La Copăceni, cu doica basarabeană a lui Adrian Păunescu

În Copăceni, satul lui natal, Adrian Păunescu era aproape necunoscut până în ziua morţii. De câteva zile, de când ziarele şi televiziunile din Basarabia vorbesc de moartea lui, precizând de fiecare dată că s-a născut în Basarabia, şi anume în Copăceni, toţi oamenii din sat ştiu că a fost un mare poet, ceea ce – şi nu mai mult de atât  până acum nu ştia decât o subţire elită intelectuală.
Casa în care s-a născut poetul pare solidă şi îngrijită de la depărtare. Cu cât te apropii, i se văd pereţii crăpaţi, acoperişul de ţiglă corobăit, prispa sucită, cerdacul sucit. E o casă obişnuită în părţile Moldovei, pe amândouă malurile Prutului, cu două odăi pe de lături şi o tindă la mijloc. Uşa e deschisă, putem să aruncăm o privire. Nu mai stă nimeni aici de ani de zile, dar înăuntru e totul aranjat şi curat, pe jos ţoale de cordele ţesute de mână, un covor de lână pe perete, un şifonier plin cu vase de bucătărie strălucind de curate în cameră. Deodată, bărba­tul din curte, pe lângă care am trecut şi care ne-a arătat din priviri că putem intra, se năpusteşte în tindă, vo­ciferând pe ruseşte şi ne scoate afară, întâi pe fotograf; înainte de a ne da seama ce se întâmplă, trânteşte pe uşă un lacăt cât gulia şi ne împinge din cerdac în ogradă, printre curci. Nu vrea să apară poze la ziar.

Supărarea subită a bărbatului se lămureşte puţin mai târziu la pri­mărie. Cozma Sîrbuleţ, primarul, spune că omul de afaceri Vladimir Plahotniuc, preşedintele Fundaţiei Edelweiss, “una dintre cele mai pu­ternice instituţii din Republică”, a trimis la Copăceni un om de-al lui să evalueze casa în care s-a născut Adrian Păunescu, având de gând să facă acolo un muzeu, o casă memorială. “Şi va fi o casă memorială acolo, fiindcă Fundaţia Edelweiss e pu­ternică, poate să facă un oraş, nu o ca­să”, întăreşte primarul. Dacă apar po­ze cu casa, dacă se vorbeşte că e ga­ta să se răstoarne pe-o parte, atunci proprietarii ar pierde la preţ. Arţă­gosul care ne-a dat afară e un vecin care are grijă de casă. Maricica Bârsanu, pro­prietara, stă în Chişinău.

Casa nu a aparţinut niciodată părinţilor lui Adrian Păunescu. Învăţătorii Floarea şi Constantin Păunescu s-au cunoscut la şcoala dintr-un sat din Sălaj, iar după pierderea Ardealului au ajuns la Copăceni, în 1941, şi au locuit cu chirie (sau le-a fost pusă la dispoziţie de autorităţile române, nimeni nu ştie) în această casă, unde, pe 20 iulie 1943, s-a născut Adrian Păunescu. “Sigur că s-a născut chiar acasă, în casa asta, – spune primarul Cozma Sîrbuleţ –, fiindcă pe atunci nu era maternitate. Venea moaşa comunală acasă… Şi cine avea zile, trăia; cine nu, nu. Şi trăiau oamenii, nici o grijă!”

“Eu, aproape nici nu-l mai ţin minte pe Păunescu, domn’ învăţători, că o plecat pe front. Dar pe An­drian… Eu l-am ţinut în braţe, l-am spălat, l-am legănat… Vai, ce tare a îm­bă­trânit”, aproape se sperie ţaţa Anica Bucur, când vede poza mare a poe­tului, cu barba albă, pe prima pagină a Jurnalului Naţional.

Când se cutremură de chipul îmbătrânit al poetului, femeia nu se referă la primul lui an de viaţă, ea fiindu-i atunci un fel de doică, sau mamă de-a doua, cum se spune în Basarabia, ci la cum îl ştia din 1990, când Păunescu a venit în Copăceni.

