţară străină. Diploma e unul din biletele norocoase în acest caz?
- Risc să spun că diploma e chiar unicul bilet pentru moldoveni de a obţine permisul de muncă francez.
Dar, nu ştiu de ce când vorbim de studenţii moldoveni stabiliţi peste hotare, avem tendinţa sa-i numim fugari sau chiar trădători. Da, mulţi nu mai vor să trăiască în Moldova. Dar mulţi rămân aici pentru a face carieră, cum rămân mulţi americani, olandezi, englezi, danezi. Ofertele apar în timp. Cred că profesia mea la moment în Franţa nu aş avea cum să o exersez în Moldova.

- De ce crezi ca se întâmpla aşa?
- Frica de a te întoarce acasă şi de a nu fi apreciat profesional măcar 50% cum suntem aici.

- Care a fost programul tău de studii în Franţa, comparativ cu cel de la Facultate?
- Foarte încărcat. Orele începeau la 9 dimineaţa şi se terminau la 17.00, uneori până la 19 :30. Aveam o pauză la masa de o ora şi atât. Cursurile durau 3 ore, uneori chiar 4 sau 6. Niciun student nu se plângea de prea multă solicitare. Şi ziua nu sfârşea la 19.00. Mergeam acasă şi aveam proiecte sau lucrări de scris. Sună greu, dar e o perioadă pe care daca as putea as repeta-o. aş retrăi-o. A cultivat în mine un simţ de responsabilitate enorm.

-Poţi descrie o zi a ta obişnuită, de la practică, spre exemplu.
- Fiind stagiară e ca şi cum ai fi angajată. Diferenţe – salariul mai mic şi 35 în loc de 39 de ore de lucru pe săptămână. Aveam activităţi, obiective pe care trebuia să le îndeplinesc, ca orice angajat. Si desigur responsabilităţi.

Aici sportul nu e ca în Moldova, lux sau povară

- Cum a fost la examene, la teze. Se copie?
- Copiatul sau trişatul cum este numit aici e un subiect foarte delicat şi interzis. Dar şi examenele sunt organizate ca să nu avem de unde copia, pentru că se cerea de la noi să gândim, să ne expunem vis-a-vis de problematica dată.
Cât despre plagiatul din articole pentru un proiect sau o lucrare, nu ştiu cum se descurcau profesorii, dar găseau sursa cu pricina şi anulau lucrarea. Puţini riscau.

- Cum vă distraţi, ce faceţi în timpul liber?
- Eu călătoream. Însă mulţi fac sport. Aici sportul nu e o povara sau un lux ca în Moldova. E o necesitate. Şi hobby-urile sunt importante. Banii sunt cheltuiţi diferit în timpul liber. Foarte rar pe haine şi baruri.

- În localitatea în care locuieşti sunt mulţi moldoveni, comunicaţi?
- Eu trăiesc în Antibes, un orăşel drăguţ situat între Nice şi Cannes. Cunosc doar câţiva moldoveni care trăiesc în Nice şi ne vedem foarte rar. Programul e diferite. Şi vieţile tot.

- Povesteşte-ne cum te-ai angajat?
- Am urmat stagiul obligatoriu la o companie mică, internaţională, de consultanţă în marketing direct pentru companii cu o activitate în cel puţin 5 ţări europene. Nu căutau stagiari, dar eu am trimis CV şi Scrisoarea de Motivare. Am fost chemată la interviu şi am fost acceptată. După stagiu mi-au propus să rămân să continui proiectele. Am fost angajată ca asistentă de proiect, apoi promovată ca Manager Proiecte.

Francezii – sceptici faţă de cei care toarnă apă în vin şi mănâncă carne arsă

- Dă un sfat tinerilor care vor să meargă la studii în Franţa. De unde încep şi ce ascunde partea nevăzută a lucrurilor?
- Franţa e o ţară foarte frumoasă de aceea francezii iubesc s-o aibă numai pentru ei. Francezii sunt distanţi şi sceptici faţă de străinii care vin în ţara lor şi toarnă apa în vin înainte sa-l bea sau mănâncă carnea mai mult arsă decât prăjită. Spun asta pentru ca tinerii să se pregătească la multe greutăţi şi neplăceri de cele mai multe ori neaşteptate. Plus, procedurile administrative sunt foarte complicate. Când am ajuns în Franţa, fiind bursieră a guvernului francez aveam o camera rezervată în reşedinţa universitară. Ca să semnez contractul, trebuia să las un cec garanţie în sumă de 2 ori mai mare decât chiria. Eu ajunsesem în Franţa cu o zi înainte, iar cont bancar şi cechier încă nu aveam şi ei cash nu acceptă. Un cerc vicios, în care trebuie să lupţi si de multe ori poţi ieşi învingător.
Sursa: studentie.md
Foto: studentie.md

Vizualizări: 1160