Muntele a născut un şoricel. Dacă prin documentul adoptat vineri, după două săptămâni de „activităţi seismice”, Parlamentul RM şi-a propus să producă un document care să nu lase nicio urmă în conştiinţa publică, să nu trezească niciun sentiment, niciun gând cetăţenilor RM, lucrul acesta aproape că i-a reuşit. Declaraţia legislativului nostru cu privire la problema transnistreană a adunat toate frazele comune – despre metode politice şi paşnice, despre măsurile de consolidare a încrederii, despre evitarea acţiunilor unilaterale etc., „cristalizate” de-a lungul anilor în cadrul „dialogurilor” dintre Chişinău şi Tiraspol (cu contribuţia frazeologică a mediatorilor, garanţilor şi observatorilor, fireşte).

De ce au tăcut deputaţii?

Faptul că a fost votată de fracţiunile PLDM, PD, grupul liberalilor reformatori, PCRM demonstrează un compromis nu neapărat în interesul RM, cât în cel al unanimităţii. De ce a fost nevoie de această unanimitate e o altă chestiune de discutat. Faptul că nimeni nu a votat împotrivă, că documentul poate fi semnat chiar şi de cel care l-a provocat, liderul de la Tiraspol, fără niciun prejudiciu pentru reputaţia sa de separatist, ar putea fi considerat o realizare extraordinară, dacă „numitorul comun” nu ar fi dintre cele mai mici posibile.
Sare în ochi faptul că legislatorii moldoveni au evitat să pronunţe numele Rusiei, deşi e greu de crezut că Şevciuk a făcut un asemenea pas fără să ceară acordul ei. În ajun, viceministrul rus de Externe, Grigori Karasin, acuzase Chişinăul de intenţii agresive, spunând că autorităţile RM şi-au radicalizat poziţia faţă de Tiraspol, şi nu îşi respectă angajamentele asumate la masa negocierilor în reglementarea transnistreană, că încearcă să-şi decline responsabilitatea pentru realizarea acordului din 1992 privind rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean. RM e de vină pentru faptul că Rusia nu îşi retrage trupele din Transnistria, a ajuns să afirme Kremlinul cu gura lui Karasin, ca şi cum Rusia nici nu s-ar fi angajat, la Istanbul, să-şi retragă trupele de pe teritoriul RM, fără a condiţiona acest fapt cu găsirea unei soluţii politice în diferendul transnistrean. Karasin a insistat asupra faptului că trupele ruse se află legal în RM, că ele nu au fost introduse de nicăieri, că lipsa unui statut juridic nu deranjează Moscova, care va riposta la orice încercare de a pune la îndoială misiunea sa pacificatoare. Spre deosebire de Ucraina, în rolul ei de preşedinte al OSCE, de SUA şi UE, Moscova nu a luat atitudine faţă de decretul provocator al lui Şevciuk, în schimb a reacţionat la intenţiile Chişinăului de a organiza controlul migraţional pe segmentul transnistrean al frontierei sale.
Declaraţia pe marginea conflictului transnistrean era un prilej pentru a răspunde la acuzaţiile Moscovei şi de a vărsa lumină asupra intenţiilor Chişinăului în ce priveşte înregistrarea cetăţenilor străini intraţi în RM tranzitând raioanele transnistrene. Deputaţii au preferat să treacă sub tăcere aceste aspecte, deşi prejudiciul adus imaginii RM în spaţiul de acoperire al mass-media ruseşti este enorm.

Enigma unanimităţii

Începutul şedinţei de joi a Parlamentului nu prevestea unanimitatea. De menţionat că comuniştii interpretează diferit cel puţin unul din punctele declaraţiei. Conform afirmaţiilor lui Voronin pentru regnum.ru, PCRM a insistat ca în documentul emis de Parlament să fie fixată renunţarea Chişinăului la controlul migraţional pe Nistru (cerut de UE pentru ridicarea vizelor). Compromisul la care s-a ajuns în cadrul discuţiilor pe marginea proiectului nu este lipsit de potenţial conflictual: „acţiunile unilaterale, de orice gen și proveniență, inclusiv cele care ar veni să legifereze instituirea oricăror frontiere în interiorul teritoriului statului suveran Republica Moldova, contribuie la subminarea procesului de reglementare, la escaladarea tensiunilor şi sfidarea mecanismelor de reglementare existente, la împiedicarea activităţii grupului de observatori militari, afectează sistemul existent de pacificare şi procesul de reglementare…”. E greu de crezut că guvernul va renunţa la angajamentul luat faţă de UE, ceea ce înseamnă că disputa în această chestiune va continua.
Comuniştii îşi atribuie un rol important în adoptarea declaraţiei de vineri, pe care o aseamănă, demagogic, cu legea privind principiile de bază ale reglementării transnistrene din 2005. Ei au jucat de fapt de partea Rusiei, iar Coaliţia s-a conformat, în aparenţă, de dragul unanimităţii. Dar, cu siguranţă, a existat şi în mediul majorităţii parlamentare, dorinţa de a nu provoca „ursul”, care, oricum, este iritat fără măsură.
Ghimpu ca Dodon
Pe de altă parte, propunerea lui Ghimpu de a nu mai recunoaşte rolul de mediator şi garant al Rusiei şi, implicit, de a schimba formatul de negocieri, era corectă din punct de vedere al rolului de facto jucat de Moscova în regiunea transnistreană, dar imposibilă din punct de vedere formal, ar fi dus la escaladarea conflictului, dorită în mod evident de Rusia la etapa actuală. „Radicalizarea poziţiei” Chişinăului ar fi devenit un fapt real. Iată, de altfel, încă un caz de participare a PL la jocul Moscovei. Din întâmplare, nici Dodon, situat deschis de partea Moscovei, nu a votat documentul.
Da, documentul e „apă de ploaie”, e „steril”, după cum susţin, din diferite motive, Ghimpu şi Dodon (dar, totuşi, nu legiferează prezenţa trupelor ruse pe teritoriul RM, după cum susţine deputatul Mihai Godea). Şi cu toate astea, în mod paradoxal, nu se poate spune că este complet inutil în contextul actual. Acesta poate avea efectul unui pahar cu apă servit în loc de „tărie”, declaraţia Parlamentului îi poate dezamăgi pe cei care mizau pe o intensificare a ostilităţilor, la Tiraspol şi, mai cu seamă la Moscova. Reacţia placidă, „blajină” a Chişinăului nu intra cu siguranţă în calculele „regizorilor” care au gândit mişcarea lui Şevciuk. Dacă decretul cu „demarcarea frontierei” transnistrene urmăreşte, în ultima instanţă, destabilizarea situaţiei pe Nistru şi torpilarea semnării acordurilor de asociere cu UE de către Ucraina şi RM, la Vilnius, în această toamnă, răspunsul deputaţilor moldoveni nu poate fi cel aşteptat de ei. Le va cere un efort suplimentar, o altă mişcare şi mai provocatoare, cu efecte negative pe plan intern şi, mai cu seamă, internaţional. Din acest punct de vedere, „şoricelul” pare să fie unul isteţ.
De obicei foarte atent la ce se întâmplă pe scena politică din Chişinău, de data aceasta Bruxelles-ul întârzie să reacţioneze la „isprava” Parlamentului nostru. O fi încercând să identifice natura „şoricelului” născut de „muntele” moldav.
Nicolae NEGRU, JURNAL de Chişinău