Cu siguranţă vă întrebaţi ce legătură are cântăreţul cu comunismul.

Ei bine, nişte producători francezi şi un regizor ucrainean au cules păreri, opinii diferite, de la oameni din domenii diferite, din mai multe ţări, care au prins perioada comunismului şi care pot povesti cum au trăit ei acele vremuri.

După ce au analizat mai multe candidaturi potenţiale, producătorii documentarului l-au ales ca protagonist pe Mihai Trăistariu. La aflarea veştii că el este românul ales de aceştia să relateze fapte şi întâmplări din vremea respectivă, interpretul s-a simţit mai mult decât onorat. Fără a sta mult pe gânduri, s-a lăsat pe mâna producătorilor.

Zilele acestea, Mihai s-a întâlnit în Bucureşti cu echipa care urmează să realizeze documentarul. Producătorii l-au pus pe cântăreţul român să-şi reamintească şi să relateze experienţe, plăcute sau neplăcute, unele chiar amuzante, de pe vremea lui Ceauşescu.

Zilnic era nevoit să cânte „Trei culori cunosc pe lume”

Mihai şi-a amintit astfel, cu zâmbetul pe buze, cum fiecare manual de şcoală avea pe prima pagină fotografia lui Nicolae Ceauşescu sau cum, la şcoală, erau forţaţi zi de zi, înainte de a începe orele, să cânte „Trei culori cunosc pe lume”, imnul Republicii Socialiste România.

Şi-a reamintit apoi cum vacanţele de vară erau sacrificate complet, pentru că, în fiecare an, elevii din toate şcolile româneşti erau nevoiţi să pregătească un spectacol grandios de ziua României, spectacol dat, în cinstea lui Nicolae Ceauşescu.

Astfel, pe tot timpul vacanţei de vară, elevii din şcoala generală şi din liceu, umpleau zi de zi stadioanele, având repetiţii pentru marele spectacol de pe 23 august. Şi, dacă unii îmbrăcau costum popular, ca să intre astfel în programul artistic al manifestării, alţii, mai leneşi, preferau să se îmbrace doar în roşu, galben sau albastru şi să formeze alături de alţi mii de copii costumaţi la fel, tricolorul românesc.

„Plăcuţele sus!” i-a rămas şi acum în minte

Elicopterele filmau stadionul de la înălţime şi tot spectacolul era prezentat ca un omagiu adus ţării, dar şi soţilor Ceauşescu. „Din toate verile astea petrecute pe stadion, mi-au rămas în cap două vorbe: „Plăcuţele sus!”. Aşa strigau la porta-voce, în neştire, instructorii. Şi, la comanda lor, cele câteva mii de copii ridicau plăcuţele pe care le-au primit, iar de la 200 – 300 de metri înălţime, din elicopter, se vedea scris cu litere de aur: „Ceauşescu – România!” sau „România – P.C.R.” şi multe alte fraze de acest gen”, povesteşte Mihai.

Bananele şi portocalele, un lux pe care puţini şi-l permiteau

Şi totuşi, interpretul nu a simţit niciodată că asta i-a afectat copilăria. Era prea mic ca să înţeleagă cum stau lucrurile. Chiar dacă prezenţa la stadion era obligatorie, el mergea acolo ca să se mai întâlnească cu colegii sau să-şi facă noi prieteni.

Un alt lucru pe care şi l-a amintit interpretul din perioada comunismului, a fost faptul că la alimentară, ca să cumperi lapte şi pâine, îţi trebuia cartelă. Şi nu puteai să depăşeşti raţia zilnică, raportată la numărul de membri ai familiei. De asemenea, pe vremea aceea, bananele şi portocalele erau un lux pe care puţini şi-l permiteau. Şi, fiindcă Mihai era mezinul familiei, tatăl cântăreţului îi dădea adesea pe ascuns astfel de rarităţi.

