Obama, nedorit de majoritate

Obama, nedorit de majoritate

Un sondaj efectuat de CNN arată că majoritatea populaţiei americane nu ar mai vota pentru Barack Obama în 2012. Potrivit sondajului, 52% din americani ar vota, la ora actuală, pentru un alt candidat, în timp ce doar 44% ar fi dispuşi să îi mai ofere un nou mandat.

De asemenea, întrebaţi dacă sunt de acord cu modul în care preşedintele american conduce ţara, 49% din repondenţi s-au declarat mulţumiţi. Cu toate că cifrele nu sunt unele favorabile, experţii consideră că acestea se vor modifica până la momentul alegerilor, în iarna anului 2012.

„Una dintre problemele cu care se confruntă Obama poate fi percepţia că el nu este o persoană din clasa de mijloc”, a apreciat directorul departamentului de sondaje din cadrul CNN, Keating Holland.

„Dar 45 la sută spun că Obama aparţine clasei superioare, 42 la sută afirmând că provine din clasa de mijloc”, a adăugat el. Sondajul a fost realizat de vineri până luni, pe un eşantion format din 1.023 de americani, inclusiv 954 de alegători înregistraţi, chestionaţi prin telefon, iar marja de eroare este de 3 procente.

vizualizări: 236

Comentează