Avea o slujbă de vis, însă a fost obligat să demisioneze pentru că s-a îngrăşat 15 kilograme!

Avea o slujbă de vis, însă a fost obligat să demisioneze pentru că s-a îngrăşat 15 kilograme!

NImănui nu i-ar fi trecut prin minte că una dintre cele mai râvnite slujbe de pe planetă ar putea deveni un chin, care să-şi pună viaţa în pericol.

Şi cu toate acestea, a păţit-o degustător şef de ciocolată din Marea Britanie! La cei 47 de ani ai săi, Angus Kennedy, în numai doi ani de la angajare, a luat în greutate 15 kg, iar nivelul colesterolului a crescut în mod semnificativ, scrie libertatea.ro

Medicii l-au avertizat pe expertul în degustarea dulciurilor că, dacă nu-şi va schimba locul de muncă, riscul unui atac de cord devine iminent.

Kennedy, care trăieşte în Maidstone, sud-estul Regatului Unit, s-a angajat în calitate de degustător de ciocolată, cu o retribuţie anuală de 30.000 de lire sterline în 2010.

Din atribuţiile sale făcea parte şi degustarea noilor produse ale unor companii precum Nestle şi Mars. În această perioadă, el a încercat mai mult de 30.000 de sortimente de ciocolată şi derivate – aproximativ 200 în fiecare lună.

Tată a cinci copii, Angus Kennedy nu a îndrăznit să rişte şi şi-a dat demisia, eliminând complet ciocolata din meniu.
foto:libertatea.ro

Vizualizări: 639

Comentează