Aura nu tânjeşte după anii de şcoală. Află de ce!

Aura nu tânjeşte după anii de şcoală. Află de ce!

Tradiţional, în prima sâmbătă din februarie, în toate şcolile din R.Moldova a avut loc „întâlnirea cu absolvenţii”. Şi chiar dacă nu toţi au găsit timp să mai treacă o dată pragul şcolii, majoritatea dintre noi şi-au amintit cu drag de trăsnăile făcute la şcoală, de şuşotelile cu colegii de clasă şi de profesori.

Aura a absolvit şcoala în 1988, dar nu a mai fost la „întâlnirea cu absolvenţii” de 10 ani, când era însărcinată. Dar spune că se vede adesea cu foştii ei colegi de clasă, unii dintre care au devenit oameni celebri.
„Ştiţi, de multe ori în interviuri lumea spune că anii de şcoală au constituit cea mai frumoasă perioadă din viaţă şi că ar vrea să redevină copii. Eu nu-mi doresc asta. Să nu ai nici familie, nici serviciu, nici să nu ştii exact ce urmează să ţi se întâmple…”, a declarat Aura pentru allfun.md.
Interpreta a recunoscut că deşi au avut o clasă puternică, cu nouă elevi de nota „10”, notele la purtare nu le erau la fel de bune. „Eram o ştrengăriţă şi o neastâmpărată. Când mă întorceam acasă mama mă aştepta îngrijorată, căci veneam la ora trei, deşi colegii mei ajunseseră acasă la unu! Aurica trebuia să se caţăre pe undeva, să cerceteze ceva sau chiar să se ia la bătaie cu băieţii. Adunările cu părinţii începeau şi se terminau de fiecare dată pe aceeaşi notă: cu discutarea comportamentului meu. Mă temeam de momentul când mama revenea acasă de la adunare, căci punea mâna pe bătătorul şi mă întreba dacă o s-o mai fac mult de ruşine”, îşi aminteşte ea.
Aura are o piesă în duet cu Georgeta Voinovan, „Colega mea”, un fel de imn anilor de şcoală.
Foto: allfun.md

2 Comentarii

  • ela
    12 februarie 2015 | Permalink |

    babo…

  • Nume
    20 februarie 2015 | Permalink |

    nu tinjesc nici eu dupa anii de scoala-))))

Comentează