Pentru că nu lăsase testament și nu avea urmași direcți, toată bogăția s-a împărțit la frați și surori

De fapt, la început era Ignat în ochii lumii un mare patriot și un om onest. În câte posturi a fost, era apreciat pentru punctualitate și osârdie. De aceea a crescut ușor pe scară ierarhică, neîmpins de nimeni. Dar cu cât urca mai sus, ceva se schimba în firea lui: devenise omul mai impozant, chiar arogant uneori, și vorbea cu subalternii săi din vârful limbii.

Ignat, carierist la sovietici, „patriot” la „ai noştri”

Puține lucruri din ce făceau colegii de serviciu îi mai plăceau lui Ignat. Pe unul îl găsea leneș, pe altul prost, pe al treilea nepricopsit. A distrus cu ușurință cariere și a nenorocit oameni numai din simplul motiv că l-au nemulţumit pe șef. Însă cetățeanul nostru, credul și inocent de felul lui, continua să spună că Ignat era principial și incoruptibil dacă proceda așa chiar și cu unii prieteni!
S-au schimbat vremurile, altă lume venise la cârma țării, dar Ignat al nostru tot în posturi rămânea. Și ce dacă a fost comunist, ziceau unii, om cinstit și corect era?! De la un timp însă, hăt încoace, au observat colegii lui că trăiește Ignat pe picior larg, că nevastă-sa își schimbă blănurile mai la fiecare sezon, el mașinile, dar de unde atâta bănet, se întrebau ei, dacă lucrează pe un salariu și alte venituri nu are? Nu era din rude avute, nevastă-sa, la fel, dar omul se îmbogăţea și nu-și mai ascundea averile de ochii lumii.

S-a îmbogăţit din prăbuşirea colhozurilor

Spun gurile rele că primii bani i-a făcut în perioada când se distrugeau colhozurile și averile lor se vindeau și se cumpărau pe nimic. Cei în posturi s-au folosit atunci de situație, au pus mâna pe fondurile fixe – imobile, tractoare, mașini, fel de fel de utilaje și le-au însușit pe bani mici, iar mai apoi le-au vândut celor de la care le-au luat cu hapca. Pe atunci Ignat era în funcție mare într-un consiliu agricol. Cu banii scoși din aceste afaceri și-a cumpărat omul acțiuni în bănci, benzinării, era și patronul din umbră al unui cazinou.
Din apartament de stat a trecut cu traiul într-un conac din centrul capitalei, care a fost radiat din registrul monumentelor vechi. L-a îmbunătățit Ignat, l-a modernizat, că azi nu știu dacă-și mai amintește cineva de vechiul conac boieresc. Și pentru că avea averi și afaceri mănoase, și-a zis bărbatul că trebuie să și le protejeze. Uite așa a ajuns în politică. Printre colegii lui de parlament, bogați și ei, el trecea drept unul mai puțin avut. Pentru că între timp prinsese la minte Ignat.
Și-a trecut afacerile pe numele unor rude de încredere, care, știa el, n-o să-l fure și n-o să-l vândă. Le dădea și lor ceva să trăiască decent și să nu jinduiască la ce avea el. Zic, a pătruns în Parlament, devenise persoană influentă și tare des ieșea la tribună cu fel de fel de propuneri, judicioase uneori, încât prinsese presa drag de el. Unde nu credeai, acolo îl găseai și-i turuia gura că uneori îți venea să-i pui capac. Ajunsese la 60 de ani și se credea pe de-a întregul împlinit.

Soţul e parlamentar, iar nevasta, activistă

Nevasta, activistă și ea într-o organizație obștească, se bucura de popularitate. Un lucru de nimic le lipsea – nu le-a dat Domnul copii. Dacă se întâmpla să-l sfătuie cineva pe Ignat să ia unul de suflet, bărbatul le răspundea: n-are cine-mi pune gheara în gât? Așa și trăia cu nevastă-sa – el pentru dânsa – ea pentru dânsul… Și aveau nepotăraie și dintr-o parte, și din alta căci amândoi veniseră pe lume în familii numeroase, dar n-au apropiat de casa lor pe nimeni.
Gurile rele mai ziceau că, de zgârciți ce sunt, nu s-a lipit nici un suflet de ei. Deși aveau de toate și ar fi putut să-și ajute rudele, o dată n-au întins mâna cuiva: să nu-i deprindă cu nărav… Zic, toate le mergeau strună până într-o zi. Ignat se afla în deplasare într-un raion din republică – era mediator într-o problemă – și acolo l-a și găsit moartea. Cum stătea în prezidiu, și-a lăsat moale capul pe un umăr și nu l-a mai ridicat. Până să-și dea seama cei din prezidiu și cei din sală ce se întâmplă, omul a trecut la cele veșnice „cu multă demnitate”, comentau colegii lui.

Moartea l-a găsit în… prezidiu

Ei uite că, după moartea soțului, a încercat nevastă-sa să-și adune averile căci era în vârstă deja și s-ar fi odihnit în sfârșit după atâta muncă pe ogorul Patriei, dar cei în custodia cărora le erau afacerile au refuzat să le întoarcă de bună voie. Știau că n-are ce le face Zina – juridic, erau stăpâni pe situație, și că nicio judecată din lume nu-i va face dreptate femeii. Dar rămăsese nevasta doar cu dividendele din bancă și pensia ei, care nu era chiar mare.
Mai că în genunchi nu-și ruga rudele să-i întoarcă ce-i aparține de drept, dar acestea de cine au fost povățuiți toți anii cât își ascundea Ignat bogăția, nu tot de el?! Se zice că nevoia te împinge unde nu ți-i voia. Zina a găsit niște derbedei pe care i-a plătit din gros s-o ajute în soluționarea problemei. Pe unde cu bătaie, pe unde prin șantaj, ba chiar unei rude i-a închis nevasta și copiii într-un subsol și i-a ținut acolo cu pâine și apă mai multe săptămâni, până verișorul lui bărbatu-său i-a făcut act de donație Zinei.

Lidia Bobână, APROPO Magazin