În ziua când trebuia să se mărite, Aglaia Burculescu se trezeşte cu sentimentul că o să i se întâmple ceva. Simţea că o paşte o nenorocire.

Şi pentru că avea o prietenă căreia îi spunea tot ce o doare, şi-a zis să tragă o fugă până la ea acasă. Înregistrarea căsătoriei la Oficiul stării civile era programată pentru ora 15.00, aşa că avea timp berechet. A luat cheia de la apartamentul Eugeniei – o avea de ani de zile, în caz că n-o găseşte acasă – ca să-i lase o scrisorică. La 6.00 dimineaţa, a plecat spre blocul prietenei, care se afla în acelaşi cartier.

A plecat

Tiptil, intră la bucătărie să facă o cafea pentru amândouă, după care se îndreaptă spre dormitorul gazdei s-o trezească. Dar, cum a deschis uşa, a rămas trăsnită: în patul prietenei dormea… viitorul soţ al Aglaiei. S-a strecurat din nou la bucătărie, a şters urmele venirii sale pe acolo şi a ieşit din apartament, lăsând cheia pe un colţ de masă. Acasă şi-a chemat părinţii şi le-a spus: “dacă vine Gicu, îi spuneţi că l-am lăsat şi am fugit cu alt bărbat în ajun. Uite, am să las o scrisorică pentru el, dar eu mă retrag pentru o lună de zile la vila noastră. Vă spun de ce fac treaba asta, să mă înţelegeţi. Mă iubiţi şi cred că nu-mi vreţi răul…”

“Jumătatea” boss-ului

Aşa a dispărut din Chişinău. Vă daţi seama că toţi prietenii, rudele, cunoştinţele care s-au prezentat la starea civilă au vorbit despre ce s-o fi întâmplat cu Aglăiţa. “Fată cumsecade – ziceau ei – o dată n-a ieşit din cuvântul părinţilor şi na-ţi-o bună, fuge cu alt bărbat!”
Gicu, la auzul că mireasa i-a fugit cu altul, a arborat o mină de om nedreptăţit, jignit fără motiv. Doar Eugenia, prietena miresei, era singura care bănuia adevărul, pentru că găsise în hol cheia ce-o avea numai Aglaia. Dar iată că a trecut şi luna şi Aglaia apare la serviciu. Colegii de breaslă (lucra operator la o bancă) au neglijat-o un timp, apoi curiozitatea a învins sentimentul acela de ostilitate şi au întrebat-o: “Cel puţin merită bărbatul cu care ai fugit?”. “Da – le-a răspuns fata – e un şef de al nostru, dar până una alta, nu vreau să ştie nimeni”.
Uite că asta chiar le-a trezit curiozitatea fetelor. Aveau un singur şef neînsurat, vicedirectorul băncii, băiat trecut de treizeci de ani, frumos şi deştept, şi nu ştia nimeni să se fi întâlnit cu vreo tânără. O tot iscodeau când a început relaţia lor, dar Aglăiţa o ţinea morţiş că o să afle ele într-o zi chiar de la dânsul, să aibă puţintică răbdare.

Duşmance

În înţelegerea cu părinţii, Aglaia s-a mutat la o gazdă cât mai departe de cartierul unde a copilărit. Cu Eugenia, prietena din copilărie, n-a mai vorbit. A zărit-o într-o zi în târg, s-au uitat una la alta şi au trecut pe alături de parcă nu s-ar fi cunoscut. Gicu, cel cu care intenţiona să se mărite – spuneau cunoştinţele lor comune – a început să bea de necaz. Numai părinţii Aglăiţei ştiau cât de mult suferă ea, în primul rând pentru trădarea unei prietene şi colege de clasă, căreia i-a spus întotdeauna mai multe decât mamei ei, şi trădarea bărbatului, pe care l-a iubit şi la care continua să ţină, indiferent de ce s-a întâmplat.

