..

Ucraina va cumpăra gaze ruseşti de la o companie germană, mai ieftine decât dacă ar fi achiziţionate direct din Rusia

Ucraina va cumpăra gaze ruseşti de la o companie germană, mai ieftine decât dacă ar fi achiziţionate direct din Rusia

Ucraina va cumpăra gaze ruseşti din Germania, dacă Rusia, cu care autorităţile de la Kiev se află de mult timp în negocieri, va refuza să reducă preţul, a declarat miercuri premierul ucrainean Mikola Azarov, adăugând că astfel de achiziţii ar fi mai ieftine.

“Dacă negocierile cu Rusia nu vor avea succes, Ucraina va cumpăra gaze ruseşti de la o companie germană, care vor fi mai ieftine decât dacă ar fi achiziţionate direct din Rusia”, se arată într-un comunicat al Partidului Regiunilor, condus de Azarov, citat de mediafax.ro.

Compania ucraineană de stat Naftogaz intenţionează să cumpere gaze de la grupul german RWE, a precizat Azarov, fără să dea alte detalii.

Reprezentanţii RWE au refuzat să comenteze.

Analiştii consideră că astfel de achiziţii sunt posibile doar în cantităţi foarte mici, având în vedere că sistemul ucrainean de conducte este proiectat să pompeze gaze în direcţie opusă şi este folosit în prezent pentru tranzitul gazelor ruseşti către Europa.

Ucraina încearcă de mult timp să revizuiască acordul de achiziţii de gaze încheiat cu Rusia în 2009, afirmând că preţul de 416 dolari pentru o mie de metri cubi, plătit în primul trimestru, este exorbitant.

Autorităţile de la Moscova nu vor modificarea tarifului decât în schimbul unei participaţii la compania ucraineană care administrează conductele.

Guvernul de la Kiev vrea însă ca reţeaua de gazoducte să fie administrată de un consorţiu care să includă şi companii europene mari.

Azarov a declarat în această săptămână că speră să negocieze un nou preţ pentru gaze până în iulie.

Vizualizări: 288

Comentează

Stimate vizitator, pe site-ul apropomagazin.md nu vor fi aprobate mesajele care conţin injurii sau limbaj licenţios