Hillary Clinton visează să fie astronaut

Hillary Clinton visează să fie astronaut

Hillary Clinton, 64 de ani, fostă primă doamnă a SUA, senator şi în prezent şeful diplomaţiei americane, are un mare vis. Ea a mărtusit că îşi doreşte să să facă astronaut.

Hillary Clinton l-a primit joi pe miliardarul britanic Richard Branson la Washington, ocazie cu care a mărturisit că visează să zboare în spaţiu.

“Sunt foarte fericită că Richard Branson este aici pentru că, de foarte, foarte multă vreme, îmi doresc să fiu astronaut şi cred că el îmi poate oferi o ultimă şansă să-mi realizez acest vis”, a declarat secretarul de stat american, citat de click.ro.

În luna octombrie, Richard Branson, patronul companiei Virgin Galactic, a inaugurat la New Mexico Spaceport America, primul aeroport spaţial particular din istorie, de pe care vor decola începând cu anul viitor primii turişti ai spaţiului.

Mai multe sute de amatori şi-au rezervat deja bilete, chiar dacă acestea nu sunt deloc ieftine, preţul mediu fiind de aproximativ 200.000 de dolari.

Vizualizări: 206

Comentează