Fiecare Oscar are nevoie de o Tanti Roz // FOTO

Fiecare Oscar are nevoie de o Tanti Roz // FOTO

Oscar este un copil de 10 ani, bolnav de leucemie în fază terminală, care își petrece ultimile 12 zile în spital. Își serbează ultimul Crăciun în spital. Chiar dacă nimeni nu are curajul să i-o spună în faţă, băiatul ştie că va muri, iar războiul lui împotriva tuturor izbucneşte inocent, pătimaş şi deznădăjduit. Singura care-i intră în voie este Tanti Roz, o infirmieră în vârstă, neîntrecută în născocit poveşti moderne, adevărate lecţii de viaţă, care îi face ultimele clipe mai frumoase și mai luminoase.

Din păcate, în R. Moldova sunt mulți de Oscar și puține Tanti Roz, care să le însenineze ultimile clipe, iar HOSPICE Angelus și-a asumat această misiune. HOSPICE Angelus este furnizorul principal de servicii paliative gratuite din Republica Moldova, adresate copiilor și adulților care suferă de boli incurabile în stadiu avansat și terminal. Activitatea HOSPICE contribuie de mai bine de 13 ani la dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă la nivel național.

14249029451_6b385f17d2_zTEATRUL EUGENE IONESCO, în parteneriat cu HOSPICE Angelus și cu suținerea Primăriei Municipului Chișinău, își propune, prin intermediul spectacolului OSCAR SI TANTI ROZ, să sensibilizeze opinia publică despre necesitatea și complexitatea îngrijirilor paliative în cazurile pedriatice în R. Moldova.

În prezent, HOSPICE Angelus oferă, gratuit, îngrijiri paliative la domiciliu pentru 80 de copii bolnavi de cancer în fază avansată și terminală. Echivalentul fiecărei vizite este 200 de lei.

14251975524_84cc42652d_zCu ocazia Zilei Internaționale a copiilor, HOSPICE Angelus lansează astăzi, la Teatrul Eugene Ionesco, campania HOPE FOR ANGELS – TUNE MY JUNE, care se va desfășura pe parcusul lunii iunie. Această campanie este dedicată copiilor care se află în îngrijire HOSPICE și care beneficiază de servicii gratuite de îngrijire paliativă.

Pentru copiii care suferă de boli incurabile, anul acesta poate fi ultima dată când vor serba Ziua Copiilor. Doar împreună le putem face zilele rămase mai senine!

Veniți astăzi la Teatrul Eugene Ionesco să urmăriți povestea unui copil care are de înfruntat realitatea unei morți grăbite și să aflați cum puteți contribui ca să le facem mai frumoase și mai ușor de îndurat ultimile zile acestor copii nedreptățiți de destin.

oscar plansaOSCAR SI TANTI ROZ se joacă astăzi și mâine, 30 și 31 mai, începând cu ora 19.00. La cumpărarea fiecarui bilet, 10 lei vor fi direcționați în fondurile HOSPICE Angelus în cadrul campaniei HOPE FOR ANGELS – TUNE MY JUNE.

Pentru rezervări de bilete, sunați la (022)233.833 sau 079.233.833
Bilete online găsiți pe iticket.md.

Ajutati-ne sa-i oferim fiecărui Oscar câte o Tanti Roz!

Vizualizări: 275

Comentează