Starea de sănătate a “cârcotaşului” Şerban Huidu este stabilă

Starea de sănătate a “cârcotaşului” Şerban Huidu este stabilă

Starea prezentatorului emisiunii “Cronica Cârcotaşilor”, Şerban Huidu, care a suferit un accident pe o pârtie de schi din Austria, miercuri, este stabilă, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi nefiind înregistrate complicaţii.

Anunţul a fost făcut, cu puţin timp în urmă, de medicii austrieci care-l îngrijesc pe acesta. Deşi cadrele medicale au reuşit să-l stabilizeze, Huidu este în continuare comă indusă şi este supus mai multor investigaţii medicale, pe parcursul zilei de joi urmând ca medicii să facă publice mai multe informaţii despre starea în care se află “cârcotaşul”.

Şerban Huidu era în vacanţă alături de familia sa, în staţiunea montană Innsbruck din Austria. Prezentatorul Prima TV cobora cu viteză pe pârtie, a vrut să ocolească un copil care i-a ieşit în faţă şi, potrivit presei austriece, a căzut aproximativ trei metri printre copacii de lângă pârtia de schi, lovindu-se cu capul de un copac. Chiar dacă Şerban Huidu purta cască, impactul a fost atât de puternic încât acesta a rămas inconştient.

Şerban Huidu are 34 de ani şi este realizator de radio şi de televiziune. El prezintă, împreună cu Mihai Găinuşă, show-ul matinal de la postul de radio Kiss FM, precum şi emisiunea săptămânală de la Prima TV “Cronica Cârcotaşilor”.

vizualizări: 189

Comentează