Cel mai scump colier din lume va putea fi admirat în scurt timp în Singapore

Cel mai scump colier din lume va putea fi admirat în scurt timp în Singapore

Cel mai scump colier din lume va putea fi achiziționat sau cel puțin admirat zilele acestea la târgul de bijuterii care are loc în Singapore.

‘L’incomparable’ /Incomparabilul, în franceză, n.r./, creație a bijutierului de lux Mouawad, are ca piesă centrală un diamant galben de peste 407 carate care încununează un șirag de 90 de diamante mai mici albe având în total aproape 230 de carate. Compoziția valorează 55 de milioane de dolari, relatează vineri Reuters.
Câțiva potențiali cumpărători din Asia și-au manifestat deja ‘interesul serios’ față de această piesă, a declarat Jean Nasr, director executiv la Mouawad, fără a da alte detalii. ‘Cei care cumpără așa ceva îl privesc dintr-o perspectivă diferită, pentru că este vorba cu siguranță de o investiție’, a menționat acesta, scrie agerpres.ro.
Colierul, al cărui diamant central a fost găsit din întâmplare de o fetiță din Congo, acum circa 30 de ani, printre deșeuri miniere, va fi una din cele mai mari atracții ale evenimentului JewelFest din orașul-stat asiatic, unde designeri din America, Europa și Asia vor expune între 11 și 20 octombrie și alte piese cu o valoare totală de 200 de milioane de dolari, în afară de ‘L’incomparable’.
Singapore, care are cea mai mare concentrație de milionari din lume, a devenit o destinație favorită pentru cei ultrabogați. Deși rata criminalității este foarte scăzută în oraș, securitatea va fi extrem de drastică la mall-ul unde are loc expoziția, iar un jaf similar celui de la Cannes din această vară pare improbabil, notează Reuters.
Foto: agerpres.ro

Vizualizări: 187

Comentează