Scriitorul David Foenkinos, recompensat cu premiul literar Renaudot pe 2014

Scriitorul David Foenkinos, recompensat cu premiul literar Renaudot pe 2014

Scriitorul francez David Foenkinos a primit, miercuri, premiul Renaudot pe 2014 – acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franţa -, pentru volumul “Charlotte”, apărut la editura Gallimard, informează AFP, citat de mediafax.ro

Romanul “Charlotte” este, potrivit AFP, un “ţipăt de iubire” pentru Charlotte Salomon, o tânără artistă germană de origine evreiască asasinată la Auschwitz, la vârsta de 26 de ani.

Născut în 1974, la Paris, David Foenkinos a urmat cursurile Facultăţii de Litere la Sorbona şi a făcut parte dintr-o formaţie de jazz. Potrivit editurii Humanitas, David Foenkinos n-a dorit să debuteze decât la editura Gallimard, unde şi-a trimis în plic manuscrisul primului roman, “Inversion de l’idiotie. De l’influence de deux Polonais”. După o aşteptare destul de lungă, romanul a fost acceptat şi astfel, în 2002, a început cariera de succes a scriitorului. A publicat la editurile Gallimard, Flammarion şi Grasset, a obţinut mai multe premii literare, iar cărţile sale sunt traduse în numeroase ţări. A scris, de asemenea, scenarii de film şi adaptări pentru teatru. Şi, pentru că îi plac benzile desenate, a compus şi un text de gen, prima parte dintr-o trilogie intitulată “Pourquoi tant d’amour?”.

Printre cărţile scrise de el se numără “Inversion de l’idiotie. De l’influence de deux Polonais” (2002), “Entre les oreilles” (2002), “Potenţialul erotic al soţiei mele/ Le potentiel érotique de ma femme” (2004, Humanitas, 2005), “În caz de fericire/ En cas de bonheur (2005, Humanitas, 2008), “Les coeurs autonomes” (2006), “Qui se souvient de David Foenkinos?” (2007).

Premiul Renaudot a fost atribuit, miercuri, în aceeaşi zi cu prestigiosul trofeu Goncourt – înfiinţat în 1903 -, aşa cum cere tradiţia, la restaurantul parizian Drouant.

Premiul Renaudot (numit şi “Théophraste Renaudot”) este o distincţie literară creată în 1926 de zece critici de artă care aşteptau deliberările juriului premiului Goncourt. Premiul Renaudot, deşi nu este oficial legat de premiul Goncourt, este un fel de completare a acestuia, laureaţii fiind anunţaţi în aceeaşi zi şi în acelaşi loc, în prima săptămână din luna noiembrie, la restaurantul Drouant din Paris.

Anul trecut, scriitorul francez Yann Moix a fost recompensat cu premiul Renaudot, pentru volumul “Naissance”.

În 2014, sezonul trofeelor literare din Franţa a debutat cu marele premiu al Academiei Franceze, decernat pe 30 octombrie scriitorului Adrien Bosc, pentru volumul “Constellation”.

Luni, premiul Fémina pentru roman străin a fost atribuit scriitoarei israeliene Zeruya Shalev, pentru “Ce qui reste de nos vies”.

Marţi, scriitoarea australiană Lily Brett a fost recompensată cu premiul Médicis pentru roman străin pe anul 2014.

Scriitoarea Lydie Salvayre a fost recompensată, miercuri, cu premiul Goncourt pe 2014, pentru volumul său “Pas pleurer”.

Sezonul marilor trofee literare din Franţa se va încheia cu decernarea premiului Interallié, pe 20 noiembrie.
Imagine: AFP/ Mediafax Foto

Vizualizări: 282

Comentează