Un deputat britanic a fost arestat pentru implicare într-o altercaţie în barul parlamentului

Un deputat britanic a fost arestat pentru implicare într-o altercaţie în barul parlamentului

Deputatul independent britanic Eric Joyce a fost arestat pentru presupusă implicare într-o altercaţie survenită joi seară într-un bar al parlamentului, a informat vineri poliţia, potrivit EFE.

Joyce, în vârstă de 52 de ani, a mai fost arestat, în februarie 2012, pentru un incident similar, pe când era membru al Partidului Laburist. Atunci a atacat parlamentari conservatori, în alt bar al Camerei Comunelor.

Incidentul de joi s-a produs în barul ‘Sports And Social Club Bar’ al parlamentului, către ora 22.30 GMT, a semnalat un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane din Londra, într-un comunicat.

În momentul altercaţiei, barul era plin, avea ‘circa 150 de persoane, dintre care 40 sau 50 erau angajaţi ai parlamentului’, pentru runda săptămânală de karaoke, după cum a explicat un martor pentru canalul britanic ITV.

Joyce a intrat în local vizibil agitat şi a tot împins lumea până a ajuns la bar, potrivit martorului. Acesta a fost de faţă când Joyce se lupta cu doi poliţişti şi, în final, l-a văzut ‘cu cătuşe la mâini, pe o bancă, în timp ce îl ţineau trei sau patru agenţi, iar el continua să se împotrivească’.

În martie 2012, un tribunal din Londra a dispus ca Joyce să nu frecventeze baruri sau puburi pe o perioadă de trei luni şi să efectueze servicii comunitare timp de un an, după ce deputatul s-a declarat vinovat de patru acuzaţii de agresiune.

Incidentul respectiv s-a petrecut în februarie 2012, în barul ‘Strangers’, un local rezervat deputaţilor şi însoţitorilor lor, în incinta Camerei Comunelor. Joyce l-a pocnit pe parlamentarul conservator Stuart Andrew, dându-i o lovitură de cap şi un pumn, potrivit spuselor martorilor. Au fost implicaţi în incident, de asemenea, consilierii conservatori Luke Mackenzie şi Ben Maney şi deputatul laburist Phil Wilson.AGERPRES
FOTO: mirror.co.uk

Vizualizări: 137

Comentează