Vine o vreme când pierzi gustul de viaţă. Ţi-a murit cineva drag, te-a lăsat soţul, iubitul, n-ai succes în afaceri… în câteva cuvinte, nu-ţi merge bine în nici un domeniu.

Sanda Batog căuta moartea cu gândul să ascundă o ruşine: rămăsese gravidă şi tatăl copilului i-a spus răspicat: “mi-a fost bine cu tine, dar am de gând să mă însor cu alta peste două săptămâni”.
“Şi ce mă fac eu gravidă?”, îl întrebă atunci fata înspăimântată de ce-o să zică mama – că numai pe ea o avea pe lumea asta – sau ce-o să zică satul.

Gânduri negre

“Nu-mi pasă, trebuia să ai grijă să nu se întâmple treaba asta!”, i-a întors-o Mitică, ieşind pentru totdeauna din apartamentul ei.
Ei, uite că tocmai în ziua aceea ieşise tânăra din casă şi umbla prin oraş bezmetică, poate, din întâmplare, dă o maşină peste ea, poate cade vreo cărămidă de undeva şi rămâne lată. Într-un cuvânt, vroia să moară şi nu ştia cum. Creştină fiind, nu putea să-şi pună capăt zilelor. Şi uite aşa, hoinărind pe străzi, ajunge la lacul din Valea Morilor. S-a aşezat pe mal. Gânduri negre îi tot roiau prin cap, cum să iasă din situaţia fără rezolvare.

Pe malul lacului

Tot în ziua aceea, hoinărind pe străzile Chişinăului, venise de la Bălţi şi Zbignev, un slovac ce fusese căsătorit cinci ani cu o bălţeancă pe care a cunoscut-o la Moscova şi uite că ea, femeia, l-a părăsit din cauză că el, bărbatul, nu-i mai convenea. Motivul la judecată a fost, fireşte, altul: el nu putea avea copii, dar ea îşi doreşte o familie numeroasă.
Zbignev ţinea la Claudia şi acest divorţ l-a dat peste cap.
Zic, venise la Chişinău amărât de tot. Nu mai avea nici un plan de viitor. Din Bălţi plecase definitiv, şi-a luat actele, ceva bani şi o valiză cu câteva lucruri. Tot hoinărind de pe o stradă pe alta, din cafenea în bar, de la bar la terasă, a ajuns… unde credeţi? La Valea Morilor, la lac. Şi să mai vedeţi cum e şi întâmplarea asta, s-a aşezat pe o bancă, iar în faţa lui, pe malul apei, Sanda.
Trec orele şi nici unul, nici altul n-are de gând să plece de acolo. Pustiu a devenit locul şi doar ei doi în tăcerea şi pustietatea aceea. Pe malul lacului, cărare şi-a făcut Luna, iar stelele pe cer s-au aprins, cei doi tineri neavând ochi pentru aceste frumuseţi. Într-un târziu, Zbignev s-a apropiat de fată şi a întrebat-o, să nu tacă: “Nu vreţi să vă conduc acasă?” “Nu!”, i-a răspuns Sanda, pentru că în momentul acela îşi zicea că n-ar fi rău să intre în apa cea mare şi să nu mai iasă. Dar tot atunci, de undeva, cineva i-a trimis un alt gând: dar cine o să îngrijească de mama ta, cine o s-o îngroape, doar pe tine te are?…

De ochii satului

S-a aşezat Zbignev alături de ea pe malul lacului şi au tot tăcut împreună. Nu se ştie cine, nu se ştie cum, dar într-un târziu au pornit să-şi spună unul altuia durerea. Au vorbit până dimineaţă, se linişteau unul pe altul. Tot împreună au pornit spre apartamentul Sandei, căci ea trebuia să plece la serviciu. Când au ajuns acasă, Sanda l-a invitat la o cafea, apoi i-a lăsat cheia de la apartament. Când s-a întors seara – curăţenie făcută, mâncărica era caldă şi el o aştepta în haine de casă.
Sanda era însărcinată în luna a patra. În scurt timp, avea să i se vadă sarcina, aşa că Zbignev, mai aşezat la minte, i-a propus să plece împreună în satul ei, s-o vadă lumea cu el, să-l prezinte drept mirele ei şi, dacă mai târziu o vor vedea cu copil în braţe, n-o să se mai mire nimeni.
Uite aşa s-au dus împreună la mama Sandei, uite aşa i-a văzut satul şi colegii de serviciu din şcoala unde lucra ea. Pentru că zilnic Zbignev venea s-o ia acasă. Deci toată lumea ştia că ea are o relaţie serioasă şi că, posibil, în scurt timp se vor căsători. Locuiau împreună, nişte cunoştinţe de-ale Sandei i-au găsit un post de inginer constructor lui Zbignev, că asta îi era specialitatea. Dar nimeni, absolut nimeni, în afară de Mitică, fostul iubit al Sandei, nu bănuia că tânăra e gravidă cu altul. Şi nimeni nu ştia că între Sanda şi Zbignev sunt doar relaţii de prietenie şi respect reciproc.
Trăiau sub acelaşi acoperiş, împărţeau responsabilităţile, dar n-au fost niciodată amanţi. De altfel, curioasă de tot această relaţie a lor. În fiecare dimineaţă, Zbignev se trezea mai devreme, pregătea dejunul şi obligatoriu un pahar de suc pentru piciul care avea să se nască. Ştiau că va fi băiat, îi aleseră împreună şi un nume.

