Şi-au făcut cuib în casa bunicăi Grăchina pentru că era ferită de ochii lumii

Satul vuia, nu era casă, nu era om să-l fi întâlnit pe drum şi să nu vorbească despre ce s-a întâmplat. Într-o casă părăsită de la marginea localităţii, au descoperit un abator. O ceată de foşti puşcăriaşi furau vitele oamenilor de pe imaşuri, chiar din grajduri, în puterea nopţii, le măcelăreau şi vindeau carnea unor intermediari. Se vede că demult făceau treaba asta în spatele acelei case.

Ca să-şi ascundă nelegiuirile, criminalii au săpat nişte şanţuri, în care aruncau resturile – picioare de vite, coarne şi pielea de pe animale. Pesemne, nu erau şanţurile prea adânci, încât prin apropierea casei celeia apăru o duhoare nemaipomenită. Se întreba lumea care trecea pe alături de unde vine putoarea aceea. În casă de zeci de ani nu locuia mai nimeni, pământul din preajmă nu era lucrat căci moştenitorul acelei averi era demult plecat din sat şi se părea nici gând nu avea să se mai întoarcă. Bănuiau oamenii că poate nici în viaţă nu mai este, altfel de ce n-a vândut pământul şi casa?

Livada cu stafii

Bătrâna avea gospodărie trainică şi nepot numai pe el. Dacă ar fi înstrăinat imobilul, ar fi luat atunci bani frumoşi. Şi acum pământul cela mai costa ceva. Lumea nu era curioasă să ştie ce a mai rămas din gospodăria aceea şi nici copiii din sat nu se băgau în livada babei Grăchina, deşi creşteau acolo copaci cu cireşe albe şi negre, prăsade timpurii. Şi asta pentru că după moartea babei au găsit spânzurat un om din sat chiar în livada ei şi zicea lumea că se aud nopţile gemete de acolo. Ba unii au mai lansat un zvon, chipurile în pridvorul casei iese noaptea stafia celuia care şi-a luat zilele. Iată de ce mare şi mic din satul cela nu se apropia de casa babei.

Şi uite tu că după atâţia ani o bandă de criminali s-a oploşit acolo şi-şi făcea interesul chiar sub ochii lor! I-a prins poliţia în miez de noapte. Nu ştiu care vorbea în primărie faţă de poliţistul de sector că se întorcea în noaptea cu pricina de la Mileşti şi deodată vede lumină într-o fereastră în casa babei Grăchina. Nu-i venea a crede. S-a oprit din drum şi s-a bunghit în ochiul cela de lumină şi i s-a părut că vede şi două umbre. Apoi, dintr-odată, a dispărut totul. O negreaţă s-a lăsat peste casă, sat şi peste dânsul. „Mi s-a năzărit, câte nu se spun despre locul acesta!”, s-a gândit atunci omul.

Dar la primărie vorbeau tocmai despre duhoarea care vine dinspre casa babei. Poliţistul a fost chemat ca să se ducă în inspecţie acolo, alături de alţi bărbaţi din sat. Cine ştie, spunea primarul, o fi murit poate vreo dihanie de câine sau vreun animal pripăşit pe acolo. Îl îngropaţi şi am rezolvat problema. Zic, când a auzit săteanul despre ce se vorbeşte, a spus şi el ce-a văzut în noaptea când se întorcea din musafirie. Poliţistul nu comenta deloc ce auzea, dar şi-a zis că în casa babei Grăchina se întâmplă lucruri curioase. În ziua aceea n-au mai ajuns sătenii să vadă ce se face în locul părăsit de atâţia ani. Au lăsat să vină sâmbăta, când toată lumea-i acasă şi-şi face fiecare oleacă de timp şi pentru altceva.

