Natalia Barbu, sfat pentru fete: „Nu fugiţi după milioane!”

Natalia Barbu, sfat pentru fete: „Nu fugiţi după milioane!”

Natalia Barbu se simte în România ca pestele în apă. Interpreta a recunoscut în cadrul unui interviu oferit recent că peste Prut a cunoscut oameni extraordinari, deschiși şi, chiar dacă are parte şi de lux, şi de simplitate, în anturajul ei nu are snobi.

„Îmi place în România, acolo e familia mea. Acolo mă simt confortabil. Merg la prezentări de modă, la lansări de reviste, la unele sărbători. Încerc să-mi menţin reputaţia”, a declarat Natalia Barbu pentru kp.md.

Interpreta recunoaşte că îi place să meargă la cumpărături, dar spune că spre deosebire de alte reprezentante ale sexului frumos, nu caută prea mult atunci când trebuie să-şi ia ceva nou.

Întrebată ce sfat le-ar da tinerelor care vor să prindă în mrejele lor un milionar, Natalia Barbu a răspuns: „Eu niciodată nu am făcut parte din categoria acestor femei. Le-aş sfătui însă să nu încerce să vâneze milioanele. În viaţă toate trebuie să vină în mod firesc. Când există doar interese şi nu-s sentimente, cei doi se chinuie unul pe altul un an, doi, trei, apoi vine sfârşitul. Omul poate fi fericit şi cu un leu în buzunar, la fel cum poate fi nefericit având milioane. Şi dacă pentru cineva banii aduc fericirea, nu e şi cazul meu. Recunosc, ei ne oferă un confort, şansa de a călători, de a trăi pe picior larg. Dar cu bani nu poţi cumpăra dragostea, fericirea şi sănătatea”.

Despre soţul său, Nicolae Sota, Natalia are doar cuvinte de laudă. „El e un om deosebit, un soţ extraordinar, generos. Cel mai frumos cadou pe care mi l-a făcut a fost studioul muzical pe care îl am acasă. În general, el iubeşte să mă surprindă cu cadouri. În schimb eu nu prea ştiu ce să-i cumpăr. Se apropie Crăciunul şi încă nu ştiu ce o să-i dăruiesc. Probabil ceva frumos, pe care să-l ţină minte, dar nu neapărat un dar scump”, spune basarabeanca.

T.N.

Vizualizări: 3992

7 Comentarii

  • mda
    28 noiembrie 2012 | Permalink |

    ar fi ine sa fie la voi intr-adevar dragoste …

  • Nume
    28 noiembrie 2012 | Permalink |

    Fetelor „Nu fugiţi după milioane!” că toate le-am luat eu.

  • diana
    28 noiembrie 2012 | Permalink |

    cita ipocrizie ! nu o mai respect absolut deloc pe aceasta femee . dupa ce si-a facut interesele da altora sfaturi ? dar ea oare nu a ales milioane ori vrea sa credem ca intre ei exista MARE dragoste ? sa o spuna multului !

  • Nume
    28 noiembrie 2012 | Permalink |

    natalia imi esti draga, dar mi-i dor de natalia de altadata, mai simpla…

  • 29 noiembrie 2012 | Permalink |

    daca tacea filozof era…. imi pare rau de ea…

  • nume !
    6 decembrie 2012 | Permalink |

    -))) invidioaselor,“jaba davit “mai bine ziceti ca nu puteti cuceri milionarii -))) .BRAVO ,NATALIA .SRABATORI FERICITE !!!

  • Nume
    6 decembrie 2012 | Permalink |

    NATALITSA,CEL MAI FRUMOS CADOU DIN LUME ESTE FIUL VOSTRU,SA VA CREASCA SANATOS !

Comentează