Ionuţ Dolănescu: „Sexul bebeluşului e imposibil de aflat”

Ionuţ Dolănescu: „Sexul bebeluşului e imposibil de aflat”

Reveniţi în ţară după o scurtă vacanţă petrecută în SUA, Ionuţ Dolănescu şi-a însoţit soţia la ecograf, unde sperau ca medicul Bogdan Marinescu să le poată dezvălui sexul viitorului lor copil. Surpriză însă: artistul va trebui să-şi tempereze curiozitatea până la următoarea consultaţie.

Însărcinată în cinci luni, Doiniţa Dolănescu îşi doreşte ca de de această dată să-i dăruiască soţului ei o fetiţă, cu atât mai mult cu cât şi soacra sa, interpreta de muzică populară Maria Ciobanu, a declarat că şi-ar dori acum şi o nepoţică din partea lui Ionuţ, care să-i poarte numele.

Un obstacol… natural

Contactată de „ring”, Doiniţa Dolănescu a explicat de ce la ecograf n-au obţinut un răspuns: „Ne dorim ca Vlăduţ să aibă acum o surioară, numai că a fost imposibil să aflăm. Cordonul ombilical era chiar între picioare, aşa că era imposibil să vedem dacă vom avea o fetiţă, aşa cum ne dorim, sau încă un băieţel. N-am programat următoarea consultaţie, dar doctorul ne-a asigurat că la viitoarea vizită vom afla”.

Şantier în casa Mariei Ciobanu

Pentru că a primit cadou de Sfântul Ion, de la mama sa, un apartament situat în centrul Capitalei, Ionuţ Dolănescu s-a apucat de amenajat spaţiul. El şi soţia lui locuiesc în prezent în casa Mariei Ciobanu. Ei îşi doresc să se mute în noua locuinţă înainte de a se naşte cel de-al doilea copil al lor. Şi dacă Ionuţ e responsabil cu aducerea muncitorilor pe care-i supraveghează atent, de amenajarea camerei copiilor se va ocupa Doiniţa.

Sursa: ziarulring.ro

vizualizări: 348

One Comment

  • ileana
    27 ianuarie 2010 | Permalink |

    mare treaba :D

Comentează