Poate oare un copil de opt ani să se îndrăgostească o dată şi pentru totdeauna? O întrebare pe care mi-am pus-o după ce am stat de vorbă cu Valeriu Gheorghiu, un avocat din Chişinău care, aflând cum mă numesc – ne-am întâlnit, fireşte, la o şedinţă judiciară – m-a ţinut de vorbă câteva ore, ca să mă convingă anume că el e cel mai fericit din lume, că s-a însurat cu femeia visurilor lui.

Îmi spunea că avea opt ani în ziua când a cunoscut-o pe Rodica, cea care era colega de clasă a surorii sale mai mari. Venise în vizită la ei şi, când a văzut-o atât de bălaie şi frumoasă, ochii verzi cât faţa, s-a îndrăgostit pe loc. Pentru că tânăra era prietenă cu sora lui mare, se aflau mereu împreună şi, “cum apărea pe la noi, spunea Valeriu, nu mă dezlipeam de ea”.
Era cu zece ani mai mare – Rodica împlinise, în primăvară, optsprezece ani şi o amuza nespus când acest copilandru îi spunea adesea: “o să mă însor”. Pentru o fată de optsprezece ani, acest băieţaş de opt ani era un mucos şi-l zâdâra în continuu, când venea pe la ei. O întreba pe soră-sa “ce mai face mirele meu?”, îl netezea pe obraz sau îl săruta şăgalnic la despărţire. Valeriu spune că de atunci era nebun de dragoste.
Dar iată că, la 22 de ani, Rodica se merită cu un coleg de facultate şi el, puştanul, de supărare, s-a îmbolnăvit. Avea 12 ani şi nu-i mai era dragă viaţa. Credeţi că şi-a luat gândul de la Rodica, credeţi că vedea în fetele de seama lui pe cineva să-i placă? Ba bine că nu!

“Nu l-aţi văzut pe tata?”

Nu înceta să-i facă vizite împreună cu sora lui, iar când i se născuse copilul Rodicăi, făcea în fel şi chip să vină după lecţii la ea acasă, s-o ajute ba la curăţenie, ba la cumpărături. Iar Rodica prinsese oleacă la minte, acuma nu mai râdea de el, se sfătuia chipurile când avea vreo problemă, dar pentru ea tot copil rămăsese, ce-i drept mai măricel puţin. Când împlinise băieţelul Rodicăi şapte ani, tocmai să se ducă la şcoală, iată că o părăseşte soţul. Avea Valeriu al nostru 19 ani, era deja student în anul întâi la drept. Îmi spunea el mie atunci că, deşi Rodica suferea îngrozitor după divorţ, el în sinea lui se bucura. El zicea “în sfârşit, e liberă şi, dacă mai am puţintică răbdare să se liniştească, cu siguranţă că va observa că nu mai sunt copil.”
Dar să vedeţi cum se întâmplă în lumea asta, el aştepta să-l observe femeia, ea între timp îşi căuta cu înfrigurare un alt soţ, să-i arate aceluia de-a lăsat-o că este ea cine este. De profesie medic, Rodica era frumoasă la cei treizeci de ani, când s-a căsătorit a doua oară. Şi de această dată cu un coleg de serviciu. Dar n-a mers chiar de la bun început acea căsnicie. Nu ştiu cum se făcea că bărbatul, mai mare decât ea cu vreo şapte ani şi fost însurat, nu-l înghiţea pe băiatul femeii. Una-două îl trimitea la bunici – era în clasa a treia copilul şi pricepea el că nu-i este pe plac soţului maică-sii. De la un timp, îl căuta tot mai des pe Valeriu, cu care se obişnuise de mic şi i se plângea, ba se ajunsese şi la aceea că nu mai trăgea nici la bunici, nici la casa lui, dar de la şcoală – direct la Valeriu. Şi părinţii lui Valeriu îl acceptaseră drept membru de familie, mai ales că le plăcea această prietenie între bărbaţi. Îl tot liniştea Valeriu pe copil, zicea “rabdă, când o să se despartă maică-ta de soţul acesta, să ştii că mă însor cu ea şi ai să-mi zici mie tată”. “Cum să nu, râdea copilul, pot să încep chiar de pe acum?”
Mai în glumă, mai în serios, nu-i zicea lui Valeriu decât tată că, până la urmă, se obişnuiseră şi unul, şi altul cu acest fapt. Îl căuta pe Valeriu la facultate, era în ultimul an, se angajase cu jumătate de salariu, “ca să avem şi noi, băieţii, bani de buzunar”, îmi explica Valeriu. Se ducea copilul la facultate şi întreba de colegii studentului: “nu l-aţi văzut pe tata?”, la care aceia se prăpădeau de râs: “ieşi, bre, în curte că te aşteaptă fecioru-tău!”

O dată şi pentru totdeauna

Iată că luase sfârşit şi cea de-a doua căsnicie a Rodicăi. Bărbatul s-a întors la nevasta lui dintâi şi la copii, iar Rodica o ţinea într-un plâns, că n-o puteau linişti nici prietenii, nici rudele. Valeriu, ca întotdeauna, alături. Şi, într-o seară – avea Rodica deja 34 de ani, iar Valeriu – 24 de ani – venise ultimul în vizită cu băiatul ei, care trăia mai mult la Valeriu. Rodica tocmai petrecuse nişte oaspeţi şi, cam ameţită, le-a zis: “eu mă culc, iar voi doi strângeţi masa.”
Au făcut ordine şi cel mic s-a dus la culcare. “Atunci – îmi povestea Valeriu – parcă m-a luminat Dumnezeu, m-am dus şi m-am culcat alături de ea. Am iubit-o în noaptea aceea ca pe o femeie ce mi-am dorit-o întotdeauna. Şi nu m-a mai alungat. Am rămas împreună şi avem zece ani. Mi-a născut şi doi copii, iar fiul meu cel mai mare, de la primul ei soţ, e student deja. Pe mine Valeriu m-a convins că poţi să te îndrăgosteşti şi la opt ani, o dată şi pentru totdeauna.