Supărarea şefului

Dar să vedeţi cum vine vorba mai departe. Într-o zi, o caută la birou – nu la telefon, ci la birou, luaţi aminte! – chiar vicedirectorul băncii, tânărul despre care vă vorbeam. S-a postat în faţa ei şi zice: “Nu vă e ruşine, domnişoară, să umblaţi cu fel de fel de zvonuri? Nu pot face un pas prin oraş să nu mă felicite cineva cu ocazia apropiatei căsătorii. Şi cu cine credeţi? Cu dvs., pe care nu v-am văzut decât o singură dată, în ziua când v-am semnat cererea de angajare. Ruşine să vă fie! Aşteptat demisia dvs.!” Scurt, clar şi cuprinzător – cum s-ar zice pe la noi. Aglăiţa a scris cererea, şi-a strâns lucruşoarele din birou, le-a telefonat părinţilor că o să treacă pe la ei şi s-a dus să-şi semneze cererea. Vicedirectorul, curios şi el, o întreabă: “de ce anume pe mine, din câţi bărbaţi sunt la bancă, m-ai ales?” În nenorocirea ei că a trădat-o bărbatul pe care l-a iubit, la gândul că necazurile se ţin lanţ de ea, că nu e chiar aşa de uşor să-şi găsească un alt loc de muncă, i-a răspuns printre sughiţuri: “Dar ce aveam să fac, sunteţi cel mai frumos bărbat pe care îl cunosc ele şi numai aşa puteau să mă înţeleagă de ce am fugit cu altul în ziua nunţii?!”
Şi, în pornirea asta, şi-a uşurat sufletul după câteva luni de chin, a luat şi i-a povestit şefului toată întâmplarea, aşa cum a fost.

Măcinată de gânduri

După această mărturisire, vă daţi seama că n-a mai fost dată afară, ba s-a schimbat ceva şi în relaţia ei cu şeful. O saluta de fiecare dată când o zărea la birou, uneori chiar o oprea pe hol şi o întreba de sănătate, cum îi mai merg treburile. La o sindrofie, organizată în incinta băncii, a tot curtat-o în faţa colegelor ei, care, fireşte, îşi tot dădeau coate şi şuşoteau pe la colţuri: “Poate că e adevărat ce ne spune Aglaia, este ceva între ea şi şeful nostru”. De fapt, era tot cu gândul la Gicu, iubirea ei. Nu înţelegea de ce avea de gând să se însoare cu ea, dacă se culca cu alte femei. Şi de ce a făcut-o cu prietena ei… Gândurile o măcinau şi slăbea văzând cu ochii. De luni de zile, n-a mai fost la nici o petrecere de familie, evita pe oricine îndrăznea să i se vâre în suflet. Într-un cuvânt, suferea ca o femeie înşelată. Şi adevărul îl cunoşteau doar părinţii ei şi viceguvernatorul băncii.

Împreună

Avea să-mi spună mai târziu chiar vicedirectorul, căci mi-e rudă îndepărtată, că, dorind s-o scoată din starea asta de deznădejde, a invitat-o într-o zi la o recepţie. “Oricum trebuia să mă duc cu cineva. De ce să nu fie ea, că altă fată nu aveam?”.
Altădată, nişte prieteni l-au invitat la o nuntă şi a luat-o pe ea tot ca pereche. Apoi au mai fost ieşiri la aer liber, plimbări în miez de noapte. În aceste discuţii, s-au cunoscut atât de bine, că a venit vremea să se caute reciproc. El o aştepta după serviciu, ea l-a dus de câteva ori la părinţi acasă. O frumoasă relaţie de prietenie. Aţi observat că, atunci când cineva îşi descoperă sufletul în ochii tăi, apare sentimentul acela că trebuie să-l protejezi de tot răul lumii.
Aşa s-a întâmplat şi cu vicedirectorul. Într-o zi, Aglăiţa l-a telefonat pe fostul ei prieten Gicu, şi-au dat întâlnire şi abia atunci i-a spus tot adevărul: “Te-am văzut cu Eugenia în pat, în dimineaţa nunţii noastre, şi am zis că nu meriţi să te iau de bărbat. Am vrut să ştii că vina o porţi tu”.
Aţi ghicit finalul acestei poveşti: Aglăiţa s-a măritat cu Marin, vicedirectorul băncii. Astăzi e mamă a doi copii şi o femeie fericită. De câţiva ani, s-au mutat în străinătate.