Uite că se întâmplă lucruri curioase de tot pe lumea asta, care te lasă mut de uimire!

Am cunoscut un bărbat, născut în ’37, într-un sat din nordul republicii, pe nume Sava Boişteanu. Ei bine, împreună cu părinţii lui a fost deportat în ’49 şi de atunci n-a mai venit în Moldova. Aşa s-a întâmplat că, odată cu “ridicarea” lor, în sat n-a mai rămas nici urmă din rădăcina neamului lor. A făcut şcoala primară în cătunul unde fuseseră “ridicaţi”, apoi, după ’57, s-au aciuat într-o localitate din preajma Moscovei. Limba o vorbeşte rău de tot Sava Boişteanu, limba părinţilor lui, fireşte. Ei bine, fiind un elev sârguincios de tot, a urmat, după absolvirea şcolii, Institutul de medicină din Moscova. Şi, pe când era student, Sava Boişteanu îşi făcea un ban de buzunar, donând spermă unui laborator ştiinţific din Moscova. Medicii făceau atunci primele încercări de a ajuta cuplurile cu probleme.

Donator pentru trei cupluri

Ei bine, termină Sava institutul şi unde credeţi că se angajează? A fost repartizat tocmai la acest laborator, fiind el un student bun şi un specialist cu perspective. La 28 de ani se însoară cu o colegă cu care a convieţuit douăzeci de ani. Ironia sorţii, dar chiar nevastă-sa n-a rămas gravidă niciodată. I-a propus Sava de mai multe ori să fie înseminată artificial, chiar el fiind donatorul, dar l-a refuzat, pesemne – îmi spunea el la redacţie – “n-a simţit necesitatea să nască un copil”. După douăzeci de ani de trai, divorţează. Când a ajuns la 50 de ani, Sava – tot întâmplarea face, pe când răsfoia arhivele laboratorului – dă peste jurnalul în care erau înregistraţi donatorii din timpul studenţiei lui. Avea un număr de înregistrare pe atunci şi, din curiozitate, caută să vadă dacă a rămas gravidă vreo femeie care s-a folosit de sperma lui. Spre uimirea sa, în trei familii din Uniunea Sovietică creşteau prunci ai căror tată era chiar el. Şi nu ştiu cum i s-a făcut cald de tot pe suflet şi se gândea, “uite, măi, nevasta mea n-a vrut să aibă un copil de la mine, dar trei cupluri care într-adevăr au vrut un prunc, l-au obţinut, pe cale artificială.”
Acolo unde natura nu te ajută, mintea omului drege lucrurile. Zic, a simţit la momentul acela Sava o curiozitate nebună să vadă cum arată copiii. Şi a trecut adresele cuplurilor într-un carneţel, zicând că în fiecare concediu va pleca într-una din localităţi şi va face în fel şi chip să-şi vadă copiii. Nu ştia ce are – băieţi sau fete. Au trecut anii, a ieşit Sava la pensie – o avea bunicică pentru că a fost nu o dată remarcat ca bun specialist.

Primul băiat

Copilul cel mai mare pe care îl are locuieşte acum la Samara, un orăşel vechi, cu căsuţe din lemn, în cele cartiere de demult – cu blocuri înalte de piatră, multă sticlă şi metal, în cartierele mai noi. Zic, s-a dus Sava la Samara să-şi vadă copilul. A găsit strada, a găsit casa, s-a convins că familia locuieşte şi acum în cartier, dar cum naiba să-şi vadă odorul?
A luat o gazdă pentru o săptămână, aproape de familia ce-l interesa, şi a pornit să-i urmărească. Detectiv la bătrâneţe, ce vreţi! Fireşte că l-au observat. Dar trebuie să vă mai spun că a tot cercetat el prin cartier cine şi ce ştie despre familia asta. Aşa a aflat că nevasta aceea a născut băiat, că pe fiul lui îl cheamă Vladimir şi că e şi bunic de-acum. Doamne, spuneţi-mi, poate oare cineva dintre dvs. să ştie ce se întâmpla în sufletul lui Sava Boişteanu? Nici pe departe, sunt sigură! L-a văzut pe fecioru-său într-o zi şi i s-au înmuiat picioarele. Era leit Sava la anii lui, capul lui Sava şi al tatălui lui: înalt, brunet, mustăcios şi cu ochii căprui, o nuanţă rar întâlnită. N-o întind mult cu vorba. Proprietarul la care trăia în gazdă era prieten de familie cu cei care-l interesau pe eroul nostru. Şi, la o petrecere, l-au luat şi pe Sava. Iată, aşa s-a convins el că fiul său are părinţi buni, că e iubit şi că nepotul tot în neamul lor a ieşit. O bucurie şi un necaz, pentru cel care nu are dreptul, după lege, să-şi recunoască propria-i odraslă.

Al doilea – tot băiat

Al doilea copil al lui Sava tot băiat a fost. Dar nici pe departe nu semăna cu dânsul, atâta doar – culoarea ochilor era a familiei lor. “În rest, ochi înguşti – că l-a născut o cazahă – păr creţ – cum avea şi maică-sa – şi nici de statură nu era prea mare. A semănat neamurilor maică-sii. Dar mi-e drag şi el, că tot din sângele meu s-a născut”, îmi zicea Sava. El s-a simţit, într-un fel, om şi bărbat împlinit. Râdea la redacţie, zicea: “eu am fost însurat de patru ori, pe o nevastă am ştiut-o şi am trăit cu ea 20 de ani, iar pe celelalte trei nu le-am ţinut în braţe, dar mi-au născut copii şi m-au făcut veşnic.”

O singură fată

Al treilea copil al lui Sava este o fată. Trăieşte aici, la Chişinău. Uite aşa a ajuns după ani şi ani să păşească pe pământul strămoşilor. A fost şi în satul de baştină, dar după atâta timp nu-l mai ţinea minte nimeni şi nici de părinţii lui nu-şi aducea careva aminte. Ani, nu glumă, trecuseră! A găsit şi aici familia ce-l interesa prin biroul de adrese, pentru că între timp mama cu implantul îşi schimbase domiciliul. Dar mai tristă istorie este că a născut nevasta aceea o fată, dar a şi divorţat la scurt timp după ce-i dăduse viaţă pruncului. Soţul ei nu putea să se împace cu gândul că e steril. Astăzi, copila are 34 de ani, lucrează profesoară, e măritată şi are trei copii ai ei, iar una din fete e leit mama lui Sava Boişteanu.
Uite cum le potriveşte destinul! Vă mai spun ceva, e o poveste nemaipomenită cum s-a însurat Sava cu mama fetei lui şi cum nu ştie nici azi copila, care-i zice tată, că el de-adevăratelea îi este. Adaug: mi-a spus Sava că a scris trei scrisori copiilor lui şi, când va fi să moară, o să-i cheme la dânsul şi bani a pus la o parte, în valută – râde el – ca să aibă ei de drum până la Chişinău şi din oricare colţ a lumii ar veni. Să le mărturisească adevărul…