N-a uitat nici când erau obligaţi să meargă cu clasa la strâns cartofi sau la cules struguri. Îndeletnicirea cu pricina era numită „practica”. Aşadar, nu ziceai: „merg la cules de barabule”, ci „avem practică timp de o săptămână, la cules cartofi”. „Mă rog, cine era la cules de struguri se simţea mai bine. Nici cu televiziunea nu stăteam bine. Aveam doar un singur post tv, iar acela emitea 2-3 ore pe seară, dintre care o oră numai despre „realizările” şi congresele lui Ceauşescu. N-am uitat nici de desenele animate „O mie şi-una de seri”, care mi-au marcat copilăria, dar nici de filmele cu Stan şi Bran, de comediile siropoase cu Louis De Funes ori de filmele româneşti, unde actorii n-aveau voie să aducă atingere imaginii ţării sau a soţilor Ceauşescu”, povesteşte interpretul.

Povestea bolovanului

Dar, de departe, cea mai picantă dintre amintiri, interpretul a povestit-o producătorilor francezi la finalul discuţiei. E povestea cu bolovanul. „Carnea nu se găsea aproape deloc şi, când magazinele anunţau cu câteva zile înainte: „Mâine primim carne de pui” sau „peste două zile primim salam”, toată lumea înnebunea. Mi-amintesc cu drag cum tatăl meu se ducea cu o seara înainte la alimentară să-şi ţină un loc la rând pentru a doua zi. Stătea o oră – două, mai povestea cu oamenii de pe acolo, cu vecinii, după care îşi lăsa în locul pe care a stat, sacoşa, acoperită de un bolovan. Aşa procedau cu toţii. Dacă treceai pe la 2-3 noaptea pe lângă alimentară găseai doi-trei cetăţeni, care ţineau rândul şi 30-40 de bolovani, care acopereau sacoşele celor de-acasă. A doua zi, nu reuşeau să cumpere carne decât cei care s-au aşezat cu o seară înainte la coadă”, mai spune cântăreţul din România.

Toate aceste amintiri au fost povestite de Mihai Traistariu producătorilor canalului tv francez, „ARTE”. Mihai a povestit totul în limba română, astfel filmul documentar va fi titrat. Întreg documentarul, care se va întinde pe 6 episoade – cu reportaje din toate ţările comuniste, va fi montat în câteva luni, urmând a fi difuzat de „ARTE”, un post de televiziune ce poate fi privit în toată lumea.

Întrebat dacă, după Revoluţia din decembrie 1989, s-a schimbat ceva şi din punct de vedere muzical în România, Mihai a răspuns: „Cu siguranţă, da, deşi, nu imediat. Mi-am petrecut toată copilăria în perioada comunistă şi, totuşi, n-am simţit niciodată vreo frustrare în acest sens. Iar Revoluţia am perceput-o ca un adolescent care nu realizează ce se întâmplă. În plus, mi-am început cariera artistică după Revoluţie, dar recunosc, că am simţit întotdeauna că am avut o contribuţie la schimbarea muzicii româneşti. Muzica cu mesaj patriotic şi de pe vremea comunismului s-a mai difuzat câţiva ani buni pe la posturile de radio, până când a apărut o nouă generaţie de tineri artişti, care au vrut să schimbe ceva. Începând cu anii 1999-2000, adică abia la 10 ani după Revoluţie, presa şi televiziunile vorbeau deja de o revoluţie şi în lumea muzicală. Ziarele titrau săptămânal formaţiile Andre, Valahia, 3SudEst, ele dominau topurile de radio şi discotecile româneşti, aceste trei trupe au revoluţionat muzica românească. Se vorbea de un triunghi de forţă format din aceste trei trupe, care dominau pe rând clasamentele muzicale. Muzica veche începea să dispară şi, treptat, îşi făcea loc muzica noii generaţii”, conchide Mihai Trăistariu.

Şi, pe bună dreptate, anii 1999-2000 au schimbat brusc şi au revoluţionat muzica din România, o dată cu apariţia unor trupe ca: Valahia, 3SudEst, Andre, Genius, N&D, Romania, K1, Exotic, Double D, T-short şi multe altele.

Lena Negru