“Eu n-am mai ştiu ninica di fami­lia lui. Am auzît cî tatu lu’ Andrian o murit pi front. N-o murit? Aşă, l-o închis comuniştii, cî iara liberal. Şî am auzît cî Andrian de-amu s-o făcut poet mari în România. Ş-atuncea, în 1990, iara cam vara, cald, iac-aşa, o vinit om di la sovietul sătesc  şi m-o chemat acolo. Sî ma duc acolo. Şî la soviet era Andrian Păunescu cu drughenii lui tăţi, şi m-o îmbrăţoşăt ş-o zâs: mama ni-o zâs cî dacî vin la Copăceni, apu’ de-amu s-o caut pe Anica lu’ Bucur, mama me de-a doua. Şî pi urmî o vinit şî la mini acasî sî vadî cum şăd şi nici nu ţ-oi mai spuni ci ni-o dat.” Ţaţa Anica e cam tare de urechi şi n-o opreşti din turuială, când îşi ia avânt, decât dacă îi faci semn cu mâinile.

Anica avea aproape 13 ani când s-a născut Adrian Păunescu. Era din ze­ce fraţi, avea vreo cinci mai mici decât ea, pe care-i spăla, îi hrănea şi pă­zea ca o mamă; fiind pricepută, în­văţătoarea Floarea Păunescu a luat-o să aibă grijă de micul Adrian cât era ea la şcoală. “Era aşă un băiet frumos… Dumniezău sî-l hodineascî de-amu…”

Bătrâna zice că a plâns când Păunescu a fost înmormântat. Acum plânge de jalea ei, că bărbatul e pa­ralizat de şapte ani, iar ea are o hernie, stă cu maţele afară pe sub pestelcă, dar nu se mai duce la doctor, că e bătrână, ce să-i mai facă? Şi nici bani n-are. Mulţi din bătrânii satului, de când se tot scrie la ziare despre moartea lui Adrian Păunescu, sar în faţa oricărui străin şi strigă că ei l-au cunoscut când era mâţâţăl, se fac mai bătrâni cu zece ani, că poate nici nu erau născuţi pe atunci, şi totul numai ca să capete un ban, dar ea n-are nevoie de nimic, nu-i trebuie nimic de la nimeni. Ptiu!, ptiu!, ptiu!, cât venin în inima maldavanului nost’, să spună, auzi, că s-a laudat ea la televi­ziune că i-a dat ţâţă lui Andrian, Doamne-Dumnezeule, când ea n-avea nici treişpe ani! Doar a avut grijă de el exact ca o mamă, fară dat ţâţă. Ce poet mare a ţinut ea în braţe şi l-a şters la cur, se plânge ţaţa Anica, şi nepoţii ei nici nu ştiu cine e Adrian Păunescu, nici nu ştiu bine ro­mâneşte. Uite, asta mică, Maria, citeşte “Povestiri despre Ceapaev”, de Viktor Banikin, în româneşte, dar cu litere de la ruşi, ptiu!, ptiu!, ptiu!, ruşi!!! Comunişti!

Dacă rămânea Păunescu în Basarabia? – se întreabă doica lui. Ce se alegea de el? Şi după un scurt ocol printr-un viitor neîntâmplat, mâca Anica revine în primăvara lui 1944. Într-o zi, când s-a dus la doamna învăţătoare să ia copilul în grijă, Anica a găsit casa pustie. Femeia îşi luase copilul şi fugise din calea ruşilor, care se apropiau de la nord. “Pe 29 şi 30 martie 1944 – spune profesoara de istorie Emilia Sîrbuleţ – trupele sovietice au ocupat linia Copăceni-Sângerei. Mama şi copilul s-au refugiat înainte de această dată. Deci cam opt luni a stat Adrian Păunescu aici. Nu există nici o urmă a lui. Dar important e că s-a născut aici. Şi aici va trebui să şi renască.”

Sursa: jurnalul.ro

vizualizări: 318