Mai mult show, mai multe elemente teatrale, mai mult curaj, mai multă lumină – semn că a revenit pe micul ecran „Cabinetul din umbră”. Prezentatorul emisiuni, Val Butnaru, spune că este timpul să mărim viteza.

- Pe 7 martie „Cabinetul din umbră” şi-a redeschis uşile, forma şi conceptul emisiunii rămâne acelaşi de cândva?

Forma s-a schimbat ca imagine televizată spre bine. Varianta de acum a „cabinetului” este mai fericită, mult mai dinamică, cu racursiuri foarte interesante. Conceptul rămâne cel vechi, propriu unei emisiuni de discuţii, de talk-show.

- Motoul emisiunii este „Lumină, mai multă lumină”, care sunt zonele publice care necesită să fie luminate?

Motoul acestei emisiuni, într-un mod foarte paradoxal, poate mai puțin inspirat, a pornit de la ultimele cuvinte ale lui Goethe. Se zice că, pe când murea, acesta ar fi deschis ochii și ar fi spus: „Lumină, mai multă lumină!”. Goethe cred că a spus aceste vorbe atingând ambele sensuri – cel direct și cel filozofic – ale sintagmei. Acum cât de multă lumină reușim să facem noi în cadrul emisiunii rămâne de văzut, fiindcă puțină lume, cea care știe ceva, are curajul să vină și să spună asta într-un studio al unui post de televiziune. Cei care au curajul să spună sau promit că vor spune nu se țin de cuvânt în timpul emisiunii. Se mai gândesc oamenii ce se va întâmpla a doua zi. A face lumină, mai ales în realitățile noastre, nu este o treabă ușoară. Încerc să fiu realist, îmi dau seama până unde se poate merge cu torța aprinsă, dar și un singur pas făcut e deja destul de mult. Poate o să vină alții și o să facă mai mulți pași.

- A răspunde invitației la emisiunea „Cabinetul din umbră” este un act de curaj?

Dacă ar veni oamenii și ar spune măcar o parte din ceea ce știu… în general persoanele care se perindă pe la tot felul de talk-show-uri dețin ceva informații: este neoficială pe de o parte, pe de alta, este multă informație neverificată, dar asta este menirea unor talk-show-uri – să lanseze opinii, puncte de vedere, judecăți de valoare și aceste lucruri nu sunt amendate nici de Codul penal, nici de Codul civil. Dar în momentul în care vii și faci tot felul de aluzii „că e cineva, undeva, care face ceva”,  bineînțeles că acest lucru este amendabil.

- Începutul emisiunii pare a fi o secvenţă dintr-un spectacol, conceperea emisiunii se supune regulilor dramaturgiei clasice?

Eu cred că o emisiune trebuie să conțină foarte multe elemente teatrale, exact ai spus, nu atât de show, cât de teatru. Fiindcă, în fond, asta este o scenă, noi avem niște actori în jur, cineva regizează, altcineva machiază… deci sunt foarte multe elemente proprii unui spectacol. Eu încerc să înviorez cumva acest gen, cam dificil de înghițit pentru o bună parte din telespectatori. Telespectatorul dorește totuși distracții, și asta se întâmplă nu doar la televiziune, ci oriunde – în teatru, în arta cinematografiei, peste tot locul comediile sunt vândute foarte bine. La Jurnal TV cea mai mare audiență o are „Ora de ras”, la Teatrul „Eugene Ionesco” cele mai mari vânzări o are „Chirița în provincie”, cu toate că există și la televiziune emisiuni de luat în seamă și la teatru spectacole profunde, dar acesta este publicul, acesta este gustul lui și, atunci când faci un talk-show preponderent pe teme politice, trebuie să ții cont de gustul acestui public și să-ți pui problema lui astfel ca să-i captezi atenția și puținele minute cât rămâne cu ochii pe sticlă să-i spui ceva care cât de cât să-i intre în căpuşor.

- Totuşi pe scena acestei emisiuni nu evoluează toţi actorii pe care vi-i doriţi?

