Moldovenii vor călători fără vize în Turcia din iunie

Moldovenii vor călători fără vize în Turcia din iunie

Moldovenii vor călători fără vize începând cu 1 iunie. Potrivit Ministerului de Externe, procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Turciei privind abolirea reciprocă a vizelor au fost finalizate.

Cetățenii Republicii Moldova care vor dori să călătorească în Turcia trebuie să deţină un paşaport simplu sau biometric cu termen de valabilitate de cel puţin 60 de zile suplimentar datei preconizate pentru ieşirea din ţară, scrie jurnal.md

Scutirile de obligativitatea deţinerii unei vize pentru a intra, ieşi, tranzita şi rămâne temporar pe teritoriul celuilalt stat, sunt pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de șase luni de la data primei intrări. În cazul în care vor dori să călătorească pentru o perioadă ce depăşeşte termenul menţionat vor solicita o viză de lungă şedere.

Aceste reglementări sunt valabile, de asemenea, pentru cetăţenii ambelor state care efectuează transport internațional de bunuri şi pasageri, precum conducătorii de tren, camioane şi autobuse şi asistenții conducătorilor şi membrii echipajului avioanelor civile, trenurilor şi locomotivelor.
Foto simbol

Vizualizări: 181

Comentează