Ancheta în cazul accidentului A320: Copilotul suferise o depresie gravă în urmă cu șase ani

Ancheta în cazul accidentului A320: Copilotul suferise o depresie gravă în urmă cu șase ani

Copilotul avionului Airbus A320 căzut recent în Alpii francezi, Andreas Lubitz, suspectat că a prăbușit aparatul intenționat, suferise o gravă depresie în urmă cu șase ani și era de atunci sub supraveghere medicală periodică, relevă vineri cotidianul german Bild, care citează documente oficiale, potrivit AFP.

Copilotul a traversat ”un episod depresiv greu” în 2009 și a urmat un tratament psihiatric, susține publicația germană, care a consultat documente ale Autorității germane de supraveghere a transportului aerian (Luftfahrtbundesamt — LBA).

Ulterior, Lubitz s-a aflat sub tratament ”medical special și periodic”, adaugă Bild, precizând că aceste informații au fost transmise LBA de către Lufthansa, compania-mamă a Germanwings.

Patronul companiei Lufthansa, Carsten Spohr, a indicat joi că Andreas Lubitz își întrerupsese ”pentru un anumit timp” cursurile de pilotaj începute în anul 2008, fără a oferi alte explicații. Ulterior, pregătirea a fost reluată, iar Andreas Lubitz a început să zboare pe modelui Airbus A320 în anul 2013.

Documentele LBA vor fi consultate vineri (27 martie) și de un psiholog, adaugă Bild.

Copilotul Andreas Lubitz, care se afla singur în cockpit, se pare că a prăbușit avionul intenționat, a declarat joi procurorul francez implicat în dosarul accidentului avionului Airbus A320 soldat cu moartea a 150 de persoane, printre care cei șase membri ai echipajului.

Aceste informații au rezultat în urma ascultării înregistrărilor de pe cutia neagră ce stochează discuțiile din cabina de pilotaj. Potrivit procurorului francez Brice Robin, în primele 20 de minute ale înregistrării se aude ‘un schimb de replici amicale și chiar amuzante’ între pilot și copilot. Apoi, comandantul pregătește briefingul de dinaintea aterizării la Dusseldorf, în timp ce copilotul răspunde ‘laconic’. Ulterior, comandantul îi cere copilotului să preia comanda aparatului și se aude zgomotul unui scaun care este dat înapoi.

După ieșirea din cockpit a comandantului de zbor, ‘copilotul a rămas singur la comenzi’ și, în mod ‘deliberat’, ‘a manipulat butoanele care acționează coborârea aparatului’, a declarat procurorul Brice Robin în cadrul unei conferințe de presă. ‘Copilotul a refuzat să deschidă ușa pentru a-i permite comandantului să revină în cockpit’, chiar dacă acesta bătea în ușă ‘violent’, a spus el.

Comandantul este auzit de mai multe ori cerând să i se deschidă ușa, dar copilotul nu răspunde, a explicat procurorul Brice Robin.

Sursa: AGERPRES
Foto: (c) Kai Pfaffenbach / REUTERS

Comentează