O istorie care nu te poate lăsa indiferent. Deşi au trecut mai bine de 16 ani, părinţii Cristinei nu-şi pot ierta că în acea clipă nu au fost alături de fiica ei. Micuţa avea doar nouă luni când a căzut peste o plită încinsă. A suportat zece intervenţii chirurgicale – la mâini (în urma arsurilor i s-au lipit degetele de palmă), la picioare, la faţă etc. Şi astăzi Cristina spune că cel mai mult îi este frică de durere. „Nu mai pot… Sper că aceasta este ultima operaţie”, suspină îndurerată adolescenta.

În ajunul sezonului rece al anului, medicii atenţionează părinţii să fie deosebit de precauţi cu copiii mici. „Nu-i lăsaţi în preajma plitei de la sobă, lângă rola înfierbântată sau reşou. O clipă de neatenţie şi copilul dumneavoastră poate rămâne invalid pe viaţă. Limitaţi accesul copiilor mici în locurile deosebit de periculoase pentru ei”, a menţionat Sergiu Monul, medic combustiolog, categoria I.
Cristina este internată frecvent în Secţia Arsuri a Spitalului Republican pentru Copii „Emilian Coţaga”. Timp de 16 ani ea s-a întâlnit aici cu sute de copii cu diverse arsuri provocate din cauza că părinţii i-au lăsat fără supraveghere. Le înţelege ca nimeni altul durerea acestor micuţi şi ştie ce viitor îi aşteaptă. „Am avut foarte multe arsuri. Practic, m-am rostogolit pe plită. Când părinţii m-au adus la spital, medicii le-au spus că sunt la un pas de moarte. De atunci la fiecare doi ani sunt internată pentru o perioadă de câteva luni. E greu… Când te trezeşti după operaţie, nu-ţi dai seama unde eşti, totul îţi pluteşte în faţa ochilor, iar durerea este insuportabilă”, povesteşte Cristina.
Din cauza arsurilor, adolescenta spune că are probleme de memorie: „Învăţam toată seara, iar dimineaţa încercam să răspund prima la ore, dacă cineva recita poezia înaintea mea, o uitam. Unii colegi se amuzau pe seama mea, nu mă simţeam bine. Şi acum e la fel”. Adolescenta spune că deja a învăţat să facă faţă replicilor umilitoare pe care le aude la adresa ei. Durerea care se pare că s-a imprimat pe faţa fetei o face să arate mai mare decât vârsta pe care o are. „Un băiat mi-a spus că arăt ca mătuşa mea. Am avut o operaţie plastică la faţă, dar cui nu-i plac să nu se uite la mine. Sunt aşa cum sunt”, a spus hotărâtă Cristina.

„Plâng copiii, plâng părinţii”

Curajul Cristinei îi uimeşte până şi pe medici. Copiii cu arsuri, pe lângă trauma fizică, rămân şi cu o traumă psihică pentru toată viaţa. „Vă imaginaţi un copil cu faţa mutilată, mâinile deformate, care nu se poate integra. Am văzut diferite tragedii. Se ajunge până la tentative de suicid. Aceşti copii stau uneori câte o lună–două în spital.
Chiar dacă facem toate procedurile cu anestezie, când îşi revine, copilul simte durere. Acest lucru duce la dereglări ale sistemului nervos”, a subliniat Gheorghe Vicol, şeful Secţiei Arsuri.
Am însoţit medicii în câteva saloane ale secţiei în care sunt internaţi copii cu diverse arsuri. „Când ne văd, copiii încep a plânge”, spune doctorul Monul. „Pansamentul e o procedură foarte dureroasă. Plâng copiii, plâng părinţii care îi aşteaptă în coridor şi conştientizează că e vina lor. Toate aceste chinuri ale micuţilor sunt consecinţele unei clipe de neatenţie şi neglijenţei părinţilor”, a constatat combustiologul.
Potrivit medicului, acele câteva clipe de neatenţie a părinţilor sunt urmate de tratamente îndelungate şi operaţii numeroase pe care trebuie să le suporte copiii mici până la maturitate: „Copilul creşte, oasele se dezvoltă, dar cicatricile provocate de arsuri nu au o flexibilitate pe care o are pielea sănătoasă, prin urmare, medicii sunt nevoiţi să opereze iar şi iar până la maturizarea completă a copilului, adică până la 18–20 de ani”.

„Nu a durat mult. Doar câteva clipe”

Părinţii Cristinei nu sunt o excepţie. Când văd prin ce trece fiica lor, chiar dacă aceasta încearcă să ascundă lacrimile de durere, îşi amintesc de acea zi când au lăsat-o singură cu frăţiorul de doar doi anişori lângă plita de la sobă. Tatăl despica lemne afară, iar mama a ieşit să întindă nişte rufe pe sfoară. „Nu a durat mult, doar câteva clipe. Am ieşit repede afară, doar ca să întind nişte hăinuţe şi când m-am întors… gata! Cristina era pe podea, toată arsă”, îşi aminteşte mama fetiţei.
Recent, Cristina a suportat cea de-a zecea intervenţie chirurgicală. „Aveam degetul mare de la mâna dreaptă lipit de palmă. Din acest motiv scriu şi desenez cu mâna stângă, care, la fel, a fost afectată, dar nu aşa de tare”, ne relatează pacienta.
În pofida tuturor greutăţilor, Cristina este mândră că este cea mai bună pictoriţă din liceu, după absolvire planifică să meargă la o şcoală de muzică. Fata posedă mai multe instrumente muzicale, din care cel mai mult îi place vioara.
„Prefer să nu povestesc nimănui despre durerea mea. Nu vreau să le fie milă de mine. Eu sunt puternică”, afirmă Cristina.
Svetlana Panţa