Meryl Streep, într-un serial difuzat exclusiv pe internet

Meryl Streep, într-un serial difuzat exclusiv pe internet

Actriţa americană Meryl Streep, considerată un star al cinematografiei mondiale şi care, de-a lungul anilor, a refuzat să apară în seriale de televiziune, a decis să facă o excepţie de la această regulă pentru a juca în “Web Therapy”, un serial difuzat exclusiv online, produs de Lisa Kudrow.

Potrivit site-ului allocine.fr, actriţa americană ar fi turnat deja în secret trei episoade pentru acest serial de comedie, produs de Lisa Kudrow, devenită celebră graţie rolului din serialul “Prietenii tăi/ Friends”.

Editorii site-ului Deadline.com afirmă că cele trei episoade vor fi disponibile în curând pe site-ul oficial al companiei L Studio . Pentru moment, nu se cunosc detalii despre rolul interpretat de Meryl Streep, însă anumite surse de la Hollywood susţin că aceasta va juca rolul unui medic psihiatru. Ţinând cont de faptul că este vorba de “Web Therapy” – un serial de comedie renumit pentru umorul spumos pe care îl promovează – şi de faptul că toate pacientele doctoriţei Fiona Wallice sunt fie debusolate, fie prea “lipicioase”, fie nebune, fie drogate, internauţii sunt convinşi că şi personajul interpretat de Meryl Streep va avea mica ei “doză de nebunie”.

De la lansarea lui în 2008, serialul “Web Therapy” a câştigat constant în popularitate şi va trece în curând într-o etapă foarte rară pentru un serial online: tranziţia către televiziune. Drepturile de televizare a acestui show online au fost achiziţionate de postul Showtime, iar toate episoadele (denumite “webisoduri”, n.r.) serialului vor trece prin cabina de montaj pentru a fi adaptate pentru televiziune.

De-a lungul celor trei sezoane difuzate, serialul, creat de Lisa Kudrow, Dan Bucatinsky şi Don Ross, a primit numeroşi invitaţi celebri, precum Selma Blair, Rashida Jones, Jane Lynch, Courtney Cox, Alan Cumming, Victor Garber şi Molly Shannon. Cu toate acestea, este pentru prima oară când un star internaţional de calibrul lui Meryl Streep va juca în acest serial online. Evenimentul este cu atât mai spectaculos, cu cât celebra actriţă americană este total acaparată de cinematografie şi, practic, nu a apărut niciodată pe genericul unui serial de televiziune, exceptând miniseria “Angels in America”, produsă şi difuzată de HBO.

Meryl Streep deţine un record de 16 nominalizări la premiile decernate de Academia de film americană. Actriţa a câştigat două premii Oscar, pentru rolurile din “Kramer contra Kramer” (1979) şi “Alegerea Sophiei” (1982). Streep mai deţine şi recordul pentru cele mai multe premii Globul de Aur câştigate de o actriţă – şase. Printre proiectele cinematografice cele mai recente ale actriţei se numără “Mamma Mia!”, în care a jucat alături de Pierce Brosnan, “Julie şi Julia” şi “E tare complicat!”. Actriţa americană va începe în curând filmările pentru un lungmetraj în care o va interpreta pe Margaret Tchatcher, fostul premier britanic.

Sursa: mediafax.ro

vizualizări: 133

Comentează