Adrian Ursu, implicat într-un MEGA-SCANDAL. VEZI reacția artistului!

Adrian„Adrian Ursu a pălmuit un copil de ziua lui”: aceasta este informația care circulă de ieri pe site-urile de socializare. Ştirea a fost publicată de deschide.md, iar conform acestuia, artistul ar fi încercat să ajungă la o înţelegere cu jurnalistul care l-a contactat pentru ca informaţia să nu ajungă în presă.

Incidentul ar fi avut loc în scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, pe 1 iunie, la sfârşitul unui concert la care participase şi Adrian Ursu. Potrivit deschide.md „interpretul a lansat cu această ocazie noul său videoclip și apoi a împărțit copiilor veniți la eveniment 400 de tricouri. 5 le-a păstrat pentru el, pentru a le oferi altor copii, la un concert programat în aceeași zi, la Cahul, potrivit unor martori care au asistat la scenă. Un copil de 6 ani a vrut să ia unul din aceste tricouri. Observând gestul, Adrian l-a bruscat, a smuls tricoul din mâna copilului și l-a lovit de 2 ori peste față”.

Contactat de APROPO, Adrian Ursu a negat cu vehemenţă informaţia precum că ar fi pălmuit un copil. „Aceasta e falsă, o mare invenţie a unor persoane care au vrut să-şi facă rating pe seama mea. Cineva şi-a pus drept scop să mă defăimeze, dar nu le va reuşi căci voi lua atitudine. Dintotdeauna am avut o atitudine specială faţă de copii, mai ales de când am devenit părinte, aceasta fiind şi cea mai sensibilă latură a mea. Nu am pălmuit niciun copil şi nu eu am fost cel care a împărţit maiouri. Aberaţii, atât pot să spun”, ne-a declarat artistul.

Interpretul susţine că va veni cu o declaraţie publică şi că nu va permite ca numele său să figureze într-un scandal, mai ales că situaţia n-a existat. Iar cei care vor să-şi facă publicitate pe seama sa, vor fi puşi la respect.
L.N.
Foto: Facebook

Vizualizări: 4434

2 Comentarii

  • Nume
    18 iunie 2014 | Permalink |

    damu tirziu Andrian, te-ai dat singur de gol. Si sotia ta chistruieta te-a crezut???

  • MD
    18 iunie 2014 | Permalink |

    Atunci sa vorbeasca copilul. A fost sau nu a fost asa?

Comentează