Daniel Iordăchioae: ”Mâncam antreu, două – trei ciorbe, două feluri doi și desert ”

Daniel Iordăchioae: ”Mâncam antreu, două – trei ciorbe, două feluri doi și desert ”

Daniel Iordăchioae a fost invitat să gătească la emisiunea ”Star Chef” și a uimit gazdele emisiunii cu dezvăluirile sale despre cât de mult obișnuia să mănânce.

”Când începi să ai probleme de sănătate și pofta dispare”, a declarat artistul. El povestește că înainte să se apuce de slăbit, meniul lui era unul care ar fi putut sătura o familie întreagă. După cum își amintește invitatul lui Nicolai Tand și al Mariei Simion, neniul conținea ”antreu, două – trei ciorbe, două feluri doi și desert”. De fapt, capitolul desert era unul foarte consistent, pentru că se întâmpla să mănânce și un tort întreg. ”Să știți că nu exagerez cu nimic”, mărturisește el.

El mai spune că mâncat la un moment dat, împreună cu un prieten, nici mai mult nici mai puțin de două tăvi cu savarine. ”Am avut un spectacol la Teatrul din Ploiești. Am mâncat cele 24 de savarine împreună cu mentorul meu muzical de la vremea aia, compozitorul Dumitru Lupu. Eu și Mitică am trimis un băiat de la tehnic să cumpere două tăvi de savarine. Savarinele au fost foarte gustoase, chiar dacă au fost 24, una după alta. Nu m-am simțit rău nicio secundă”, a povestit amuzat cântărețul.
Sursa: libertatea.ro

Comentează