Scriitorul și ziaristul de marcă, omul de teatru și televiziune, redutabilul editorialist și publicist și, nu în ultimul rând, prietenul meu (nu am nici un motiv să cred altfel!) Val Butnaru, despre care aflu cu surprindere că zilele acestea devine sexagenar, este un spirit funciarmente reformator, spărgător de tipare și cutume învechite. Atât scrisul său – analitic, polemic, percutant, în publicistică; parabolic, elevat și chiar fermecător, în piese și în roman –, cât și codul comportamental al omului indică starea de opoziție, nonconformismul. Dar și permanenta căutare a unor noi abordări, a unor scheme netradiționale.
Piesele sale se înscriu în noul demers al dramaturgiei contemporane, pe linia promovată astăzi de Matei Vișniec, venind din Sorescu și urcând, mai în amonte, spre Ionescu și Becket. Prezentate pe scenele din Chișinău, Bălți, Iași, București sau Botoșani, la Radio România Cultural sau la TV, publicate apoi și în volume – astfel de piese ca La Veneția e cu totul altfel, Iosif și amanta sa, Saxofonul cu frunze roșii, Cum Ecleziastul discuta cu Proverbele, Apusul de soare se amână ș. a. sunt probe incontestabile ale unui spirit emancipat, programat încă de la primele manifestări ale sale „să scrie un alt fel de teatru decât cel care s-a făcut până la el în Basarabia” (Constantin Cheianu), un teatru sincronizat cu cele mai noi tendințe ale dramaturgiei românești și universale. Pe lângă toate celelalte calități care îl fac pe un scriitor scriitor, ele ne arată cu claritate că Val Butnaru este un exponent al noutății obligatorii, al altfelspusului, dacă ni se îngăduie expresia.
Acțiunile sale din mass-media, de asemeni îl definesc ca pe un deschizător de drum, ca pe un promotor al schimbărilor, mereu preocupat de trasarea unor noi traiectorii și dimensiuni: fondator al grupului de presă Flux și al Agenției independente de știri AP Flux, fondator al hebdomadarului Jurnal de Chișinău, fondator al primei televiziuni online din RM „jurnaltv”, președinte al trustului de presă Jurnal Trust Media, cofondator și conducător al Forumului Civic „Pro Europa” etc., etc. S-a scris de mai multe ori – și este adevărat – că „nu există proiect în care să nu se implice și să nu aibă până la urmă succes”.
Dar mai presus de orice, Val Butnaru este scriitor și jurnalist. Surd la cântecele de sirenă ale atâtor oportunități, el a ales să lupte – pentru libertate și adevăr, pentru românism, pentru emanciparea acestui fragment de popor atât de amărât și nedreptățit – din coloanele de ziar. Dar și din, săptămână de săptămână, „umbra” veghetoare a „cabinetului” său de la Jurnal TV – un adevărat laborator de diagnosticare a bolilor și seismelor sociale, ce-și are înscrise pe frontispiciu cuvintele (aproape) biblice: „Lumină, mai multă lumină”.
Personalitate polivalentă, om de creație dublat de un real spirit managerial – acest Val Butnaru. Om lucid, de o mirabilă robustețe sufletească. Parafrazându-l pe Camil Petrescu, vom spune că el vede idei, gândește proiecte… Și asta, fără a fi (e posibil?) ostentativ, patetic. A învățat (lucru mare!) să fie calm în orice împrejurare, tenace, să nu se uimească de nimic. A deprins (obicei rar!) să-și construiască vorbirea din verbe. Adică, să-i dea perspectiva lucrului dus până la capăt, bărbăteasca împlinire a faptei…
Mă gândesc că, în alte vremuri, s-ar fi implicat, pe urmele lui Asachi, în ctitorirea vreo unei „Academii Mihăilene”, ar fi fost în stare să înființeze vreo tipografie sau ar fi construit pendule… Poate că, îmi zic, vreun strămoș de-al său va fi călcat, pe la o mie șapte sute și ceva, în tiparul urmei vreunui iluminist…
Îmi place să stau cu el (e adevărat, în ultima vreme ni se întâmplă tot mai rar) la terasa noastră de la Casa Scriitorilor, în pacea înserării, în timp ce în jur păcăne diavoleasca mașinărie a șicanelor și cancanurilor, a șușanelelor și excentricităților scriitoricești. Instalat în euforia comunicării, Val e în stare să dea tot aurul clipei pentru un vers care-i place, cedează fără murmur Groenlanda viselor sale pentru o poezie adevărată…
Energia sa neobosită, alura de cowboi oricând gata să încalece un nou mustang, contrazic „implacabilul calendar”. „Nu e corect să te oprești, spune el într-un interviu. Dacă nu inventezi ceva nou, succesul de azi se transformă în praf mâine”.
Așadar, ce să-i spunem la această aniversare atât de… inadecvată?
Nu ne rămâne decât să-i dorim să se mențină cât mai mult în formula fizică și spirituală în care l-a instalat Atotputernicul, să ne rugăm să-i sporească doza de viață, timpul de emisie și felia de iluzie a scrisului. Ave!
Arcadie SUCEVEANU
