..

Două mii de comunişti ruşi l-au comemorat pe Lenin şi au denunţat alegerile

Două mii de comunişti ruşi l-au comemorat pe Lenin şi au denunţat alegerile

Aproximativ 2.000 de simpatizanţi ai comuniştilor s-au adunat sâmbătă în apropiere de Piaţa Roşie din Moscova, cu ocazia împlinirii a 88 de ani de la moartea lui Vladimir Lenin şi pentru a denunţa alegerile, fraudate în detrimentul PC, în opinia lor, informează mediafax.ro.

Agitând steaguri roşii, manifestanţii, printre care figurau numeroşi bătrâni, au mers în faţa mausoleului liderului bolşevic, unde liderul Partidului Comunist, Ghenadi Ziuganov, a depus un buchet de garoafe roşii.

Participanţii erau aproximativ 2.000, potrivit unui fotoreporter al AFP, şi 1.500 conform poliţiei.

Într-un comunicat citit în faţa manifestanţilor, PC, principalul partid de opoziţie din Duma de Stat (Camera inferioară a Parlamentului rus), a denunţat procesele electorale.

“Alegerile legislative de la 4 decembrie au fost fraudate în favoarea partidului de guvernământ Rusia Unită, iar campania pentru prezidenţiale, abia începută, permite deja să spunem că promisiunile puterii nu sunt decât propagandă”, potrivit comunicatului.

PC a obţinut 92 dintre cele 450 de mandate în Duma de Stat, cu puţin peste 19 la sută din voturile de la 4 decembrie. El a denunţat fraude dar nu s-a alăturat manifestaţiilor organizate de opoziţia liberală.

Ziuganov, în vârstă de 67 de ani, care conduce PC de la începutul anilor ’90, va candida pentru a patra oară la preşedinţia ţării.

Vizualizări: 160

Comentează