..

Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, a depus jurământul

Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, a depus jurământul

Noul preşedinte bulgar, Rosen Plevneliev, în vârstă de 47 de ani şi ales la 30 octombrie din partea partidului de guvernământ GERB, a depus jurământul, joi, în faţa Parlamentului urmând să preia prerogativele oficiale duminică, informează mediafax.ro.

El îl succede pe socialistul Gheorghi Părvanov, în vârstă de 54 de ani, care nu a mai putut candida după ce a fost preşedintele Bulgariei timp de două mandate consecutiv.

Plevneliev şi vicepeşedintele ales Margarita Popova, au depus jurământ, luându-şi angajamentul să “respecte legile şi Constituţia ţării”.

Membră a UE, Bulgaria trebuie să urmărească “o integrare accelerată mai eficientă”, a declarat noul preşedinte în faţa Parlamentului.

În pofida stabilităţii macroeconomice a ţării, “Bulgaria este ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană”, a mai declarat Plevneliev.

Preşedintele speră ca “mediul de afaceri bulgar să devină cel mai bun din Europa de Sud-Est”, infrastructura regională să se dezvolte, sistemul de învăţământ să fie reformat în funcţie de necesităţile economiei, şi în general ca imaginea Bulgariei să se îmbunătăţească.

Începând cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007, sistemul de justiţie bulgar a primit constant critici privind ineficacitatea sa. Plevneliev a declarat că “nu se va mulţumi ca numele Bulgariei să fie asociat cu crima organizată şi corupţia”, promiţând progrese.

Preşedintele bulgar are un rol reprezentativ şi constituie o autoritate morală. Este comandantul suprem al armatei şi are drept de veto asupra legilor. Dacă Parlamentul adoptă fără schimbări textul refuzat de preşedinte, acesta va trebui să îi accepte hotărârea.

Vizualizări: 70

Comentează