Asta este o altă boală a societății, a clasei politice. Ei, cei care sunt invitați, în special politicienii, pun foarte multe condiții. În primul rând, întreabă cine va mai fi la emisiune. Ei nu acceptă să vină dacă e un invitat incomod (!) pentru ei. Politicienii care sunt pe linia întâi, în eșalonul întâi, păi nu acceptă nici măcar să fie invitați cu alți participanți la emisiune. Ei trebuie să fie singuri, singuri să cuvânteze poporului și să-l fericească cu ideile lor. Eu detest acest fel de emisiuni unde este un singur personaj, fiindcă ziariștii, în mare parte, nu fac față, sau fac jocul celui invitat. Tocmai din aceste motive prefer să invit oameni generic vorbind mai simpli – ziariști, analiști politici, specialiști în domeniu. Cu ei e mai simplu de vorbit. Cu ei emisiunile ies mai interesante. Ei chiar au ce spune publicului spectator. Nu au ifosele și țâfnele politicienilor și cred că încă o bună perioadă de timp am să mă aflu în această companie. Doar dacă vor apărea excepții, atunci poate vom invita câte un reprezentant al faunei politice.

- Cine este publicul-țintă al emisiunii, mințile cui doriți să le luminați?

Publicul-țintă, fără să supăr pe cineva, este omul cu ceva materie cenușie în trotinetă, sigur că este omul căruia îi pasă de lumea în care trăiește, sigur că este omul care vrea să se implice și să schimbe ceva în realitatea înconjurătoare. De aceștia nu sunt mulți, o dovedesc și statisticile, și măsurătorile de audienţă, dar important este că acești oameni, la rândul lor, sunt un fel de directori de opinie în cercurile lor și ei au capacitatea de a iniția discuții și de a transmite idei pe care poate le-au auzit în cadrul unui talk-show.

- Care au fost reacțiile după primele trei ediții, presupun că au fost și pozitive, și negative?

Deocamdată, au fost doar pozitive și acest lucru mă îngrijorează. Critica este absolut obligatorie, fără aceasta eșuezi până a începe ceva. Eu cred că posed ceva spirit autocritic, îmi dau seama unde ne aflăm la nivel valoric, dar nu ar strica să fie și o părere critică din afară.

- Emisiunea are şi un producător. Se ştie că în atribuţiile acestuia intră conceperea emisiunii cap-coadă, iar prezentatorul este mai mult un „cap vorbitor”. Care e formula emisiunii „Cabinetul din umbră”?

Noi colaborăm, discutăm fiecare emisiune, de la temă până la invitați, până la desfășurător, până la scenografie și eventualele găselnițe ale viitorului talk-show, deci în privința aceasta cred că lucrăm ca o echipă.

- Cum ar trebui să fie o emisiune ca să spuneți că a fost una bună și ați reușit să faceți lumină?

Ar însemna să am ca invitați oameni în primul rând curajoși, competenți și documentați, care să spună în fața camerelor de luat vederi ceea ce vor demult să audă telespectatorii. Adevărul despre mai multe scandaluri se cunoaște, însă nu toți au curajul să-l spună – despre toate scandalurile care ne macină, despre toate lucrurile urâte care marchează viața noastră. Cred că asta ar fi o emisiune foarte bună, acolo am putea aduce lumină.

- Între timp însă, în locul invitaților procurori, judecători etc., vedem manechini, așa cum a fost în cea de-a treia ediție a „Cabinetului”.

Între timp, suntem nevoiți să apelăm la subterfugii și să imprimăm emisiuni în caracter alegoric, folosind tot felul de procedee teatrale. Manechinul a fost unul dintre ele.

- Publicist, dramaturg, regizor, prezentator care ia parte la conceperea emisiunii, director de teatru… cum le reușiți pe toate?

Aici nu e nimic deosebit. Dacă ar fi să vorbim la modul sincer și serios, îți dai seama la un moment dat că, odată ce realizezi că îţi rămâne foarte puțin timp de trăit pe acest pământ, trebuie să încerci să faci mai multe. Paradoxal, dar unii se îngrijorează că se apropie vârsta pensionării, spaimă pe care eu la drept vorbind nu o înţeleg. Eu ştiu că atâta timp cât mai respirăm ar trebui să mărim viteza.

- Și totuși cine este Val Butnaru?

Asta n-o știu. Cred că o va spune cineva peste câțiva ani… după.

- Vă mulţumim pentru interviu.

Interviu realizat de Svetlana Panţa, Jurnal de Chişinău
Foto: Nadea Roşcovanu