Lenuţa Burghilă e bolnavă. „Mă simt foarte rău”

Lenuţa Burghilă e bolnavă. „Mă simt foarte rău”

Astăzi, Lenuţa Burghilă a fost nevoită să meargă la medic. Contactată de APROPO pentru a afla detalii despre videoclipul pe care tocmai l-a lansat, Artista Poporului ne-a spus că-i este foarte greu să vorbească şi că aşteaptă să fie consultată de medic.

„Nu pot vorbi. Mi-am pierdut şi vocea, mă simt foarte rău. Am răcit zdravăn, probabil e un virus, căci de vreo câteva zile lupt cu gripa”, ne-a spus Lenuţa Burghilă răguşită de-a binelea.
Deşi e bolnavă, interpreta a ne-a povestit câte ceva despre melodia „Iubirea ta”, semnată de Anatol Dumitraş, căreia i-a lansat şi un videoclip.
„Filmările au avut loc în mai multe perioade ale anului, pe platouri diferite: în R. Moldova şi la Soci. Am jucat rolul unei îndrăgostite. De fapt, visul meu e să mă filmez şi în filme… Fiind în zona de litoral, am căutat un partener ca să joace rolul iubitului meu. Băiatul avea un job pe acolo şi mă bucur că a acceptat. Mare regie nu e în clip – scenele le-am pregătit chiar eu. Am fost pe toate posturile, în afară de cameraman. Nu am avut atâţia bani cât să antrenez mai multă lume, cum ar fi trebuit. M-am descurcat cum am putut. Important e că am primit foarte multe complimente de la fanii de acasă, dar şi din afară”, ne-a declarat Artista Poporului.

aAutoarea „Caravelii Culturii” susţine că videoclipul este preconizat mai mult pentru publicul din R. Moldova şi cel din România, iar în viitorul apropiat urmează să dea start promovării acestuia.
Lenuţa Burghilă urmează să ne surprindă în viitorul apropiat cu încă o surpriză muzicală.


L.N.
Foto: Facebook

Vizualizări: 2430

Comentează