Claudia a murit la două luni după naştere, lăsând copilul pe mâinile lui Cristinel, iar părinții acestuia îi caută acum altă nevastă

Leneș fără pereche era Cristinel. Deși avea 38 de ani, mamă-sa tot Cristinel îi zicea. Unicul odor în familie, născut la o vârstă înaintată a femeii, când pierduse orice speranță de a mai avea un copil. Părinţii se topeau de dragul lui. Dacă se întâmpla să se îmbolnăvească, ridicau toți medicii în picioare, deși putea fi o banală răceală sau variolă, sau mai știu eu ce boală de copii, părinții își pierdeau cumpătul și până nu-l vedeau ridicat pe picioare, nu aveau liniște și somn.

Alintat de părinţi, a ajuns un parazit la 38 de ani

Așa l-au crescut – să nu facă nimic, să nu ridice un pai de jos, să nu se opintească prea mult cu învățătura, nu poți înnebuni din asta?! Și, doamne ferește, să nu alerge din cale afară, că acuşi dă ceva peste el, transpiră și răcește, într-un cuvânt îl păzeau de toate. Dar iată că a ajuns la 38 de ani și nu avea nicio specialitate, nu era însurat, iar părinții lui tot mai des se gândeau că, dacă mor ei, cine va avea grijă de Cristinel? Ar fi trebuit să-l însoare. Dar cu cine? În satul lor nicio fată nu s-ar fi dus după Cristinel, deși nu era urât bărbatul. Crescuse înalt, spătos. Avea în cap doi ochi verzi de te pierdeai în lumina lor și apoi mai avea un păr cârlionțat, numai inelușe, de-ți venea să-ți bagi degetele în ele și să-l tot mângâi. Dar uite că nicio fată nu se dădea la feciorul lor.

Mama Aglaia se temea c-o să îmbătrânească Cristinel și n-o să aibă nici un copil. Dar ei atât de mult și-ar fi dorit nepoței! Atunci și-au pus în gând bătrânii să-i caute mireasă. Nu de la ei din sat, de pe undeva, unde nu era cunoscut Cristinel și l-ar fi apreciat după exterior. Au dat șfară în țară și toți cunoscuții familiei lor îi căutau lui Cristinel mireasă. Iată că de la Bălți primesc și vestea cea mare părinții: o învățătoare de la liceu rămăsese văduvă cu doi copii. I-a murit bărbatul de inimă chiar la serviciu. Și de atunci tânăra văduvă, care avea numai 28 de ani, nu-și găsea liniștea sufletească. S-au gândit rudele ei s-o mărite, să nu ajungă cumva de atâta scârbă pe mâna psihiatrilor. Și s-au bucurat enorm că uite un alt necăjit își caută și el pereche.

S-au înțeles să se întâlnească la Bălți la părinții văduvei. Chiar dacă era leneș din cale afară de-i puțea urma pe drum, nu era bărbat urât și le-a plăcut părinților văduvei. Cu atât mai mult cu cât îi distra cu bancuri, știa să întrețină o conversație plăcută, la aceasta Cristinel îi semăna maică-si, femeie bună de gură. Un lucru însă-i nedumerea pe bălțeni – la 38 de ani bărbatul nu avea o specialitate și nicio ocupație cât de cât serioasă. Și-apoi, de ce nu s-a însurat până acum? N-o fi avut vreo meteahnă? Parcă le venea să-i întrebe pe oaspeți.

Părinţii lui Cristinel îi caută nevastă

Părinții lui Cristinel își lăudau odrasla cum le venea mai bine, dar mai ales accentuau că după moartea lor rămâne fiul în avere mare: casă cu șapte camere, cu seră în curte, cu pământuri pe deal, livadă, vie, adică îi mai trebuie lui altă ocupație, nu-i destul câte are de făcut în gospodărie?! Și-apoi, spunea mama băiatului, am adunat și oleacă de bani să aibă tinerii de cheltuială pentru început. Dacă vor, trăiască la noi, vor – vin la Bălți, să se placă numai…

Rodica nu avea intenția să se mărite. Și-a iubit bărbatul și încă nu era gata ca altul să-i ia locul. Copiii – unul avea cinci anișori, celălalt abia trei împlinise – se tot roteau în jurul ei și nu avea nevasta când să asculte vorbele mesenilor. Dar a tras cu ochiul spre Cristinel și l-a găsit simpatic, plăcut la privire și sociabil. Cu toată dorința părinților de a-și căsători băiatul, totuși nu le prea convenea Rodica. O găseau rece și distantă, în plus, avea și doi copii. Îi trebuie oare lui Cristinel așa nevastă? Ei au grijă de dânsul, le mai trebuie şi copii străini?

În gândul lor, părinții s-au dezis deja de Rodica. Așa că întâlnirea de la Bălți o credeau nereușită. E adevărat, mai aveau și alte variante. La Șoldănești, de exemplu, o bibliotecară ardea de dorință să-și găsească bărbat. Era singură, avea numai 25 de ani, casă, avere mare în gospodărie și era una la părinți. O mătușă de-a lui Cristinel, verișoară cu mama lui, locuia pe aceeași stradă cu bibliotecara și imediat i-a și venit ideea să-și însoare nepotul cu fata asta. Erau între ei, vecinii, și un fel de prieteni.

Cristinel le cere părinților să-l lase în pace cu însurătoarea

Larisa era frumușică, blajină și veselă. O nimica toată o dezavantaja – era plinuță la trup și cam joasă de statură. Dar parcă asta conta, când lui Cristinel îi trebuia mireasă, și lor, părinților adică, ajutor la bătrânețe? Mai sperau oamenii să țină în brațe cel puțin un nepot până închid ochii încât mai că ar fi fost de acord s-o ia Cristinel de nevastă pe fata asta, dar uite că feciorului nu i-a plăcut Larisa. Când a văzut-o în curte, tocmai ieșise tânăra din casă să adune un buchet de flori, și pe loc i s-a tăiat pofta de însurătoare. Numai nu ea, s-a gândit Cristinel. Nici nu-i venea să intre în casa oamenilor, dar la mijloc era mătușa care îl împingea din urmă și-i tot șoptea la ureche: nu mi-o face tocmai acum, ai să stai oleacă și apoi pleci.

Și într-adevăr repede a șters putina din casa aceea și le-a poruncit Cristinel părinților să-l lase în pace cu însurătoarea: nu vreau și nu mă mai purtați pe drumuri! Am să mă însor cu cine o să-mi iasă în cale mâine dimineață în drum spre primărie. Urâtă, proastă, șchioapă, dacă până într-atâta vreți voi să faceți din mine familist… O vreme părinții nici nu aduceau vorba de o altă femeie, candidată pentru Cristinel. Dar lunile treceau, ei îmbătrâneau, durerile trupului nu-i lăsau să doarmă, așa că, în toamnă, mama lui Cristinel l-a luat de departe cu vorba, până a ajuns să-l roage să mai facă o încercare.

„Ne ducem până la Drochia. Dacă n-o să-ți placă fata, gata, am terminat-o cu pețitul!” Au ajuns pe la chindie în centrul raional, la casa miresei. Cea care le-a deschis ușa arăta destul de frumușică: înaltă, subțirică la trup și oacheșă la chip. Cristinel, pe cât era de crispat mai tot drumul, acum parcă prinsese la curaj. Pe loc i se înseninase fața și dădea semne de nerăbdare. Claudia, căci așa o chema pe fată, îl scruta și ea cu privirea.

Lidia Bobână