Turcia nu intenţionează să declare război Siriei; partea siriană a prezentat scuze pentru incident

Turcia nu intenţionează să declare război Siriei; partea siriană a prezentat scuze pentru incident

Vicepremierul turc Besir Atalay a afirmat joi că ”unda verde” dată de parlament pentru operaţiuni militare în afara graniţelor ţării nu reprezintă un mandat pentru guvern să declare război Siriei şi că ea are un caracter ”disuasiv”’, relatează agenţiile internaţionale de presă.

Parlamentul turc a adoptat joi o moţiune a guvernului turc ce autorizează armata să întreprindă, dacă este necesar, operaţiuni în afara graniţelor ţării, demers ce survine la o zi după un grav incident de la frontiera Turciei cu Siria, soldat cu moartea unor civili turci şi care a provocat o ripostă din partea Ankarei.

Textul a fost adoptat de 320 de deputaţi, 129 votând împotrivă /din 550 de deputaţi/, în Adunarea Naţională, care s-a întrunit în sesiune specială cu uşile închise, potrivit canalelor turceşti de televiziune.

Vicepremierul Atalay a mai spus, potrivit AFP, că Siria a prezentat scuze Turciei după tirul de obuze care a ucis cinci civili într-o localitate de frontieră din sud-estul Turciei şi a promis că un astfel de incident nu va mai avea loc.

”Partea siriană admite ceea ce a făcut şi se scuză. Ei garantează că un astfel de incident nu se va repeta”, a declarat presei Atalay, la finalul votului parlamentului.AGERPRES
Foto: AGERPRES

Vizualizări: 166

Comentează