Sentimentul vinovăţiei că părinţii săi s-au prăpădit din cauza lui îl macină mereu pe Marcu

Marcu, așa-l cheamă pe eroul acestei istorii, se crede vinovat de moartea părinților lui. Dar să vedeți cum s-a întâmplat.
Să fi avut atunci băiatul vreo șapte ani. A rămas acasă împreună cu un verișor de al lui și se jucau în curte. Părinții lui Marcu au plecat cu treburi în centrul raional și promiseseră că în câteva ore se întorc. Costică se cam plictisise să se joace cu puștanul, avea treisprezece ani și se credea flăcău mare deja. Mai ales că cei de seama lui se și adunaseră pe șleah, gata s-o pornească la iaz. L-ar fi luat și pe Marcu cu ei, dar a promis băietanul că nu iese din curte și că va avea grijă de verișor până la întoarcerea părinților lui. Nu știa ce să facă.

Marcu e lăsat în seama unui văr şi dă foc la casă

Într-un târziu, îi spune puștanului: eu trag o fugă cu băieții până la iaz, mă scufund de câteva ori și mă întorc. Să nu ieși nicăieri din ogradă. Când mă întorc, am să te trag cu bicicleta. Și am să-ți dau mașinuța mea cea nouă să te joci. S-ar fi părut ce-i să stai singur o oră acolo? Dar iată că Marcu s-a plictisit repede și a început să-și caute ocupații. A cotrobăit prin cuibare și a găsit niște ouă, pe care le-a aruncat în pereții casei, îi plăcea băiatului cum se prelingea gălbenușul pe fundalul albastru.
Apoi s-a băgat în căsoica unde ținea tatăl lui fel de fel de instrumente, s-a mocoșit și acolo o habă de vreme, dar verișoru-său tot nu mai venea. Umblând el de colo-colo prin curte, a ajuns și la cuptoraș. I se făcuse foame și căută în ceaunul de pe plită, poate-poate o găsi ceva de mâncare. Dar nu era nimic, afară de o cutie de chibrituri ascunse între oalele de pe plită și Marcu pe loc și-a găsit ocupație interesantă. Aprindea tot ce putea să ardă – bucăți de ziare, frunze uscate, niște hlujeni, iar mai târziu și-a adus aminte că în spatele casei era o scârtă de fân.

Părinţii n-au mai ieşit din casa arzândă

Uite într-acolo l-au dus picioarele și, până să-și dea seama ce face, a și dat foc la paiele celea nici să-și închipuie ce-o să iasă din treaba asta. Dar s-a pornit o pălălaie că doar unul matur ar fi știut cum s-o stingă. Marcu s-a speriat grozav. A ieșit din curte și a pornit spre șleah. Între timp, s-a aprins casa și era focul atât de mare încât vecinii care au sărit să-l stingă se temeau să nu se arunce și asupra altor case din mahala. Când s-au întors acasă părinții lui Marcu, nu și-au văzut copilul printre oamenii din curtea lor și au început să-l strige. S-au speriat că-i în casă și că se îneacă poate în fum și dogoare.
Mult nu s-au gândit – întâi tatăl, apoi și mama au intrat în casa cuprinsă de flăcări. Au intrat și n-au mai ieșit de acolo. A căzut podul peste ei și au murit pe loc. Pe Marcu l-au găsit vecinii pe șleah. Făcea harbujei în colbul de pe drum și-l aștepta pe verișorul lui, Costică, să vină de la iaz. Uite din ziua aceea Marcu n-a mai fost copilul de odinioară. Deși avea numai șapte ani, povara vinei lui l-a apăsat mereu. Nu era zi să nu-și amintească de părinți. Dacă nu-și amintea el, i-o aminteau alții, mai ales mătușa Agafia, la care a trecut cu traiul. Deși o bună parte de vină era și a lui Costică, feciorul ei, în ochii ei și ai satului unul Marcu era criminalul.

Mătuşa îl suportă pe orfan doar doi ani

A trăit în casa mătușii Agafia doar doi ani. Mai mult nu l-a putut suferi femeia, dar nici Marcu nu era bucuros să-i vadă zilnic mutra întoarsă pe dos. Moșul lui, Andrei, era altfel de om, cu simțul dreptății, cu milă și înțelegere, dar nu avea cuvânt în casă. Făcea doar ceea ce era pe placul muierii lui. Așa că la nouă ani de zile s-a trezit băiatul la o școală-internat și acolo a fost până a împlinit 16 ani. Apoi din instituția ceea a trecut la colegiul de silvicultură, mai târziu, din proprie inițiativă, s-a dus la Universitatea Agricolă – peste tot avea sprijin de la stat, fiind orfan de ambii părinți.
Și iată că la 23 de ani se trezește în stradă, fără un loc de lucru și fără un acoperiș deasupra capului. Trebuia să trăiască din ceva și s-a angajat băiatul la o întreprindere municipală, care i-a oferit și o cămeruță într-un subsol. Se trezea la 5 dimineața, mătura străzile, iar mai târziu umbla prin oraș în căutare de alt post. Mai bine plătit. Marcu la vârsta aceea era un flăcău destul de arătos: înalt, zvelt, brunet și cu ochi albaștri. Dacă ar fi fost și îmbrăcat mai acătării, la sigur că multe fete l-ar fi observat. Dar așa părea un boschetar în hainele lui vechi-străvechi.

După şcoala-internat, Marcu termină şi universitatea

Și totuși a pus ochiul pe el o femeie din cartierul unde făcea el ordine. Era o văduvă de 36 de ani, care educa singură o fetiță. De școală era copila și o întâlnea Marcu în fiecare dimineață, când mătura în blocul casei lor. Într-o zi mama fetei l-a rugat să-i repare ceva în baie. Și l-a plătit bine. Altă dată l-a rugat să-i scoată covoarele afară și să le bată. Să se mai aerisească, zicea ea, că s-au îmbibat cu miros de la bucătărie. Și iarăși i-a plătit cât jumătate din salariul lui. Așa s-au împrietenit.
Femeia a aflat că băiatul e orfan, că nu are casă, masă, acoperiș deasupra capului și mai ales că nu are rude care să-l aștepte. Dacă îl vedea prin curte, neapărat îl chema să-l servească cu ceva de casă. Și fetița ei, care avea nouă ani, ținea la nenea Marcu. Devenise flăcăul un prieten al familiei și de multe ori era chemat la ele la sărbătorile mari din an.

O cunoaşte pe văduva Ioana

De șase ani era văduvă Ioana și tânărul acesta trezea în ea pasiuni, îl și vedea în visurile ei în fel de fel de situații erotice și de câte ori venea pe la ele se rușina femeia că băiatul ar putea să-i citească gândurile. Dar de ce se temea femeia s-a și întâmplat – Marcu a simțit că-i place Ioanei și că ea n-ar fi împotrivă s-o tăvălească în pat.
S-a și întâmplat treaba asta, pe când fiica Ioanei era plecată la bunei la țară. Și a durat relația asta luni în șir. Avea grijă văduva să nu-i lipsească nimic lui Marcu – îl îmbrăca, îl încălța și avea de toate, numai să n-o părăsească. Și flăcăului îi plăcea femeia, deși era cu 13 ani mai în vârstă ca dânsul.

Lidia Bobână, APROPO Magazin, un supliment al ediţiei de marţi a ziarului JURNAL de Chişinău