Cu cât înainta în vârstă, cu atât mai interesante și mai pline de culoare erau amintirile ei

Când nu mai putea de atâta tângă și dor, o ruga pe Alina să-i cumpere bilet spre casă. N-o speria faptul că făcea mai multe escale până să ajungă la Chișinău, oricum pornea voioasă la drum. Dar îi ajungea o lună de zile de trai în Moldova ca să-și dea seama că-i este dor de nepoți și fată. Uneori o păștea gândul că poate e cazul să vândă casa, să facă o petrecere de pomină pentru prieteni și rude și să plece la Alina pentru totdeauna.

Alina şi Benjamin îşi pierd viaţa într-un accident aviatic

Avea 66 de ani și nu întinerea deloc. Dar, până să se hotărască femeia, iată că o nenorocire dă peste cap toate planurile lor. Prin Organizația Mondială a Sănătății, Alina și soțul ei au plecat într-o misiune de salvare într-o zonă muntoasă. Se cereau acolo specialiști de înaltă pregătire profesională și, pentru că mai participaseră și în alte rânduri ca voluntari, au fost și de data aceea solicitați.

Dar n-au ajuns în localitatea cu pricina că elicopterul care-i ducea, din senin, a luat foc. Și toate cele opt persoane de la bordul avionului au căzut într-o prăpastie. Olga a fost anunțată de un lucrător de la Consulatul Rusiei, o persoană cu care fiica ei întreținea relații de prietenie. El i-a ajutat să-și deschidă bătrâna viză, i-a procurat bilete la avion și tot el a întâmpinat-o în aeroport.

Rudele ginerelui vor să tuteleze copiii

Olga venise în Africa să-și ia nepoții acasă, în Moldova. Nici nu bănuia prin câte avea să treacă. În primul rând, copiii erau cetățeni ai statului în care s-au născut. Olga nu-i putea scoate din țară până nu avea o decizie judecătorească prin care să fie numită tutore al acestor copii. Pe de altă parte, rudele ginerelui pretindeau la titulatura asta. Un frate de al lui Benjamin, așa îl chema pe ginerele Olgăi, fiind fără copii, deși însurat de mai mulți ani, era gata să-i înfieze pe nepoți și pentru atâta lucru înaintase cerere în judecată și el.

Nu era de ajuns că a rămas fără unica fiică și nu mai avea femeia pentru ce trăi pe lumea asta, uite că nici de nepoți nu se putea bucura. Ar fi făcut orice Olga numai să-i aibă pe micuți în preajma ei. Prietenul fiicei ei de la Consulatul Rusiei era singurul om care-i ținea parte. Mai avea o problemă bătrâna – nu cunoștea limba țării, nu putea în niciun fel să-și apere interesele, nu putea discuta cu rudele ginerelui, nu se putea adresa instituțiilor de tutelă și curatelă și, mai ales, era în etate și avea șanse nule de a obține câștig de cauză în instanțe.

Dacă pleacă din Africa, înapoi nu se poate întoarce

Asta i-a explicat prietenul fiicei ei. Să se întoarcă în Moldova nu se grăbea totuși Olguța. Cine o aștepta acasă? Dar în Africa avea doi nepoți, parte din trupul Alinei, unicul ei odor, pentru care întotdeauna a făcut mai mult decât îi permiteau posibilitățile. Credeți că i-a fost ușor s-o întrețină în Franța la învățătură? Numai ea, Olguța, știe câte lucruri a refuzat ca să adune ban cu ban pentru fata ei. Și uite că la 35 de ani nu mai era copila.

S-a spulberat undeva într-o țară unde nici mormânt n-are și unde n-a plâns-o nimeni. Copiii erau prea fragezi ca să-și dea seama ce nenorocire s-a abătut asupra lor. Dar poate era și norocul lor că nu pricepeau, vor trece mai ușor peste schimbările de situație, se gândea bătrâna. Olga nu putea pleca atunci din Africa. Știa că, dacă iese din țară, înapoi nu mai vine.

Prin bărbatul de la Consulatul Rusiei le-a explicat rudelor că rămâne alături de nepoți, indiferent ce hotărâre ia judecata. Între timp, le-a telefonat rudelor de la Chișinău și le-a rugat să dea casa ei cu chirie, să-i primească pensia, iar banii pe care-i vor aduna să-i schimbe în dolari și, o dată la  jumătate de an, să-i trimită pe adresa fiicei ei. Nouă ani n-a fost Olga în Moldova.

A revenit acasă şi a rămas aici pe veci

Uneori dorul de țară era atât de mare încât pornise femeia să-și depene amintirile într-un caiet. La început scria sporadic, apoi devenise o obișnuință pentru ea să nu se ridice de la masă până nu făcea câte o pagină pe zi. Și, în atâția ani, vă dați seama câte caiete a scris femeia asta?! Cu cât înainta în vârstă, cu atât mai interesante și mai pline de culoare erau amintirile ei. Și fraza îi devenea mai scurtă, mai bine cântărită.

Din caietele Olguței am aflat și eu atâtea lucruri curioase că m-am gândit la un moment dat că aceste amintiri trebuie publicate. Mai aflasem că însuşise limba țării în care ajunsese de nevoie, că în tot timpul cât s-a aflat departe o măcina dorul de Moldova, că nepoții ei au îndrăgit-o și-i spuneau bunică pe românește.

La 75 de ani, a revenit Olga în Moldova să-și vândă bujda de casă, să-și ia rămas bun de la rudele și prietenii care i-au mai rămas în viață. Au însoțit-o cei doi nepoți de sânge african. „Nepoţii bunicii”, îi prezenta ea cu drag prietenilor. Își iubea atât de mult nepoții că nu-i mai păsa că va dormi somnul de veci în pământ străin. Dar s-a întâmplat o altă răsturnare de situații. În drum spre aeroport, Olga a murit și a fost îngropată la Chișinău în cimitirul „Doina”.