Grav accident de autocar în Mexic, soldat cu moartea a 26 de persoane

Grav accident de autocar în Mexic, soldat cu moartea a 26 de persoane

Cel puţin 26 de persoane au murit şi alte 27 au fost rănite, dintre care 18 se află în stare gravă, în accidentul unui autocar care s-a prăbuşit într-o prăpastie, a declarat pentru AFP Protecţia civilă locală, citată de antena3.ro.

“Avem 26 de morţi şi 27 de răniţi.(…) Autocarul s-a răsturnat, a început să cadă în prăpastie şi oamenii au fost aruncaţi afară”, a declarat ofiţerul de gardă al Protecţiei civile din Nayarit.

Primele ipoteze menţionează un exces de viteză sau posibilitatea ca şoferul să fi adormit la volan.

Accidentul a avut loc la aproximativ 750 de kilometri nord-vest de Mexico.

Autocarul aparţinea companiei Express Oro Tours şi fusese închiriat de un grup de excursionişti din statul Chihuahua pentru a ajunge la Rincon de Guayabitos, o staţiune balneară pe coasta Pacificului, informează AFP.

Acesta este al treilea accident grav ce implică un autocar în Mexic de la începutul anului.

Cel mai grav s-a produs la 20 aprilie, când un vehicul care transporta muncitori agricoli a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, provocând moartea a 43 de persoane în statul Veracruz.

Foto: captura YouTube

Vizualizări: 209

Comentează