Soţia lui – femeia tuturor

Dar ce s-a întâmplat cu Mitică, cel care a părăsit-o pe Sanda gravidă? S-a însurat, că a făcut o nuntă de a vorbit tot Chişinăul.
Toate bune şi frumoase, fata din oraş, din părinţi înstăriţi şi cu poziţie socială, Mitică şi el cocoşel în colectivul lui, zic bine şi mai bine până când un coleg rău de gură îl cheamă într-o zi mai la o parte şi-i spune: “mă mir, bre, Mitică, parcă nu eşti prost, dar, uite, te-a îmbrobodit Marina. Nu te lăuda nimănui că e gravidă! Copilul nu e al tău, noi toţi am avut-o până la tine. Ţi-o spun pentru că ţin la tine şi nu vreau să te faci de râsul lumii. Cică nimeni nu ţi-o face ca un prieten, el te ştie mai bine decât alţii şi te loveşte unde doare mai tare. Ar fi vrut să divorţeze imediat, dar socrii lui i-au zis că, indiferent dacă va divorţa sau nu, copilul Marianei va fi trecut pe numele lui, va plăti pensie alimentară şi nu dea Domnul să-i scoată fetei lor vorbe urâte prin târg, că într-o bună zi îl găsesc mort şi nimeni n-o să ştie de ce s-a dus.
Uite asta era situaţia în momentul în care Sanda a născut băiatul. Şi Mitică ştia că are urmaş şi se bucura, a pus de băut colegilor de la Casa Presei. Se gândea chiar să divorţeze de Marina şi s-o ia de nevastă pe Sanda. Vezi bine, copilul e al lui, ea, chiar dacă trăieşte cu străinul acela, nu este înregistrată oficial cu el. Mai ştia Mitică şi că Sanda îl iubise şi că nu trec iubirile chiar cu una cu două. Aşa că, într-o zi, îşi ia inima în dinţi şi vine la Sanda acasă. Îi deschide Zbignev, care era cu un maldăr de pelin în braţe. Se ducea la balcon să-l înşire.

Aruncat pe scări

Ce să vă spun? Când a văzut-o pe Sanda cu pruncul în braţe, i s-a oprit un nod în gât, că nici să respire nu mai putea. Era chipul lui acel copil. Păr negru, ochi albaştri şi o alunică la nas, aşa cum o au toţi din neamul lor. Şi Sanda, când l-a zărit în hol, nu ştia ce să facă. Să-l invite în casă, să-i arate copilul, să-l alunge şi să-l umilească, aşa cum a făcut-o el.
Doar Zbignev a găsit ieşire din situaţie. Sanda l-a prezentat pe Mitică drept tatăl copilului, la care Zbignev, fără vreun cuvânt, l-a înşfăcat de piept şi l-a aruncat pe scări. “Aici nu ai ce căuta! Copilul e al meu şi Sanda este nevasta mea! Uită cărarea spre casa asta!”.
Era prima dată când s-au certat grozav. Zbignev a făcut-o şi proastă, şi lipsită de mândrie, i-a spus lucruri pe care nici nu bănuia că el le gândeşte despre ea. Iar peste trei zile, în semn de împăcare, a venit acasă cu flori, şampanie, un cadou pentru copil şi tot în seara aceea a cerut-o de nevastă. “Ştiu că nu mă iubeşti, i-a zis el, dar eu ţin la tine şi la copil şi n-am de gând să vă dau nimănui”.

Beţiv notoriu

Au trecut ani de atunci. Băiatul Sandei are cincisprezece ani. Ea a mai născut, între timp, o fată. Şi apoi alt băiat. Pentru că, până la urmă, nu s-a adeverit diagnosticul medicilor, Zbignev fiind perfect sănătos, deci viril.
Ei, dar ce s-a întâmplat cu Mitică, mă veţi întreba dvs.?! Colegii lui ştiu că el bea de rupe. Nevastă-sa a divorţat în scurt timp şi s-a măritat cu altul. Acolo unde sunt avere şi relaţii sociale, oricând se găseşte unul care are nevoie de ambele. Chipurile i s-a cerut lui Mitică să renunţe la drepturile sale de părinte, ca celălalt soţ al Marinei să adopte copila.
Mitică vă spuneam că bea. Trăieşte acum la Durleşti, la un amic care are acolo o casă nefinisată şi e un fel de paznic. Părinţii, ambii pedagogi, îl jelesc, zicând că n-a avut noroc, săracul: “L-au doborât nenorocirile”.

Vizualizări: 2320