Cuib de tâlhari în casa babei Grăchina

Doar poliţistul a plecat în grabă la raion să se sfătuiască cu superiorii lui. Şi, fără ca să ştie sătenii, el împreună cu alţi camarazi de-ai lui au trecut pe la casa babei Grăchina. Era zi de vară, copacii doldora de roadă, căci bătrâna avea soiuri de fructe ce se coceau devreme şi, la timpul ei, făcea bani buni cu ce avea în livadă. Zic, intrând în casă, au descoperit că acolo locuieşte cineva. Pe un dulăpior în cămară au găsit câteva sticle de bere, o pâine începută şi roşii într-o farfurie. Pe podea aruncate câteva plăpumi pe un ţol şi mai multe perne. Dar ţipenie de om împrejur. În spatele casei, de unde venea duhoarea ceea, pământul năclăia de sânge. Era prea mult ca să fie de om sau animal mai mic.

Dintr-un colţ de grădină venea spre mijlocul ei un şanţ, în care fuseseră deja aruncate resturi de bovină. Urmau probabil să fie acoperite, dar nu reuşiseră. Cei veniţi în cercetare au alergat la comisariatul de poliţie şi au raportat despre cele văzute. S-a hotărât să se pună posturi prin preajma acelei case şi să se urmărească ce o să se întâmple mai departe. Abia la a treia zi, pe înserate, s-au strecurat prin fundul grădinii doi indivizi, ducând de funie o vacă. În urma lor au mai apărut câţiva. Vă spuneam, casa era la marginea satului, departe de alte gospodării. A fost ridicată în anii “50 pe un loc mai ridicat, pentru că în timpul cela o parte din casele sătenilor se năruiseră, se duseseră la vale cu tot cu lutărie.

Şi baba Grăchina îşi alesese locul cela de construcţie din mai multe motive – pe acolo avuseseră o postată de pământ părinţii ei până la colectivizare, apoi era aproape de iaz şi de pădurice. Pe lângă casa ei trecea drumul spre trei sate megieşe – Rădenii Vechi, Mileşti şi Alexeevca. Tipii au legat vaca de un stâlp şi s-au aşezat pe pământ să se odihnească. Erau atât de siguri că nimeni nu ştie de ei, încât vorbeau tare, fără să le pese ce iese din gura lor. Aşa au aflat poliţiştii ascunşi într-un crâng din preajmă că în ziua ceea tâlharii au dat lovitura, că au furat mai multe vite şi că, după ce se vor odihni puţin, se vor apuca să le taie.

Duhoarea i-a dat de sminteală

Vă daţi seama că n-au mai reuşit să facă treaba asta pentru că au tăbărât peste ei oamenii legii şi i-au luat ca din oală. Unul a încercat să fugă, dar s-a trezit rănit la un picior. Cea mai mare surpriză pentru săteni a fost că printre hoţi era şi nepotul babei Grăchina. Se vede treaba că nu în zadar a lipsit el atâta amar de vreme – şezuse nemernicul la răcoare. Anume acolo, în închisoarea de la Bender, a şi făcut cunoştinţă cu ceilalţi derbedei. După eliberare s-au întovărăşit de-a binelea. Şi-au făcut cuib în casa bunicăi Grăchina pentru că era ferită de ochii lumii. Dar afacerea lor avea ramificaţii – unii se specializaseră pe furat legume. După ce muncea ţăranul o vară întreagă, când ajungea să strângă roada, na-ţi-o bună, dispărea într-o noapte!

Doi din bandă o făceau pe intermediarii între hoţii de jos şi între cei de sus, care le cumpărau marfa. Cei de sus, şefi de hale în pieţele centrale, bănuiau că nu din gospodăria tinerilor venea atâta carne. Nu aveau nicio adeverinţă la mână de la primărie sau medicul veterinar, aşa că o cumpărau de la ei pe nimica. Chiar dacă la comisariatul raional de poliţie ajungea o sumedenie de plângeri mai din toate satele raionului, hoţilor nu li se dădea de urmă. Nu ştiu cum se făcea, dar nu lăsau niciun semn că or fi trecut haimanalele prin localităţile de unde dispăreau animalele. Dacă nu ar fi fost duhoarea insuportabilă care venea din gospodăria babei Grăchina, nu se ştie dacă ar fi fost prinşi atât de repede.

Nu trecuse nici anul de la eliberarea lor din detenţie şi uite, fraţilor, că iarăşi stau pe banca acuzaţilor! Procesul a durat mult căci şi păgubiţi erau destui oameni. Părinţii şi rudele hoţilor nu mai sperau să-i vadă repede în libertate.