O basarabeancă stabilită în „oraşul îndrăgostiţilor” face torturi de poveste // FOTO

O basarabeancă stabilită în „oraşul îndrăgostiţilor” face torturi de poveste // FOTO

Noaptea, când bebeluşii lor aţipesc pentru câteva ore, mămicile-albinuţe au insomnie. Am deschis câteva forumuri pentru tinere mămici şi am rămas surprinsă să descopăr cât de inventive sunt femeile moderne. În perioada concediului de maternitate, cu computerul în faţă, învaţă una de la alta diferite secrete, capătă noi pasiuni: croşetează, confecţionează bijuterii hand-made, meşteresc fel de fel de obiecte decorative, învaţă să gătească bucate şi prăjituri delicioase. Cu timpul, pasiunea unora dintre ele se transformă în afacere.

Pe Tatiana Rusu am descoperit-o graţie internetului. Locuieşte la Paris; o moldoveancă plecată la muncă pe căi ilegale, ca şi alte câteva mii de conaţionali de-ai noştri. La cei 32 de ani pe care-i are, a trecut prin atâtea încercări încât ar putea să scrie un roman. Trebuia să ajungă în Italia, la mama, dar capitala franceză a prins-o în mrejele ei. Aici, unde urma să schimbe transportul spre tărâmul celor doi îndrăgostiţi ai lui Shakespeare, şi-a întâlnit iubirea vieţii. Aşa că a ales Parisul. Şi iubirea.

Şcoala vieţii

tatian10Pentru ea, o emigrantă ajunsă într-o ţară străină, realitatea pariziană nu era să fie cu mult diferită faţă de cea din Italia, unde ar fi trebuit să îngrijească de bătrâni. „Eu, absolventă de universitate, singurul copil în familie, o răsfăţată căreia nu mi-a lipsit niciodată nimic, ajunsesem acum una din miile de „cenuşărese” pariziene” . Dar nu ceda încercărilor vieţii, cu una, cu două. A muncit din greu ani la rând ca să întoarcă banii luaţi cu împrumut ca să ajungă în Europa mult visată. A încetat să lucreze numai când a rămas însărcinată, de nevoie, fiindcă risca să piardă copilul.
În ţară străină, cu bebeluşul în braţe, internetul i-a fost „mamă” ca s-o ghideze cum se creşte un copil, de ce plânge, ce-i lipseşte. Tot el i-a deschis şi noi orizonturi, pe diferite reţele de socializare a descoperit că mămicile se descurcă foarte bine învăţând diferite lucruri una de la alta; mai mult chiar, meserii! Aşa a prins şi Tatiana gustul cofetăriei, în care a devenit maestru.

Maestru-cofetar fără studii în domeniu

tatian7Deşi în copilărie îşi ajuta mama la frământat aluatul sau la pregătirea cremelor pentru torturi, deserturile pe care le face astăzi a învăţat să le facă numai datorită internetului.
Primul tort l-a făcut când soţul ei a împlinit 30 de ani. A fost surpriza serii pentru cei veniţi la petrecere, fiindcă soţul Tatianei, Alexei, nu mănâncă dulciuri. A urmat tortul pentru prima aniversare a fetiţei lor, apoi cele pentru prieteni, cumetri… Azi comenzile curg gârlă. Nopţi nedormite, deja de patru ani, cu un copil în braţe, apoi şi cu-al doilea, în timp ce alăptează „proiectează” scenele decorative, modelează trandafiri, personaje din desene animate, turnuri şi castele ca să-şi ornamenteze tortele, comenzi care vin de la emigranţii basarabeni, ruşi, ucraineni, dar şi de la francezi.

„Turnul Eiffel” cu ghinion

tatiana3„Uneori pregătirea decoraţiunilor pentru un tort îmi iau zile întregi. Aşa a fost în cazul „Turnului Eiffel”, ornamentul de pe tortul comandat pentru o nuntă. Am muncit vreo 10 zile la el, modelând şi „piese de schimb” din zahăr, fiindcă din cauza căldurii verii acestea se topesc. Culmea a fost că după atâta trudă am aninat întâmplător vasul pe care „trona” prăjitura şi mi-am văzut lucrarea împrăştiată pe podea. Am fost nevoită să înlocuiesc turnul cu unul din metal”, mi-a spus Tatiana.
Prin experienţe asemănătoare a trecut de mai multe ori, mai ales trandafirii din pastă de zahăr cu care-şi împodobeşte torturile pur şi simplu încep să se topească, dar basarabeanca învaţă chiar şi din experienţele negative.
Deşi clienţilor deserturile ei le par cam scumpe, preţul e chiar mic pentru munca şi ingredientele de calitate pe care le foloseşte. Numai prăjitura în sine, fără ornamente, îi ia vreo 24 de ore de muncă!
Comenzi are suficiente, ceea ce-i dă speranţă Tatianei că într-o zi îşi va deschide afacerea sa. „Până atunci, de s-ar lungi nopţile, cât dorm copiii, ca să pot face faţă comenzilor”, a mai adăugat Tatiana Rusu.

tatiana4tatiana5tatiana6tatiana9Nadea ROŞCOVANU

6 Comentarii

Comentează