Dosar // Cazul de la Hăsnăşenii Mari

Dosar // Cazul de la Hăsnăşenii Mari

Locuitorii satului Cubolta, r-nul Sângerei, pun la îndoială faptul că tânărul în vârstă de 27 de ani, din această localitate, suspectat de moartea fetiţei din Hăsnăşenii Mari, ar fi ucis minora. Suspectul suferă de retard mintal şi este invalid de gradul doi. Potrivit medicului de familie, tânărul nu este violent, deseori însă dispărea de acasă şi era găsit muncind cu ziua pe la stâne. Face parte dintr-o familie foarte modestă, dar părinţii şi sora sa sunt oameni oneşti şi muncitori. Procuratura care se ocupă de investigarea cazului refuză să ofere detalii despre suspect, invocând secretul anchetei.

Potrivit procurorilor, principalul suspect şi-ar fi recunoscut vina în cazul omorului fetiţei de şapte ani din Hăsnăşenii Marii, r. Drochia. Acesta ar fi povestit cu lux de amănunte anchetatorilor cum a săvârşit oribila crimă. Expertiza medico-legală a demonstrat că Nicoleta a fost agresată sexual înainte de a fi omorâtă. La întrebarea dacă a fost găsită arma crimei şi dacă sunt amprentele suspectului pe ea, ofiţerul de presă al procuraturii din Drochia, Olga Chistol, nu a negat, dar nici nu a infirmat acest amănunt, informându-ne doar că investigaţiile continuă.

Suspectul este invalid de la naştere

Unicul suspect în cazul acestei crime este un tânăr de 27 de ani, invalid de gradul doi de la naştere, aflat în evidenţa Centrului de Sănătate din Cubolta, Sângerei. Acest lucru ne-a fost confirmat de către medicul de gardă de la această instituţie, Maria Alba. Atât medicul, cât şi alţi locuitori ai satului pun însă la îndoială că Valeriu ar fi în stare să comită o asemenea crimă. „Noi nu credem că e capabil de aşa ceva. Presupunem că au fost mai mulţi indivizi, iar el a luat vina asupra sa”, opinează medicul. Valeriu locuieşte cu mama, tatăl vitreg şi sora sa în vârstă de 19 ani. Mama şi sora lucrează în calitate de dereticătoare la liceul din Cubolta. Directorul adjunct al liceului, Grigore Moscal, a declarat pentru JURNAL că familia suspectului este o familie social vulnerabilă, dar sunt oameni harnici şi oneşti. „Mama acestui băiat este foarte cumsecade şi sora sa este o fată muncitoare. Mama lucrează de mulţi ani la noi, iar fata este angajată de un an, şi am doar cuvinte bune despre ele. Cât despre băiat, nu vă pot spune nimic, ştiu doar că adesea fugea de acasă, dar nu am auzit niciodată să fi făcut ceva rău”, remarcă acesta.

„Nu credem că el este vinovat”

Consătenii suspectului nu cred că acesta ar fi fost în stare să comită o asemenea crimă. Deşi provine dintr-o familie modestă, părinţii lui nu consumă alcool şi îşi câştigă existenţa prin muncă. „Da, băiatul are probleme de ordin mintal de când s-a născut, dar nu bea şi niciodată nu am auzit să facă nebunii. Mai mult, îl vedeam adesea pe stadion, se juca cu copiii şi nu credem ca el să fie vinovat”, ne spune Svetlana Ciolac, locuitoare din Cubolta.

De asemenea, am aflat că acesta dispărea adesea de acasă, fiind ulterior găsit muncind pe la stânele de oi. Acest lucru ne-a fost confirmat şi de către secretara primăriei din satul Cubolta, Ala Barbăroşie, care a remarcat că suspectul era mai mult plecat de acasă, dar că niciodată nu a auzit vorbindu-se rău despre el. „Toţi se miră şi nu cred că el ar fi vinovat, nici chiar băieţii de seama lui. Am auzit că acesta ar fi fost văzut în oraşul Bălţi cum era bătut de nişte ţigani, dar ca el să fi bătut pe cineva sau altceva nu am auzit niciodată”, ne spune femeia.

UPDATE // Expertiza medico-legală  a relevat că minora a fost violată.

Nicoleta a dispărut în seara zilei de 13 ianuarie, când a mers cu alte fete cu uratul. Corpul său a fost găsit de către săteanul Alexei Potop într-o fântână de la marginea satului. Acesta, din spusele sătenilor, îşi adapă oile la această fântână. În seara de 19 ianuarie, scoţând apă, a observat sânge, bomboane şi o bucată de colac în căldarea cu apă.

Ştiind că poliţia şi locuitorii din Hăsnăşenii Mari o caută pe fetiţă, el a alertat autorităţile. După mai multe cercetări, au fost reţinuţi doi suspecţi, însă, potrivit procurorilor, doar unul şi-a recunoscut vina, celălalt a fost eliberat astăzi. Cel care şi-a recunoscut fapta este o rudă de-a tatălui său vitreg, un tânăr de 27 de ani care ar avea dereglări psihice. Nimeni însă nu poate confirma dacă acesta se află în evidenţa psihiatrului.

