Diacov, către comuniști: În politică deciziile nu se iau din dragoste


Președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, consideră neserioasă atitudinea comuniștilor atunci când spun că Marian Lupu nu este cea mai potrivită candidatură pentru funcția de președinte a Republicii Moldova.

„În politică, deciziile nu se iau din dragoste. Cred că Marian Lupu este capabil să creeze o atmosferă care să unească societatea noastră. Există percepții de evenimente legate de acum doi ani, dar acum nu este momentul să căutăm vinovații”, a declarat Diacov în cadrul unei emisiuni televizate.

La rândul său, deputatul comunist Iurie Muntean a reiterat că PCRM pledează pentru o persoană apolitică și că nu va vota pentru Marian Lupu. „Dacă el (n.r. Marian Lupu) nu a putut opri, așa cum a promis, războiul politic, prin definiție el nu este în stare să unescă societatea acum. Pe 29 iulie, PD a obținut 17 mandate, acum a pierdut 2 mandate. Asta arată atitudinea societății față de rolul de pacificator pe care îl pretinde” a adăugat Munteanu.

vizualizări: 120

Comentează