Eva Herzigova este însărcinată cu al doilea copil

Eva Herzigova este însărcinată cu al doilea copil

Eva Herzigova se pregăteşte să devină mamă pentru a doua oară, renumitul top model de origine cehă dezvăluind presei britanice, luni, că este însărcinată în patru luni, informează mirror.co.uk.

Eva Herzigova a fost surprinsă, luni, de reporterii tabloidului britanic Daily Mirror în timp ce cumpăra haine pentru bebeluşi dintr-un centru comercial din Londra şi s-a declarat încântată de faptul că urmează să devină mamă pentru a doua oară.

Herzigova, în vârstă de 37 de ani, mai are are un fiu, George, în vârstă de trei ani, cu iubitul ei, omul de afaceri italian Gregorio Marsiaj , în vârstă de 31 de ani. Eva a fost căsătorită între anii 1996 şi 1998 cu Tico Torres, toboşarul trupei Bon Jovi.

Eva Herzigova şi-a început cariera de fotomodel la vârsta de 16 ani, după ce a câştigat un concurs de frumuseţe organizat la Praga de compania franceză Metropolitan Models. În mai 1994, firma americană Sara Lee a lansat o campanie publicitară bazată pe fotografiile modelului ceh, în urma căreia Eva Herzigova a devenit celebră pe plan mondial, fiind numită “Miss Wonderbra” mult timp după această campanie. Ulterior, Eva Herzigova a semnat contracte importante cu casele Victoria’s Secret, Louis Vuitton, Hugo Boss şi a devenit unul dintre manechinele vedetă ale agenţiei Elle.

Sursa: mediafax.ro

vizualizări: 277

Comentează