De la ea a cumpărat Vlad Filat brânză!

De la ea a cumpărat Vlad Filat brânză!

După vizita lui Vlad Filat la Piaţa Centrală, când a vrut să se covingă personal de cum merg treburile în cea mai mare piaţă din capitală şi de ce comercianţii au ridicat, nejustificat, preţurile la produsele alimentare, Premierul a profitat de ieşire şi a făcut aprovizionarea. Astfel, după ce a stat de vorbă cu vânzătorii de lactate, ameninţaţi să rămână fără hala în care îşi vindeau marfa, Vlad Filat a gustat din brânza de pe tejghea şi nu s-a putut abţine să nu cumpere o bucăţică. „Pentru plăcinte”, a precizat el.
35 lei l-a costat 600 gr de brânză

Cea de la care a cumpărat brânză este Maria Râţă, de 51 de ani, originară din satul Opaci, raionul Căuşeni. Maria are o familie mare, este mama a trei copiii şi are şase nepoţi. Toată viaţa a crescut oi şi a lucrat pământul.

”Premierul Filat a cumpărat brânză de 35 lei, măcar dacă lua vreo 100 de kg odată. Ce, asta-i vânzare de 35 lei?”, zâmbeşte femeia, dezvăluindu-ne că, atât ea, cât şi concetăţenii săi din Opaci, au încredinţat cele mai multe voturi lui Dorin Chirtoacă. Mai mult, ei s-au bucurat enorm când tânărul primar de Chişinău le-a făcut ulterior şi o vizită în semn de recunoştinţă. ”A venit şi le-a mulţumit oamenilor că i-au acordat cele mai multe voturi”, ne-a anunţat femeia. Maria Raţă are deplină încredere în noua guvernare şi speră că va avea condiţii mai bune în gospodărie.

”M-am născut în oi şi am trăit în oi toată viaţa”

Momentan, în gospodăria dnei Râţă cresc 150 de oi. ”M-am născut în oi şi am trăit în oi toată viaţa”, spune Maria. Vinde brânză de oi de când se ştie, iar dacă până la războiul de pe Nistru femeia îşi ducea marfa la piaţa din Bender, acum însă vine la piaţa centrală din Chişinău, la Hala de Lactate nr.5.

Maria este îngrijorată de vestea că hala de lactate se va închide de la întâi februarie pentru reparaţii. ”Ne era bine, puteam să las şi 100 kg aici, chiar dacă mă duceam acasă, iar veneam şi o găseam. Acum dacă o să ne închidă pavilionul, nu ştiu ce-o să facem. Eu am adus azi două lăzi de brânză, dar nu prea am vândut nimic. Filat ne-a promis că n-o să închidă pavilionul, dar patronii zic că o să-l închidă pentru reparaţii. Nu ştiu cum o să ne descurcăm, o să stăm pe sub pereţi, nu ştiu”, mărturiseşte vânzătoarea.

Din cauza condiţiilor, în satul Opaci nu îi este deloc uşor să crească oile. Cel mai greu este însă cu adunatul lucernei pentru hrana din iarnă. ”E tare greu la sat, trebuie să veniţi să vedeţi cum se îngrijesc oile, mai ales acum pe gerul asta. Nu avem condiţii bune, nu facem focul şi îngheaţă cârlanii de frig”, mărturiseşte vânzătoarea care se laudă de cumpărătorul său celebru.

La taraba Mariei Râţă puteţi cumpăra brânza de oi cu 55 lei pe kg. ”Mai am acasă încă 400 kg de brânză de oi de anul trecut, dar dacă se va închide pavilionul nu ştiu ce-o să fac cu ea”, spune îngrijorată vânzătoarea. Soţul ei o ajută în toate, el mulge oile, el pune saramura în poloboace. Familia Raţă are gospodărie ţărănească înscrisă la Camera Înregistrării de Stat şi crede că merită tot sprijinul statutului pentru munca enormă pe care o depun.

Silvia GHIAUR

vizualizări: 1514

12 Comentarii

  • hopa hopa
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    Bravo apropo
    o sa cumpari si eu brinza tot de la ea
    sa vad ce gusturi are Filat

  • Swiss
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    Doamna din satul Opaci se numeste Maria Tărîţă si nu Raţă cum ati scris mai sus, asa familie nici nu exista in satul Opaci:)))

  • ////
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    Da brinza e cumparata de la oameni cu 25-30 lei si se vinde in hala cu 55-65 lei SARACII VINZATORI MOR DE FOAME PE SPATELE ALTORA!!!

  • ====
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    Sa vada Ministru Şalaru de la Mediu cum cresc oile doamnei in centrul satului ca miroase de la 3km a oaie si tot gunoiul de la oi este aruncat chiar in afluentul riului Botna!!!

  • hopa hopa
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    de parca Şalaru nu tot de la ţară vine. ştie el foarte bine cum se cresc oile
    nu mai fiţi aşa răi, voi, moldovenii vreţi totul degeaba, gratis
    fiţi un pic mai realişti

  • necomunist
    28 ianuarie 2010 | Permalink |

    cea mai buna branza de oi este de la Opaci! si acolo nimeni nu vinde branza cu 25-30 de lei. nu este rentabil. toti cei care au branza de vandut se ocupa de asta singuri. daca nu credeti, mergeti la Opaci si vedeti. apropo, acolo sunt mai multe de vazut, mai ales, primavara, cand infloresc salcamii…

  • HA-HA-HA
    20 februarie 2010 | Permalink |

    E Super interesant

  • HA......................................
    20 februarie 2010 | Permalink |

    Cel mai interesant e ca vara lesini de mirozne de brinza si oi in transport,daca vreai sa mergi la tara,e imposibil DRAGI VINZATORI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • Nume
    20 februarie 2010 | Permalink |

    pai trebuie cumva lumea sa supravietuiasca caci nu vom pleca cu totii peste hotare,apoi cine sa ramana in satele noastre.

  • OF DOAMNE
    25 februarie 2010 | Permalink |

    Da este foarte adevarat ca in sat brinza e 35 lei si la Causeni in hala e 55-60lei. sa stiti dragi vinzatori ca cumparatorul nu face banul cu ciocanul,poate cu mult mai greu ca voi… RUSINE VOUA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  • NI-NI-HA-HA
    25 februarie 2010 | Permalink |

    DE ACORD CU CELE SPUSE MAI SUS———RUSINE.

  • OPACI
    25 februarie 2010 | Permalink |

    IN SATE RAMIN CEI CE NUI DUCE CAPUL LA NIMIC?NU SA MAI MEARGA PESTE HOTARE,UITATIVA CE DE FRUMOS SAT AVETI, TOT LUMEA A DISTRUS TOT ,PRINCIPALUL SA FURE TOT SI SA IA LA EL ACASA,CENTRUL SATULUI PARCAI O RIPA—–RUSINE SATENILOR,SINGURI VA BATETI JOC DE VOI……..

Comentează