Teatrul „Eugen Ionesco”, în grevă japoneză

Teatrul „Eugen Ionesco”, în grevă japoneză

Teatrul „Eugen Ionesco” intră în grevă japoneză. O astfel de decizie a fost luată de actorii teatrului în legătură cu faptul că repetatele demersuri în adresa Ministerului Culturii referitor la desemnarea directorului teatrului au fost ignorate, scrie jurnal.md

„Începând cu 4 ianuarie 2013, toţi actorii care vor juca în spectacolele Teatrului „Eugene Ionesco” vor purta la mânecă panglici albe şi în funcţie de circumstanţe vor explica spectatorilor cauzele protestului”, se spune într-un comunicat expediat presei.

De asemenea, teatrul îşi rezervă dreptul de a utiliza şi alte forme de protest public faţă de decizia arbitrară a Ministrului Culturii, Boris Focşa.

Amintim că Val Butnaru a fost propus pentru funcția de director al teatrului „Eugen Ionesco” de către directorul interimar al teatrului, Petru Vutcărău. Candidatura lui Butnaru a fost salutată de ministrul Culturii, Boris Focșa, care a promis că va semna un ordin de numire a directorului.

Peste două săptămâni, însă, Ministerul Culturii a anunţat concurs pentru ocuparea acestei funcţii.
foto: fest.md

Vizualizări: 411

Comentează