Designerul Primei Doamne face dezvăluiri. Cum îi place lui Carmen Iohannis să se îmbrace

Designerul Primei Doamne face dezvăluiri. Cum îi place lui Carmen Iohannis să se îmbrace

Stephan Pelger, designerul la care Prima Doamnă a apelat în urmă cu trei luni, a reuşit să transforme toate aparaţiile publice ale lui Carmen Iohannis în unele reuşite şi apreciate.

Primele apariţii ale lui Carmen Iohannis în calitate de Primă Doamnă nu au fost unele foarte reuşite, fapt ce a făcut-o pe aceasta să apeleze la sfaturile unui designer. L-a ales pe Stephan Pelger, cel care a colaborat şi cu alte nume celebre, precum Principesa Margareta sau soprana Angela Gheorghiu.

Pelger i-a făcut lui Carmen  Iohannis mai multe ţinute care să se potrivească statului şi preferinţelor ei, dar şi liniei trupului. “I-am făcut o rochie fucsia, una verde și una înflorată. De asemenea, i-am mai făcut o fustă de piele, o bluză din mătase, dar și o rochie neagră pentru vizita la Roma. (…) Are un corp foarte frumos, picioare pe care poate să și le arate și, din câte am înțeles, și presedintelui îi place să fie mai tineresc îmbrăcată””, a declarat Stephan Pelger, potrivit citynews.ro.

Designerul Primei Doamne ţine cont, în primul rând, de preferinţele ei şi se consultă cu aceasta în privinţa ţinutelor pe care urmează să le facă.

Iar Carmen Iohannis adoră, după cum a arătat la mai multe evenimente publice, culorile vii şi imprimeurile florale.
Sursa: libertatea.ro

Comentează