Bătrânii din satul Mileştii Mici, r. Ialoveni, spun că în localitatea lor există unul dintre cele mai vechi cimitire, care are peste o mie de ani. Afirmaţia nu are însă şi o bază ştiinţifică.

Vlad VASILCOV

În 2008, în s. Mileştii Mici a existat o încercare de implementare a unor proiecte pentru dezvoltarea agroturismului. Compania „Spelleken Associates” din Germania a venit cu o propunere de înfiinţare a cinci pensiuni agroturistice, iar cum în sat există şi alte puncte care ar putea deveni o atracţie pentru turişti, precum cimitirul cu o vârstă de circa o mie de ani, 12 fântâni cu cumpănă seculare, o moară de vânt ce are peste o sută de ani – a fost propus ca acestea să fie restabilite. În 2010, au fost înfiinţate doar trei pensiuni şi atât. Conform unor săteni, unii proprietari au cerut prea mulţi bani pentru înfiinţarea pensiunii şi, în schimb, s-au ales cu refuzul nemţilor.
Cimitir „de-a v-aţi ascunselea”
Afirmaţia despre cimitirul care ar avea o mie de ani nu este demonstrată ştiinţific. Au fost, însă, nişte încercări de cercetare arheologică care au rămas nefinisate. „La 72 de ani ai mei, am auzit de la buneii şi străbuneii mei de acest cimitir. Un timp chiar descopeream în acest cimitir oase de oameni care ieşeau la suprafaţă în urma ploilor. Atunci oamenii nu săpau gropi de doi metri ca să-şi îngroape morţii, cum se face acum. Ştiu doar că, acum, câţiva săteni doresc împreună cu preotul Emanoil să restaureze cimitirul”, ne-a declarat un localnic, Ion Urmaşu.
Dacă încerci să întrebi pe cineva din sat unde se află acest cimitir, găseşti cu greu oamenii care să te ghideze. Totuşi, cu puţină insistenţă, am găsit acest loc. De fapt, cimitirul nu este decât un maidan pe care se joacă, cât e ziua de mare, copiii din sat sau unde sătenii îşi lasă păsările domestice să pască în voie. Copii care locuiesc prin apropiere au recunoscut că este un loc foarte bun unde aceştia se joacă de-a v-aţi ascunselea. Doar un singur monument datat cu 1842 mai aminteşte că în acel loc, cândva, oamenii îşi îngropau şi îşi plângeau morţii. În rest, pietre care par a fi foarte vechi, demolate de vreme şi intemperii. Peste tot terenul este împânzit de ţevi de gaz care schimbă cardinal peisajul şi aşa neamenajat. Nici nu ai crede că e un cimitir în acel loc dacă nu ar spune sătenii că e unul şi încă foarte vechi.
Contactat de „apropo”, protoiereul mitrofor Emanuil Brihuneţ, parohul bisericii Sf. Nicolae din comuna Mileştii Mici, ne-a declarat că acest cimitir poate avea şi peste două mii de ani, fiindcă în acea vale s-au găsit culturi din perioada ferului târziu, din perioada bronzului timpuriu. „Aici au fost atestate toate culturile care s-au perindat pe aceste meleaguri. Dacă vorbim de cimitirul ortodox, atunci ţin să vă spun că satul este atestat în documente la 1432. Pe atunci, de cimitir nu se vorbea, dar desigur că lumea mai murea şi pe atunci şi erau creştini. Iniţial, a mai fost un cimitir, dar nu se poate spune cu siguranţă unde anume a fost. Bătrânii îi zic acestui loc „cimitir turcesc”, uitând că iniţial acolo erau înmormântaţi oameni din această aşezare. Acest loc este atestat într-un document de arhivă, ca cimitir, în anul 1724, pentru ca în 1742 să fie ridicată şi o biserică din lemn, astfel că, dacă o fi existat mai înainte un cimitir, acesta a fost, cel mai probabil, în altă parte. Nişte săpături arheologice ar clarifica lucrurile, dar ele nu au fost făcute. Biserica din lemn s-a ruinat, precum şi pristolul, iar mai apoi în acest loc a fost ridicat un turn nefinisat nici până în prezent”, susţine parohul bisericii din sat.
Pe teritoriul acestui cimitir mai există şi o construcţie subterană, ce a aparţinut unei familii de ţigani, care a primit aici un lot pentru grădină, în perioada interbelică. „Pe atunci aici erau mai multe pietre de mormânt, dar în anii ’50-’70 de aici au fost duse multe pietre pentru a întări „podul mare”, care se află peste râpa satului. Peste câţiva ani acest pod a fost luat la vale, iar pietrele ar putea fi găsite în nămolul din râpa satului. Nu am reuşit să ajung la un consens cu vechea administraţie a satului, dar cred că voi găsi limbă comună cu cea nouă fiindcă ei sunt mai înţelegători, binevoitori şi tineri. Aş vrea să facem ordine în acest loc şi să fie amenajat ca un parc, să ţină minte lumea că aici sunt osemintele înaintaşilor lor”, susţine protoiereul mitrofor Emanuil Brihuneţ.
Moara „fără de noroc”
Şi unica moară de vânt din sat este o ruină. Deşi are peste o sută de ani, fundamentul îi este pe jumătate surpat, aripile au dispărut, tinicheaua este jerpelită şi pe alocuri lipseşte. Nici nu poate fi vorba să funcţioneze ca odinioară. De fapt, nici nu seamănă cu un punct de atracţie turistică, ci mai degrabă îţi stârneşte milă. Iar dacă nu va fi restaurată rapid, va dispărea în câţiva ani.
Fântânile seculare
Nici fântânile, 12 la număr, oricât de vechi şi rustice ar fi, nu au nimic ieşit din comun sau ceva care să atragă măcar o parte dintre turiştii care vin la Combinatul de Vin „Mileştii Mici”. Şi e păcat!*