Revigorează-ţi viaţa intimă!

Revigorează-ţi viaţa intimă!

Picanteriile nu strică în viaţa nimănui, mai ales dacă ţin de intimitate.

Simţi că flacăra pasiunii seamănă mai mult cu un jar mocnit, gata să se stingă? Nu te impacienta! Se întâmplă şi la case mai mari. Important e că există şi metode de resuscitare.

Serviciul te solicită la maximum, treburile casnice nu te lasă să respiri, copiii, dacă sunt, parcă vor să-ţi facă în ciudă şi te încarcă, la rândul lor, cu zeci de probleme… E firesc să nu mai ai chef de dulcegării la vreme de seară. Uite-aşa, ajungi să-ţi împingi perechea spre “meleaguri” mai calde şi să te întrebi apoi cu regret: “de ce?” sau “unde am greşit?”. Deşi se spune că dragostea trece orice obstacol şi că “trece prin stomac”;, viaţa intimă joacă rolul principal la realizarea unei relaţii bine închegate şi de durată. De aceea e bine să o şi menţii la cote înalte. Iată ce ai de făcut:

Scoate-ţi iubireala plimbare!

Nu mă refer la a-ţi lua jumătatea de braţ şi la a hoinări prin parc, deşi nu ar fi rău nici aşa. Relaţia voastră aşa a început, nu? Voiam să spun că ar fi cazul să nu mai priveşti doar dormitorul drept “cuibuşor de nebunii”. Ai toată casa la dispoziţie!A r fi păcat să nu profiţi de clipele de neuitat, în doi, în sânul naturii.

Lasă ruşinea la o parte!

Nu e rău să fii pudică, să ţi se înroşească obrajii la cuvinte mai “deocheate”. Dar regula asta nu se aplică atunci când vine vorba de intimitate. Asta dacă vrei să menţii vie flacăra pasiunii, desigur. Nici-un bărbat nu e imun în faţa unei fantezii sexuale împlinite. Iar dacă eroina e femeia pe care o iubeşte, e şi mai bine! Ai grijă numai să nu devii vulgară, căci s-ar putea să-i stârneşti suspiciuni!

Călătoreşte mai des în trecut!

Îţi aminteşti ce frumos era la început? Te-ai întrebat vreodată de ce sau îl învinovăţeşti doar pe el că s-a schimbat? Ia încearcă să mai fii şi tu la fel de dornică de a-l păstra pe el cu orice preţ, cum o făceai odinioară! Şi poţi fi sigură că-i va face plăcere să mai primească dezmierdările şi mângâierile acelea care l-au cucerit. Iar gesturile tale nu vor rămâne fără ecou.

Un alt fel de romantism

Pentru noi, femeile, romantismul înseamnă lumânărele parfumate, petale de trandafiri plutind pe spuma unei căzi frumos mirositoare, atingeri tandre prelungi, decor de vis… Te-ai gândit vreodată ce înţelege el prin a fi romantic? Poate că el găseşte gestul suprem de exprimare a iubirii în faptul că îşi înfruntă mama în favoarea ta. După atâta vreme împreună, ar fi cazul să ştii ce anume îi stârneşte plăcere şi să faci în aşa fel încât ritmul inimilor voastre să bată din nou la unison. Hai, că nu e chiar aşa de greu!
Sursa: unica.ro
Foto: Thinkstock

Vizualizări: 549

Comentează