Iurie Vrabie, procurorul raionului Drochia, a declarat că suspectul şi-a recunoscut vina şi a povestit cum a comis crima. La audieri, el a spus că, în seara crimei, a întâlnit-o pe fetiţă a dus-o la brigada de tractoare de la marginea localităţii, unde a înjunghiat-o, după care a aruncat-o în fântână. Nu se ştie deocamdată dacă fetiţa a fost violată. Oamenii legii sunt în aşteptarea expertizei medico-legale, care se desfăşoară în aceste momente la Centrul de Medicină Legală din Drochia.

Fetiţa va fi înmormântată în Recea, Râşcani

Nicoleta locuia cu mama sa, tatăl său vitreg şi sora sa mai mică. Potrivit vecinilor, mama sa, Ana, este însărcinată cu al treilea copil. Vecinii au doar cuvinte bune despre familia Creţu, descriindu-i ca familie bună, cumsecade, care aveau mereu grijă de cele două fete. Tatăl Nicoletei, chiar dacă este vitreg, a avut grijă de ea de la vârsta de trei ani. O vecină care a solicitat anonimatul ne-a spus că bărbatul ce locuieşte cu mama sa este un om bun şi că fetiţa era mereu îmbrăcată, hrănită şi îngrijită.

Şi vicedirectoarea şcolii din localitate, Nina Sârbuşca, are doar cuvinte de laudă despre fată. Ea ne-a spus că era cuminte, prietenoasă, că învăţa bine şi făcea parte dintr-o familie bună şi liniştită. Eugen Vatamaniuc, un alt vecin, a declarat pentru JURNAL că nu a auzit niciodată scandal în această familie sau că fetiţa să fie bătută. „Le sunt naş de botez şi sunt cumsecade. Tatăl fetei m-a întrebat: ‚Cum să o ucid, când o cresc de la trei ani?!’.

„Poliţia a fost şi la tatăl natural al fetei, care are o altă familie, precum şi un alt nume, stabilit în raionul Glodeni”, a spus acesta. Din spusele vecinului, Nicoleta va fi înmormântată în satul Recea, raionul Râşcani, unde s-a născut şi de unde este mama sa. Consătenii din Hăsnăşenii Mari adună ce pot pentru a-i ajuta cu înmormântarea copilei.

Potrivit deschide.md, suspectul a fi un verișor de-al tatălui vitreg al copilei. El este în vârstă de 27 de ani, originar din localitatea Cubolta, raionul Sângerei. Potrivit localnicilor băiatul ar fi o persoană cu dereglări psihice și locuiește împreună cu mama sa. El nici nu a învățat la noi în școală, a învățat într-o școală specială pentru persoane cu dezabilități… Nici nu îmi vine să crede că el ar fi făcut crima… Nu am auzit să fi făcut probleme prin sat, ne-a declarat o consăteancă de-a suspectului care a preferat să îi fie păstrat anonimatul.
Potrivit localnicilor, băiatul ar fi o persoană cu dereglări psihice care locuiește împreună cu mama sa. Pe youtube localnicii au încărcat mai multe înregistrări video în care apare și tânărul suspectat de crimă.

Potrivit înregistrărilor video este vizibil că tânărul are probleme psihice. În unul dintre filmulețe, acesta susține că „a activat în calitate de bodyguard al fostului președinte RM, Vladimir Voronin”.

images_cms-image-000015925

Sursa: deschide.md

Surse din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia au declarat, pentru deschide.md, că suspectul și-a recunoscut vina și a povestit în detalii cum a comis crima. Acesta le-ar fi spus oamenilor legii că în seara când ar fi săvârșit crima, a întâlnit fetița în marginea satului, după care a dus-o pe teritoriul unei foste brigăzi de tractoare și ar fi înjunghiat-o de mai multe ori cu un cuțit cu lamă scurtă în regiunea gâtului, după care a aruncat-o într-o fântână din apropiere. Acesta susține că atunci când a aruncat-o în fântână fetița încă era vie.
Contactat telefonic, Iurie Vrabie, procurorul raionului Drochia, a confirmat informația pentru portalul deschide.md. „Da, este adevărat… Suspectul s-a dovedit a fi o rudă de-a familiei fetiței. Mama suspectului este soră cu mama tatălui vitreg al victimei. Tânărul a declarat că atunci când a aruncat-o în fântână, fetița încă prezenta semne de viață, dar asta urmează să fie stabilit în cadrul anchetei. Suspectul nu a putut să-și motiveze acțiunile”, susține Vrabii.
Vrabie a ținut să adauge că dacă va fi dovedită vinovăția suspectului, acesta riscă detenție pe viață. „Urmează să stabilim toate circumstanțele în care a fost comisă crima. Procurorii urmează să dispună efectuare tuturor expertizelor necesare pentru a vedea dacă fetița a fost violată înainte de a fi omorâtă. Dacă se va dovedi vinovat, suspectul riscă detenție pe viață. Procurorul nu a putut confirma dacă suspectul era la evidența medicului psihiatru.

Carolina Chirilescu
Captura video Canal2

Comentează